fbpx

Studenții de la Facultate de Drept UBB Cluj NU vor examen de licență online!

După ce în 16 aprilie Senatul UBB a stabilit ca examenele de licență/disertațe să se desfășoare online, studenții de la Facultatea de Drept au lansat o petiție online  pentru a da examenul în scris, care are până acum 140 de semnături. Într-o scrisoare adresată de studenții nemulțumiți către CLUJUST, se arată că aceștia contestă hotărârea Senatului UBB ”nu numai din motive de legalitate, ci și din perspectiva considerentelor care stau la baza ei.”

Redăm mai jos scrisoarea studenților nemulțumiți din anul IV, Facultatea de Drept UBB Cluj:

”Ceea ce este trist și ne doare pe mulți studenți din anul 4 este că în privința examenului de licență, în cazul altor facultăți de drept din țară, se poate și s-a putut proceda încă de la început în alt mod. Spre exemplu, am văzut că la Facultatea de Drept din București, chiar zilele trecute s-a adoptat o hotărâre prin care s-a amânat data examenului de licență până pe 14 iulie. Mai mult decât atât, examenul a rămas în aceeași modalitate ca înainte, scris, sub formă de grile și nu oral, online.

Poate că multă lume nu înțelege că la facultatea noastră (cel puțin), cele două modalități de examinare presupun pregătiri foarte diferite. Mai ales că nouă, încă din anul I, ni s-a spus în mod repetat, cât de importantă este pregătirea pentru examene format grilă și că pe lângă numeroase examene din facultate, ne vom întâlni cu ea la examenele de licență și de primire în profesie (barou, INM, notariat etc.). Tocmai având la bază aceste considerente, pe parcursul a 7 sesiuni am dat examene orale la doar două materii, iar restul examenelor au fost scrise având în structura lor și/doar subiecte de tip grilă. Mai mult, știm cu toții că examenele orale implică de obicei multă subiectivitate, emoții, oboseală acumulată pe parcursul orelor de examinare sau poate fix „colțul acela din materie pe care nu îl știi” (să nu mai aducem în discuție eventualele dificultăți tehnice care pot apărea în modalitatea online).

Față de facultatea din Iași, de exemplu, noi nu am beneficiat de aceeași susținere a reprezentanților (la nivel de an IV și în Senatul Universității), ei fiind de părere că modalitatea impusă de Universitate funcționează cel mai bine și pentru noi. A fost însă frustrant pentru mulți că răspunsul pe care l-am primit din start a fost că nu se poate, că va trebui să ne conformăm (fără amendamente) unei decizii superioare cu aplicabilitate directă. Unii s-au resemnat, alții au reacționat.

Astfel, întrucât nu am putut formula un punct de vedere public susținut de un reprezentant sau de o organizație studențească (amintim aici din nou cazul celor de la Iași) ne-am decis să formulăm o petiție, cu argumente legate strict de legalitatea unor dispoziții, în speranța că poate așa le vom atrage atenția măcar profesorilor din Consiliul Facultății. Până în prezent, aceasta a fost semnată de peste o treime din studenții anului IV.

Totodată, trebuie să remarcăm și poziția adoptată de către Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România. În urma ședinței din data de 29.04.2020, AUMFR a hotărât susținerea examenului de admitere în condiții normale (față în față) pentru data de 26 iulie 2020 pentru toate Universitățile de Medicină și Farmacie din România. Este vorba de un număr de 6 universități care au un număr covârșitor de potențiali studenți care au decis, pentru binele candidaților și cu respectarea normelor de protecție și de igienă, să dea examene în condiții relativ normale, cu respectarea structurii de până acum. Cu toate că este vorba despre o altă Universitate, cu un specific total diferit față de al nostru, ne putem adresa următoarea întrebare: de ce s-a putut adopta o asemenea hotărâre la nivel NAȚIONAL, hotărâre care are un impact însemnat în ceea ce privește pregătirea studenților, dar la nivelul orașului nostru acest lucru pare imposibil?

Raționamentul pentru care s-a insistat atât pentru respectarea calendarului inițial în ceea ce privește examenul de licență (lăsând la o parte examenele din sesiune), fără posibilitatea de amânare, nu se prezintă suficient de clar. Potrivit statisticilor, în Cluj nu este un focar mai mare de infecție cu coronavirus decât în București sau în alte părți. De ce în alte părți se poate amâna și se pot desfășura apoi activități față în față? (bineînțeles, cu respectarea tuturor normelor de protecție).

Petiția noastră conține o analogie simplă: în condițiile în care elevii de clasele a 8-a și a 12-a pot să își desfășoare examenele naționale în condiții adaptate, dar în aceeași modalitate pentru care s-au pregătit, noi, studenții, (despre care se poate spune că am da dovadă de și mai multă disciplină), de ce nu am putea? În ideea în care importanța acestor examene este totuși comparabilă cu cea a examenului de licență…

Deși petiția se adresează Consiliului Facultății de Drept, problema pornește de la Hotărârea Senatului Universității, a cărei valabilitate o contestăm nu numai din motive de legalitate, ci și din perspectiva considerentelor care stau la baza ei. În acest sens, pentru aceia dintre noi care am ales să ne arătăm dezaprobarea, în mod public, prin semnarea petiției, nu prezintă rațiune de ce nu se poate alege varianta amânării, de ce Universitatea nu alege să se mobilizeze, logistic vorbind, cu privire la desfășurarea acestui examen în condiții de previzibilitate, de ce nu se poate lăsa libertatea fiecărei facultăți să decidă modalitatea de examinare, dacă nu și calendarul, având în vedere specificul materiilor și al facultății. Argumentul conform căruia această formă de examinare se impune ca și protecție privitoare la sănătatea publică pare a fi o scuză invocată pentru lipsa de mobilizare cu privire la găsirea unor soluții reale, care au fost luate în considerare în alte părți ale țării. Dar să presupunem totuși că ar fi incident un anumit risc pentru sănătatea noastra fizică, din cauza virusului, risc care s-ar prezenta invincibil. De ce, tocmai din lipsa previzibilității, nu se poate lua o decizie de amânare cu 2 săptămâni a susținerii licenței? Să nu uităm că licența nu ar trebui să fie doar un examen de care “scapi”, iar ideea de a sustine examenul conform calendarului initial pare că nu mai ține cont de sănătatea noastră psihică, de faptul că oricum avem examene orale în cadrul sesiunii (idee pe care am acceptat-o), ci se transformă într-un concurs: acela de a arăta cine e primul la linia de final.

Scopul nostru în calitate de studenți la această prestigioasă facultate este să abolvim cu brio și să ne ridicăm la nivelul prestigiului. Putem face aceasta printr-o verificare sistematică a cunoștințelor după modalitatea avută în vedere în mod obișnuit, modalitate pe care am acceptat-o, învățat-o și repetat-o de nenumărate ori. Trebuie luat în considerare faptul că mulți dintre viitorii absolvenți ai acestei facultăți vor susține și examene de admitere în profesie care sunt tot sub formă de grile iar examenul de licență reprezintă, în opinia noastră, o simulare a examenelor de admitere în profesie, motiv pentru care nu ar trebui să fim privați de acest drept.  

Într-o altă ordine de idei, din punct de vedere logisitc, este imperios să ne raportăm și la studenții domiciliați în alte localități. La începutul izbucnirii pandemiei, studenții care s-au întors acasă au făcut-o fără materialele necesare de studiu, neștiind ascensiunea acestei crize mondiale. De aceea, nu putem trece cu vederea dificultatea pregătirii pentru examenul de licență a acestor studenți în aceste condiții.

Știm că fiecare Universitatea are autonomia ei, dar mai știm că aceasta ar trebui folosită (de regulă) în favoarea tuturor studenților. Mai știm totodată că propunerile studenților, tot de regulă, merită măcar citite, dacă nu și dezbătute, luate în considerare sau respinse cu contraargumente clare.

NOTA BENE: acest articol reprezintă o simplă poziție adoptată de o parte a studenților Facultății de Drept din cadrul UBB și nu intenționează, în niciun fel, să descurajeze susținerea examenului de licență.”

Anexa 3 a Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de finalizare a studiilor nivel licență și masterat

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [294.62 KB]

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina