Un elev bun, care face aplicații pentru care e plătit în Bitcoin, s-a lăsat de școală și a plecat de acasă din cauza unor profesori de la Liceul International de Informatică din Constanța. În timp ce se ascundea într-un apartament din București, adolescentul de 17 ani a spart mailul liceului și a adunat date personale ale elevilor, părinților și profesorilor. Ulterior, i-a amenințat prin mail pe profesorii din conducerea liceului că le golește conturile dacă nu-și prezintă public demisiile. În cele din urmă, oamenii legii au găsit expeditorul și l-au trimis în judecată pentru șantaj. Tânărul a recunoscut fapta și a povestit cu lux de amănunte cum a obținut datele, dar a spus că nu regretă. Instanța a dispus măsura educativă a supravegherii timp de 6 luni și plata a câte 1000 lei către șapte profesori ca daune morale.
La data de 9 mai 2020, reprezentanţii Liceului Teoretic Internaţional de Informatică Constanța au sesizat telefonic organele de poliţie cu privire la faptul că persoane necunoscute au trimis la orele 08.47 un email către liceu, ocazie cu care au comunicat că au obţinut datele cu caracter personal ale tuturor elevilor, profesorilor şi părinţilor, precum şi registrul mail-urilor din şcoală. În conţinutul mail-ului, atacatorii au ameninţat că vor folosi datele cu caracter personal obţinute pentru golirea conturilor bancare sau pentru a fi vândute şi folosite la fabricarea de acte de identitate false. Pentru a nu utiliza aceste date cu caracter personal, atacatorii solicită conducerii instituţiei ca până la data de 09.05.2020, orele 23.59 să posteze public demisiile.
Mesajul avea următorul conţinut: “În momentul de faţă deţinem datele personale ale tuturor elevilor, profesorilor şi părinţilor din această instituţie. Pe lângă acest aspect, anumiţi profesori de etnie turcă tocmai şi-au pierdut absolut toate datele personale + copiile de la paşapoarte. Mai adaug şi registrul mail-urilor, atât cel al şcolii cât şi cele personale ale fiecărui elev, profesor, părinte sau partener al acestei instituţii. Au fost atacate fiecare Instituţie Lumina din ţară, securitatea voasta este praf. O parte din date vor fi folosite în mai puţîn de 2 ore pentru golirea conturilor bancare, iar restul vor fi vândute şi folosite la fabricarea anumitor acte, practic furt de identitate. Pe lângă acest aspect, părinţii care deţin firme şi au elevii în Instituţiile Lumina ar trebui să îşi facă griji, având în vedere că tot ce aţi construit în atâţia ani de zile se poate dărâma în doar câteva minute, deoarece dacă conducerea nu respectă instructiuniile, veţi avea datorii destul de mari la anumite bănci. Există câteva instrucţiuni care trebuiesc respectate, în caz contrar veţi fi victime colaterale.
Absolut fiecare membru care face parte din conducerea liceului îşi va posta demisia publică la ora 9:30 AM, iar până la ora 23:59 P.M videoclipul trebuie lăsat public pe pagină de facebook, instagram şi site-ul instituţiei. Pentru confirmare veţi posta mesajul primit pe mail, public pe website-ul instituţiei.
Nu ne interesează banii voştri, dacă nu faceţi exact ceea ce spunem ne vom asigura că va vom distruge pe toţi cei vinovaţi, bucată cu bucată. Timpul trece, mesajul de confirmare va trebui postat în maxim trei minute de la închiderea acestui apel.
Mult noroc!
Ignorarea va duce la grave consecinte asupra fiecarei Institutii.”
În rechizitoriu se arată: ”De asemenea din verificări a rezultat faptul că, în cursul aceleiaşi zile, începând cu orele 08:23, un număr de şapte cadre didactice ale instituţiei, au fost sunate pe numerele personale de telefon, de către o persoană necunoscută, ce utiliza un număr de telefon privat, iar în conţinutul discuţiei era relatat mesajul din email, relatat de către o voce distorsionată, ce părea o voce robotizată
După zece zile, la data de 9.05.2020 a fost pus în aplicare mandatul de percheziţie domiciliară nr. 288/15.05.2020, ocazie cu care a fost identificat la o adresă de pe Calea Victoriei din București minorul Marian Alexandru S.
Cu ocazia verificărilor făcute cu privire la această privire în evidenţele DEPABD, s-a constatat că acesta este căutat de Secţia 2 Poliţie Constanța, părinţii lui reclamând dispariţia de la domiciliu. Din verificările făcute la momentul percheziţiei, s-a constatat că a închiriat apartamentul în urmă cu două luni de la un agentul imobiliar căruia i s-a recomandat a fi altcineva.
În apartamentul cu pricina au fost identificate următoarele sisteme informatice: o unitate centrală de calculator, un laptop şi un telefon mobil.
În urma punerii în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 606/15.05.2020, s-a procedat la efectuarea accesului în cadrul sistemelor informatice, ocazie cu care au fost identificate următoarele date de interes pentru cauză :
Verificând telefonul mobil, s-a constatat că acesta are introdusă cartela sim cu postul telefonic postul telefonic de la care s-au iniţiat apelurile cu identitate protejată către conducerea liceului în dimineaţa zilei de 09.05.2020)Acest terminal şi post telefonic fac obiectul interceptării prin punerea în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 588 din data de 13.05.2020 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. 605/15.05.2020 , despre care există probe că au fost utilizate de către persoana care a trimis e-mail-ul la data de 09.05.2020 către Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din mun. Constanța
Verificând Laptopul marca Lenovo, au fost identificate fişiere ce conţin date cu caracter personal ale elevilor, părinţilor şi a personalului Liceului Teoretic Internaţional de Informatică.”
