După ce a zăcut 3 ani, un proiect de lege privind motivările sentințelor intră în Comisia juridică

După trei ani de când a ajuns la Camera Deputaților de la Senat, un proiect de lege care prevede simplificarea motivărilor hotărârilor judecătorești civile va fi discutat în Comisia juridică a Camerei în 1 aprilie.

USR a emis un comunicat prin care cere urgentarea votării proiectului de lege care ”prevede eliminarea din motivarea judecătorilor a unui element existent deja la dosar – susținerea părților redată ca atare, păstrând-o în analiza motivării instanței.”

Deputata de Cluj, Oana Murariu, membră a Comisiei Juridice și inițiatoare a proiectului de lege, cere vot cât mai rapid pentru aceastǎ propunere care poate fi aplicată imediat și fără costuri.

”Judecătorii petrec prea mult timp rescriind ceea ce deja există în dosar – susținerile părților. Acest exces formal duce la întârzieri în pronunțări și chiar la pierderea exercițiului gândirii critice, judecătorii ajungând să copieze texte standardizate în loc să se concentreze pe esența cazului.

Proiectul se aliniază practicii din mai multe țări europene – Belgia, Danemarca, Portugalia, Polonia, Lituania – unde hotărârile judecătorești nu reproduc mecanic susținerile părților. Este un model eficient care ar crește calitatea actului de justiție în România și ar scurta timpul de soluționare a dosarelor.

Beneficiile?
•⁠ ⁠Fără costuri suplimentare
•⁠ ⁠Debirocratizare imediată
•⁠ ⁠Justiție mai rapidă, mai clară, mai eficientă
•⁠ ⁠Mai mult timp pentru dosare, mai puțin pentru redactări redundante

USR solicitǎ ca proiectul sǎ fie votat până la Sărbătorile Pascale și să intre rapid în vigoare.”, se arată în comunicat.

Proiectul de lege a fost respins de Senat în martie 2022 și trimis la Cameră.

Forma propuse de inițiatori:

Expunerea de motive

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [246.77 KB]

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns