Curtea de Apel Cluj a respins apelurile formulate de doi inculpați condamnați pentru șantaj și camătă, menținând sentința Judecătoriei Baia Mare prin care aceștia au fost condamnați la câte 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare și obligați să plătească daune morale și materiale în cuantum de 16.000 de euro.
Împrumut de 400 de euro, rambursat cu zeci de tranșe forțate
Potrivit hotărârii, în septembrie 2021, o femeie a împrumutat 400 de euro de la cei doi inculpați, un cuplu din Baia Mare. Aceștia i-au impus o dobândă lunară de 50%, iar în lipsa rambursării integrale, au acceptat să primească lunar doar dobânda de 200 de euro. Ulterior, când femeia nu a mai putut plăti, inculpații au început să o amenințe și au pretins zilnic câte 100 de euro, ajungând ca până în septembrie 2022 să încaseze aproximativ 8.000–10.000 de euro.
Într-un moment de presiune, femeia a fost chiar lovită cu palma de către inculpată și amenințată că „va fi dusă la prostituție” dacă nu achită în continuare dobânzile impuse. Persoana vătămată era nevoită să se prezinte aproape zilnic la locuința inculpaților pentru a le da bani, de multe ori sub supravegherea acestora, care o așteptau în fața casei.
Flagranți, percheziții și mesaje incriminatoare
La data de 15 septembrie 2022, inculpata a fost prinsă în flagrant după ce a primit de la victimă 100 de euro. Percheziția domiciliară a dus la ridicarea unor sume de bani, a unui telefon mobil și a unor înscrisuri cu evidența împrumuturilor acordate. În telefonul percheziționat, anchetatorii au descoperit numeroase mesaje și apeluri de constrângere adresate victimei.
Instanța a reținut că inculpații nu aveau venituri legale, dar au achiziționat un imobil, l-au renovat și au afișat un nivel ridicat de trai, documentat inclusiv prin filmări pe rețelele sociale. În ciuda negațiilor acestora în faza de urmărire penală, în fața instanței au recunoscut faptele.
Condamnați cu suspendare și obligați la despăgubiri
Judecătoria Baia Mare i-a condamnat pe ambii inculpați la câte 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Aceștia au fost obligați să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și să urmeze programe de reintegrare socială.
În plan civil, instanța i-a obligat pe cei doi să achite, în solidar, daune materiale de 8.000 euro și daune morale de 8.000 euro către victimă. Curtea de Apel a menținut această sumă, considerând-o justificată, având în vedere durata, intensitatea presiunilor și suferințele psihice cauzate victimei, care a fost nevoită chiar să-și schimbe locuința o perioadă de timp.
„Inculpații au determinat victima să le asigure sumele necesare traiului zilnic, în mod complet injust…”, a reținut instanța de apel în motivarea deciziei definitive.
Decizia definitivă
În data de 25 iulie 2025, Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia definitivă prin care a respins apelurile formulate de cei doi inculpați și a menținut sentința penală a Judecătoriei Baia Mare. În plus, inculpații au fost obligați să achite câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către partea civilă și câte 700 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


