Tribunalul Cluj a admis în parte apelul formulat de artista Vlăduța Lupău și a constatat că unele articole publicate în presa mondenă i-au încălcat dreptul la onoare, demnitate și imagine, obligând publicațiile să le elimine definitiv din online și să achite daune morale în cuantum total de 6.000 de euro.
De la respingere la câștig în apel
Inițial, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea artistei, reținând că aceasta nu ar fi administrat probe suficiente pentru a dovedi caracterul ilicit al articolelor și că presa poate aborda subiecte din viața privată a persoanelor publice în contextul interesului general .
În apel, însă, instanța a schimbat radical soluția, apreciind că informațiile difuzate depășesc limitele libertății de exprimare și afectează grav drepturile nepatrimoniale ale reclamantei.
Articole despre „relații intime” și „înregistrări” – considerate neadevărate
Potrivit actelor din dosar, în ianuarie 2020, publicațiile Cancan.ro și Wowbiz.ro au difuzat informații potrivit cărora artista ar fi avut o relație extraconjugală cu saxofonistul Armin Nicoară și chiar ar exista înregistrări video cu „partide de amor” între cei doi .
Reclamanta a susținut că aceste afirmații sunt complet false și au fost propagate la nivel național, afectându-i grav imaginea publică. Atât ea, cât și persoana menționată în articole au infirmat existența unor astfel de relații sau înregistrări.
În apel s-a invocat inclusiv faptul că, în astfel de situații, sarcina probei revine publicațiilor care lansează afirmații de fapt, acestea trebuind să dovedească veridicitatea informațiilor difuzate .
Instanța: dreptul la imagine a fost încălcat
Tribunalul Cluj a constatat că publicarea articolelor pe site-urile wowbiz.ro și cancan.ro, precum și distribuirea acestora pe rețelele sociale, au adus atingere dreptului la viață privată și reputație al artistei.
Instanța a dispus:
-
ștergerea definitivă a articolelor din mediul online,
-
obligarea Dogan Media International SA (wowbiz.ro) la plata a 4.000 euro daune morale,
-
obligarea SB Corporate Limited (cancan.ro) la plata a 2.000 euro daune morale,
-
publicarea deciziei în trei cotidiene naționale, pe cheltuiala pârâților.
Limitele libertății presei în cazul persoanelor publice
Cauza readuce în discuție echilibrul dintre libertatea de exprimare și dreptul la viață privată al persoanelor publice. Deși instanța de fond a pus accent pe interesul public și pe caracterul de persoană publică al reclamantei, Tribunalul a apreciat că difuzarea unor informații neprobate, cu caracter intim și potențial defăimător, depășește limitele acceptabile ale presei.
Deciziai poate fi atacată cu recurs, dar în faza respectivă nu se mai analizează fondul cazului.
Avocatul Răzvan Trușcă a preluat cazul în apel

Avocatul care a reprezentat-o pe Vlăduța Lupău ne-a spus că a fost un dosar greu, mai ales că l-a preluat în apel, după o hotărâre la fond prin care se respinsese acțiunea.
”Deși libertatea de exprimare reprezintă un pilon esențial al unei societăți democratice, fiind garantată atât prin Constituția României, cât și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest drept nu este unul absolut.
Viața intimă reprezintă nucleul cel mai protejat al vieții private. În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aspectele privind relațiile personale sau sexuale ale unei persoane beneficiază de un nivel ridicat de protecție, chiar și în cazul persoanelor publice, care trebuie să accepte un nivel mai ridicat de expunere și critică.
În acest context, publicarea unor informații false privind viața intimă a unei persoane, chiar dacă aceasta este o persoană publică, poate atrage răspunderea civilă delictuală a autorilor.”, a precizat avocatul Răzvan Trușcă, colaborator al maestrului Călin Budișan. Cei doi l-au reprezentat cu succes pe cântărețul Culiță Sterp într-o cauză similară.
Soluția Tribunalului pe scurt:
„Admite în parte apelul declarat de către apelanta RUS LUPĂU VLĂDUȚA MĂRIOARA, în contradictoriu cu intimatele ROOM 12 MANAGEMENT SRL, IDEAL BUSINESS TEAM SRL, DOGAN MEDIA INTERNATIONAL SA și SB CORPORATE LIMITED, împotriva Sentinței civile nr. 7793/2022 din 22 decembrie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. 20855/211/2020*, pe care o schimbă în parte, astfel:
Admite în parte cererea de chemare în judecată.
Constată încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputație și imagine al apelantei prin:
-
publicarea articolului „INCENDIAR! Există înregistrări cu scene de sex între Armin și Vlăduța?! Ce spune saxofonistul EXCLUSIV“ pe site-ul www.wowbiz.ro la data de 25.01.2020 și pe platformele media de socializare administrate de către intimata DOGAN MEDIA INTERNATIONAL SA;
-
publicarea articolului „Totul despre relația dintre Armin Nicoară și Vlăduța Lupău. Sută la sută au făcut-o EXCLUSIV“ pe site-ul www.wowbiz.ro și pe platformele media de socializare administrate de către intimata DOGAN MEDIA INTERNATIONAL SA;
-
publicarea articolului „Vlăduța Lupău și Armin Nicoară apar în partide de amor filmate?! Declarațiile incendiare ale saxofonistului“ pe site-ul www.cancan.ro la data de 26.01.2020 și pe platformele media de socializare administrate de către intimata SB CORPORATE LIMITED.
Obligă intimatele să înceteze încălcarea drepturilor nepatrimoniale aparținând apelantei, prin desființarea cu caracter permanent a articolelor menționate, respectiv eliminarea acestora din mediul online.
Obligă intimata DOGAN MEDIA INTERNATIONAL SA să achite apelantei suma de 4.000 euro cu titlu de daune morale.
Obligă intimata SB CORPORATE LIMITED să achite apelantei suma de 2.000 euro cu titlu de daune morale.
Obligă fiecare dintre intimatele DOGAN MEDIA INTERNATIONAL SA și SB CORPORATE LIMITED să procedeze la publicarea, pe propria cheltuială, a prezentei decizii, după rămânerea sa definitivă, în trei cotidiene naționale de largă circulație, o singură dată, într-o manieră lizibilă.
Obligă intimata DOGAN MEDIA INTERNATIONAL SA să achite apelantei suma de 1.120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Obligă intimata SB CORPORATE LIMITED să achite apelantei suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Păstrează restul dispozițiilor hotărârii.
Respinge ca fiind neîntemeiate cheltuielile de judecată solicitate de către intimata ROOM 12 MANAGEMENT SRL în apel.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei, azi, 03.04.2026.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


