„Legea poate sancționa faptele, dar nu poate vindeca rănile sufletului”, este titlul eseului câștigător al unei studente la Drept din Galați.
Ministerul Justiției, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România, a organizat astăzi festivitatea de decernare a premiilor din cadrul concursului de eseuri cu tema: „Ce ți-aș spune despre droguri dacă ai fi fratele meu / sora mea – eseuri ale studenților dedicate elevilor”, adresat studenților și masteranzilor din cadrul facultăților de Drept din România și din Republica Moldova.
CSM a fost reprezentat de judecătoarea Ramona Grațiela Milu, care a precizat: ”Prin cuvinte, empatie și responsabilitate, acești tineri arată că educația juridică nu înseamnă doar reguli și sancțiuni, ci și grijă pentru oameni, prevenție și solidaritate. Mulțumiri celor peste 200 de participanți care au trimis esurile lor, mulțumiri facultăților de drept care au popularizat concursul, mulțumiri partenerilor care au jurizat şi mulțumiri sponsorului Vodafone România care ne-a fost alături şi de această dată oferind premii câştigătorilor! Câştigătorii suntem toți, iar acest dialog intre generații prilejuit de concursul de educație juridică este calea cea mai potrivită pentru construi punți de încredere solide în societate, în justiție, în statul de drept!”
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a fost reprezentată de avocat Luminița Ioana, coordonator FAST – Fii Avocat în Școala Ta: ”Evenimentul, organizat în cadrul Protocolului privind educația juridică (CSM, ICCJ, PICCJ, Ministerul Justiției, Ministerul Educației, UNBR) a consolidat dialogul între justiție și generațiile tinere și a evidențiat implicarea studenților ca vectori de prevenție în comunitățile lor.”
Premianții:
III – NIȚĂ Andreea-Ofelia, Facultatea de Drept, Universitatea din București, anul III
Mențiuni:
– STRĂTULĂ Denisa-Anamaria, Facultatea de Drept, Universitatea din București, anul II
Uniunea Națională a Barourilor din România își reafirmă disponibilitatea de a continua și dezvolta parteneriatul institutional alături de Ministerul Justiției, Ministerul Educației CSM, ÎCCJ și PÎCCJ dedicat educației juridice, ca parte a unei justiții deschise (open justice).
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.




