Conducerile instanțelor din întreaga țară – curți de apel, tribunale și judecătorii – a lansat un atac comun extrem de dur la adresa proiectului noii legi a salarizării, acuzând Guvernul că încearcă „demonizarea magistraților”, „anihilarea puterii judecătorești” și promovarea unui „diletantism ca politică de stat”. În comunicate separate, semnate de zeci de președinți de instanțe, magistrații avertizează că proiectul va produce „consecințe catastrofale” și va afecta grav independența justiției.
Președinții curților de apel susțin că proiectul de lege reprezintă „un atac fără precedent la integritatea și stabilitatea statală a României”, acuzând Executivul că urmărește „desființarea și reconfigurarea instituțională prin deprofesionalizarea unor domenii esențiale”.
Aceștia afirmă că sistemul judiciar a fost „stigmatizat și demonizat” pentru a masca problemele economice și responsabilitatea factorului politic. În comunicat se arată că evaluarea de către executiv a legalității hotărârilor judecătorești definitive reprezintă „un derapaj fără precedent într-o democrație”.
La rândul lor, președinții tribunalelor și ai judecătoriilor avertizează că proiectul salarizării va crea situații absurde, în care salariile unor angajați din sistem ar putea scădea după promovarea în funcții sau trepte de vechime. De asemenea, aceștia critică diferențele majore care ar urma să apară între pensionarii din magistratură, „cu diferențe de peste 100% între ele, în condiții identice de grad și vechime”.
Magistrații susțin că restanțele salariale invocate în spațiul public nu sunt generate de hotărârile judecătorești, ci de incapacitatea statului de a adopta legi clare și coerente. Potrivit comunicatelor, sumele datorate reprezintă „expresia neasumării puterii executive”, și nu vina cetățenilor care și-au câștigat drepturile în instanță.
Într-un limbaj neobișnuit de dur pentru sistemul judiciar, președinții curților de apel afirmă că România riscă să devină „un stat în care hazardul este creat pentru a impune impostura ca reper socio-politic și cultural”. Aceștia acuză existența unor „conduite dictatoriale” și avertizează că vor folosi „toate mijloacele puse la dispoziție de lege” pentru apărarea independenței justiției.
Comunicatele sunt semnate de președinții tuturor curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor din România.
Comunicatul președinților de judecătorii
Comunicatul președinților de tribunale
Comunicatul președinților de curți de apel
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


