Turdean condamnat pentru că a evadat din arestul la domiciliu, de două ori: ”eu am dormit”

Caz inedit care evidențiază provocările supravegherii măsurilor preventive. Judecătoria Turda a condamnat un inculpat la 2 ani de închisoare în regim de detenție pentru comiterea a două infracțiuni de evadare din arest la domiciliu. Prima dată, inculpatul nu a ajuns acasă după termenul din procesul inițial, iar a doua oară susține că a dormit și nu a auzit când a fost căutat de polițiști acasă. Sentința poate fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul, aflat sub măsura arestului la domiciliu pentru o altă cauză penală, a părăsit locuința de două ori fără permisiunea organelor de supraveghere. Prima abatere a avut loc pe 5 decembrie 2023, când acesta a plecat de la domiciliu sub pretextul participării la un termen de judecată. După încheierea ședinței, inculpatul a ales să petreacă ore întregi în oraș, vizitând diverse locații și consumând băuturi alcoolice. Ulterior, a fost depistat de organele de poliție și readus la domiciliu.

Cea de-a doua abatere a fost înregistrată în aceeași noapte, între orele 20:55 și 00:15, când inculpatul nu a fost găsit acasă în timpul verificărilor efectuate de poliție.

”În cursul judecății, inculpatul a învederat instanței faptul că nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa, declarând faptul că, în ceea ce privește prima infracțiune el a respectat traseul, doar că după încheierea procesului la Cluj nu a avut cu cine să se reîntoarcă acasă, sens în care a mai rămas prin orașul Cluj-Napoca, unde și-a făcut cumpărăturile, s-a întâlnit cu o prietenă, a mâncat și a băut câteva beri. Inculpatul a recunoscut faptul că în tot acest timp a fost contactat de către organele de poliție cărora de altfel le-a spus că nu are cu ce să se întoarcă, iar într-un final au venit organele de poliție după el la Cluj.

Raportat la cea de-a doua faptă, inculpatul a declarat faptul că nu a comis-o deoarece după ce a fost adus acasă de către organele de poliție nu a mai părăsit domiciliul. Nu știe ca organele de poliție să-l fi căutat, arătând că ”eu am dormit, de unde să știu, nu am știut că am fost căutat, nici măcar nu m-au sunat.”, se arată la dosar.

Instanța a considerat că faptele săvârșite reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor impuse prin măsura arestului la domiciliu. Judecătorii au subliniat că inculpatul a manifestat un dispreț evident față de măsurile legale, alegând să ignore restricțiile și să desfășoare activități personale în timpul evadării.

De asemenea, judecătorii au avut în vedere faptul că inculpatul mai avea condamnări anterioare, inclusiv o pedeapsă cu suspendare de 1 an și 6 luni, care a fost anulată în urma constatării comiterii noilor infracțiuni.

Pentru cele două infracțiuni de evadare, inculpatul a fost condamnat la câte 9 luni de închisoare, pedepsele fiind cumulate conform legislației în vigoare. La acestea s-a adăugat o pedeapsă anterioară, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani de închisoare. Instanța a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, considerând că inculpatul nu a dat dovadă de responsabilitate sau intenție de reabilitare.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns