Poliția municipiului Cluj-Napoca anchetează circumstanțele în care tânărul s-a aruncat de pe blocul de 10 etaje.
”La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 12.20, Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr de 27 de ani, ar fi sărit de pe acoperișul unui imobil cu zece etaje, situat pe strada Aurel Vlaicu din municipiu.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și personal medical din cadrul ISU Cluj și SAJ Cluj, care au acordat victimei îngrijiri de specialitate. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, medicii au declarat decesul tânărului.
În prezent, polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.”, a precizat IPJ Cluj.
”La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ, iar echipajele au găsit un bărbat în stop cardio-respirator. S-au aplicat manevre de resuscitare, însă în ciuda tuturor eforturilor a fost declarat decesul unui tânăr de aproximativ 27 de ani.”, a transmis ISU Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

