Ireal! Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a sunat, astăzi. la Poliție pentru a reclama că „e agasată” de jurnaliștii din Parlament și că are nevoie de ajutor.
UPDATE: Poliția a anunțat printr-un comunicat că în urma verificărilor Gavrilă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, pentru că jurnaliștii nu au încălcat prevederile legale, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și se aflau într-o zonă care le permitea să își desfășoare activitatea.
Potrivit Antena 3 CNN. Apelul la 112 a fost făcut de la grupul parlamentar POT.
Jurnaliștii așteptau la ușa grupului parlamentar al partidului POT pentru a lua o reacție din partea Anamariei Gavrilă în legătură cu decizia de a se retrage sau nu din competiția pentru Palatul Cotroceni.
La biroul său au venit reprezentanții pazei (DAI) Parlamentului și însoțită de aceștia, Gavrilă a ieșit nervoasă de la grupul parlamentar al POT. Jurnaliștii o așteptau la ușă și au întrebat-o de ce a chemat Poliția, iar aceasta i-a spus celui de la pază: „Aceasta este hărțuire”. Le-a spus și jurnaștilor „v-am rugat să plecați”, după care s-a întors în birou.
Gavrilă a acuzat în mai multe rânduri jurnaliștii care încercau să obțină răspunsuri de la ea pe holurile Parlamentului.
Chiar la începutul mandatului de parlamentar, șefa POT a avut o reacție violentă în fața sălii de plen a Camerei Deputaților. Gavrilă le-a lovit microfoanele jurnaliștilor din Parlament care încercau să-i pună niște întrebări.
Gavrilă a refuzat orice fel de dialog și le-a spus jurnaliştilor că „ei nu reprezintă poporul”, în timp ce mergea pe holurile Parlamentului.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


