Doi polițiști de la un centru de arest preventiv din Capitală au fost puși sub acuzare după ce ar fi primit câte 50 de euro pentru a permite accesul neautorizat al unei tinere de 18 ani, care s-ar fi întâlnit intim cu un inculpat cercetat pentru tentativă de omor chiar împotriva ei.
Este vorba de agenți de poliție în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 10 al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (Arestul Secției 19 Poliție).
”În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 22.04.2026, inculpatul în vârstă de 48 de ani a primit suma de 50 de euro de la o persoană de sex feminin, precum și suma de 200 de lei de la un deținut, pentru a permite accesul neautorizat al femeii în incinta centrului în scopul unei vizite intime în afara condițiilor legale, agentul efectuând un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.
La data de 07.05.2026, ambii inculpați au fost depistați în flagrant, având asupra lor sume de bani primite de la aceeași persoană de sex feminin. S-a stabilit că, în cursul aceleiași zile, inculpatul în vârstă de 48 de ani a primit suma de 100 de euro, din care a remis 50 de euro celuilalt inculpat, colegul său de tură, pentru ca aceștia să faciliteze din nou accesul neautorizat al femeii în incinta centrului. Cu aceeași ocazie a fost efectuată o percheziție la sediul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 10.”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Potrivit Pro TV, cei doi tineri care ar fi fost într-o relație, erau lăsați singuri pe un hol al centrului de arest, unde ar fi întreținut relații sexuale. Asta deși, tânăra în vârstă de 18 ani este victimă în dosarul de tentativă de omor în care este cercetat bărbatul și avea emis un ordin de protecție împotriva acestuia. În ianuarie, în urma unor neînțelegeri între cei doi, agresorul în vârstă de 23 de ani ar fi provocat un accident rutier, în Sectorul 6 al Capitalei. Atunci a intrat intenționat în mașina în care se afla fata.
Inculpatul aflat în arest preventiv i-a denunțat pe polițiști pentru a se ține cont de denunț și a primi o pedeapsă mai mică în propriul dosar.
Unul din polițiștii care urma să se pensioneze în câteva luni a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt este în arest la domiciliu.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

