Deputatul Dumitru Coarnă, fost membru al grupului PSD, s-a lansat, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, într-un discurs cu jigniri la adresa parlamentarilor PSD. ”Eu ştiu că sunteţi homosexuali şi aţi văzut la televizor, în grup, ce aţi făcut între voi. Nu puteţi avea copii, nu vă bateţi joc de ţara asta. O să vă vină rândul, trădătorilor!”, a spus Coarnă. ”Nişte extremişti, nişte personaje abjecte, care nu fac altceva decât să provoace”, a replicat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.
În timpul dezbaterilor din Parlament, Dumitru Coarnă a acuzat că printr-un proiect de lege se separă copiii de familii. ”La Senat este COM 695 prin care permiteţi adopţiile copiilor români de cuplurile de homosexuali. Eu ştiu că avem în sală la PSD mulţi de tipul ăsta, haideţi să protejăm copiii României. Eu ştiu că voi nu puteţi face copii între voi, că nu aveţi cum, cei din PSD. Dacă vreţi, pot să vă spun lista în direct”, a spus Coarnă, citat de News.ro
El a continuat:”Eu ştiu că sunteţi homosexuali şi aţi văzut la televizor, în grup, ce aţi făcut între voi. Nu puteţi avea copii, nu vă bateţi joc de ţara asta. Lăsaţi familia normală să trăiască în România cum a trăit de mii de ani. O să vă vină rândul, trădătorilor!”, a spus Coarnă, în timp ce sala huiduia.
Liderul grupului PSD, Alfred Simonis a venit la tribună şi a arătat că ”acest comportament de tip stadion” este pentru cu totul alt context şi altă sală. ”Vă asigur că tot ceea ce s-a întâmplat în comisii zilele acestea este perfect regulamentar”, a arătat Simonis. El i-a acuzat pe parlamentarii AUR că au încercat să blocheze dezbaterile în mai multe comisii, după ce ”au scos din priză microfoane, calculatoare şi împingând angajaţii Parlamentului şi ai comisiilor să plece din sală”.
Deputatul Dumitru Coarnă a fost polițist și președinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

