Tânărul din Cluj-Napoca care a târât un polițist cu mașina a fost arestat preventiv

Un judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă a tânărului care acum două zile a târât cu mașina câțiva metri un polițist care voia să-l imobilizeze.

Tânărul de 20 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și părăsirea locului accidentului.

”În cursul dimineții de astăzi, 28 august a.c., în jurul orei 08.20, un echipaj din cadrul Poliției Municipiul Cluj-Napoca – Secția 7 Poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un autoturism pe strada Blajului din municipiu.

În autovehicul se aflau două persoane, iar la efectuarea controlului rutier, persoana aflată la volan nu ar fi respectat indicațiile echipajului de poliție de a coborî din vechicul.

Astfel, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care bărbatul a demarat cu autoturismul, târându-l câțiva metri pe unul dintre polițiști și provocându-i leziuni la nivelul membrelor inferioare.

În cauză au fost demarate verificări cu celeritate pentru depistarea persoanei respective, iar pasagerul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul activităților de căutare au fost angrenate forțe suplimentare, respectiv Serviciul Pentru Acțiuni Speciale, investigatii criminale, ordine publică, rutieră, criminalistică, poliție locală și jandarmerie.

Astfel, în mai puțin de o oră de la data producerii incidentului, bănuitul de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 20 de ani, a fost depistat pe o stradă din cartierul Someșeni.”, a transmis IPJ Cluj.

@clujust

Încătușat după ce a târât cu mașina un polițist în Cluj-Napoca

♬ sunet original – Clujust – Clujust

 

Comments

comentarii

Guvernul anunță concursuri pentru peste 60.000 de posturi în educație, blocate la început de an prin „Ordonanța-trenuleț”.... Citește mai mult
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat declanşarea unui control în cazul finanțării activității partidului AUR, în urma informațiilor conform cărora formațiunea politică condusă de George Simion ar avea un contract cu o companie de lobby din SUA.... Citește mai mult

Lasă un răspuns