Mohamed Amra, traficantul de droguri francez arestat în februarie în România și extrădat în Franța, după ce, anul trecut, evadase dintr-o închisoare din țara sa de origine, ar fi încercat să mituiască polițiștii româmi care îl escortau cu criptomonede de 2 milioane euro pentru a-l lăsa să fugă.
Tentativa de mituire ar fi avut loc imediat după narcotraficantul poreclit „Musca”, căutat de nouă luni în toată Europa, a fost capturat în România, pe 22 februarie.
Francezul le-ar fi propus polițiștilor care îl escortau aproximativ un milion de euro în criptomonede, ca să-l lase să fugă, apoi a dublat suma, potrivit știrilor Digi 24.
Amintim că Mohamed Amra, în vârstă de 30 de ani, considerat ca fiind deosebit de periculos, a fost capturat în Bucureşti de către poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, în urma unei operaţiuni E.N.F.A.S.T., declanşată la solicitarea autorităţilor judiciare din Franţa.
Traficantul francez a fost prins de polițiști pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, la o distanță de aproximativ trei kilometri de locul în care se ascundea. Când a fost capturat, le-a spus polițiștilor că ar fi vrut să meargă să se tundă, potrivit Știrile Pro TV.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

