Șapte persoane cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, din comuna Recea-Cristur, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind atacul asupra unei ambulanțe a Serviciului de Ambulanță Dej, incident în urma căruia un membru al echipajului medical a fost rănit.
”În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej, au fost identificate persoanele implicate în eveniment, respectiv 7 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, din comuna Recea-Cristur.
În data de 10 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a admis propunerea formulată de procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de cele 7 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.”, a transmis IPJ Cluj.
Incidentul s-a petrecut în seara de 8 august, după ce un echipaj al Serviciului de Ambulanță intervenise la un caz în comuna Recea-Cristur. În timp ce autospeciala se deplasa prin localitatea Căprioara spre municipiul Dej, aceasta a fost atacată de mai multe persoane, care au aruncat cu pietre și alte obiecte contondente. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, agresorii ar fi blocat ambulanța și ar fi folosit inclusiv topoare, pe fondul unor zvonuri false răspândite pe rețelele sociale potrivit cărora o „ambulanță neagră” ar răpi copii.
În urma atacului, autospeciala a fost avariată, iar șoferul ambulanței a fost rănit la un ochi de cioburile geamului spart, fiind transportat la Cluj-Napoca, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Ancheta este continuată de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