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, Marian Alexandru S. a declarat următoarele:
“În cursul anului 2017, am intrat la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Constanța, la profilul matematică-informatică. Am optat pentru acest liceu deoarece aceştia au avut o prezentare foarte bună a programei şcolare, iar eu eram pasionat de informatică şi robotică, lucru care m-a făcut să consider că la acest liceu îmi pot aprofunda pasiunile.
Pe parcursul celor doi ani de liceu, mi-am dat seama că asupra elevilor erau exercitate mai multe abuzuri, ameninţări la adresa elevilor, proliferate de către adminitraţia liceului, respectiv de către unii profesori şi de către manager.
În fapt, am fost nemulţumit de către atitudinea doamnei profesor M.A.M_, a domnului profesor Murat Agce – managerului instituţiei, a domnului profesor de lb. turcă Habil Yener. Aceştia ne ameninţau în mod frecvent cu exmatricularea şi cu scăderea notei la purtare, simţind în permanenţă că asupra mea sunt exercitate presiuni . Doresc să exemplific situaţia în care eram în primul semestru al clasei a 11-a, în anul 2019. La ora de fizică, oră la care participam două clase, am fost obligaţi să ne scoatem ghizdanele pe mese, fiind controlaţi de către doamna M.A.M şi de către domnul Habil Yener în vederea identificării de droguri. M-a revoltat acest eveniment, am fost singurul care s-a ridicat în picioare şi a spus că este ilegal să fim controlaţi, că profesorii nu reprezintă o autoritate care să aibă dreptul să facă acest lucru. După acest incident, am fost ameninţat că mi de va scădea nota la purtare, am fost acuzat că am jignit profesorii, iar domnul manager, care a fost chemat în cabinetul psihologului unităţii unde mă aflam şi eu, m-a dat afară spunând că nu am ce căuta acolo.
Am făcut mai multe reclamaţii la Ministerul Educaţiei şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanța, reclamaţii în care am descris aspecte similare cu cea pe care am descris-o anterior, însă nu am observat niciun fel de îmbunătăţire a acestei situaţii.
Întrucât au continuat ameninţările la adresa mea, iar nivelul de pregătire al cadrelor didactice, mai exact al profesorului de informatică Hojanyyaz, care, din punctul meu de vedere, nu era deloc pregătit şi nu avea capacitatea să transmită informaţii de calitate la nivelul cerut de acest liceu, precum şi din cauza scăderii notei la purtare şi din cauza scrisorii de recomandare nefavorabilă mie, m-am transferat la Liceul ”Lucian Blaga” din mun. Constantța
După aproximativ 2 săptămâni, mi-am dat seama că şi aici nivelul de pregătire este foarte scăzut, motiv pentru care am hotărât să abandonez şcoala.
Mi-am anunţat părinţii că doresc să îmi trăiesc viaţa pe cont propriu, că sunt o persoană care nu am nevoie de compania oamenilor şi că doresc să părăsesc oraşul natal. Nu aveam în minte atunci o destinaţie anume, fapt pentru care am plecat spre mun. Cluj, fără a da vreun indiciu şi a stabili o modalitate de contact cu părinţii mei. Am stat în mun. Cluj aproximativ o lună, apoi m-am deplasat către mun. Bucureşti.
În tot acest timp am locuit singur în apartamente pe care le-am închiriat, reuşind să mă întreţin din dezvoltarea şi valorificarea unor proiecte de freelancing, respectiv am construit aplicaţii ce puteau fi utilizate de persoane fizice în activitatea lor de bussiness. Am vândut aceste aplicaţii către persoane a căror identitate nu o pot preciza pentru că nu o cunosc, iar sumele de bani îmi parveneau în moneda virtuală Bitcoin în portofelul meu virtual, monedă pe care am convertit-o în bani lichizi pentru a mă întreţine.
La finalul lunii februarie 2019, am închiriat un apartament în Bucureşti … unde am locuit până în data de 19.05.2020.
Precizez faptul că am închiriat apartamentul din Bucureşti sub identitatea de M.V, întrucât am dorit să îmi ascund identitatea reală, ştiind că fuseserăm dat dispărut de către părinţii mei şi nu voiam să fiu găsit.
Pe parcursul şederii în mun. Bucureşti am desfăşurat activităţi în mediul online, respectiv am creat aplicaţii informatice pe care le-am comercializat pentru a mă întreţine.
Declar pe propria răspundere că nu am comis niciun fel de infracţiune în mediul online de tip phishing, fraude cu carduri bancare, înşelăciuni de pe urma cărora să fi obţinut venituri materiale.
Undeva la sfârşitul lunii decembrie 2019-începutul lunii ianuarie 2020, când am accesat site-urile ichc.ro şi lumina.myeducare.ro, respectiv cele două site-uri ale Liceului Teoretic Internaţional de Informatică, ocazie cu care am descoperit că acestea sunt slab securizate. Am dorit în continuare să testez gradul de acces în serverele lor de internet.
Am vrut să verific ce porturi sunt deschise, am folosit aplicaţia informatică NMAP- aplicaţie care scanează porturi şi protocoale de reţea, iar ulterior am conceput şi utilizat un dicţionar de atac de tip BrutForce. Arăt faptul că am folosit aplicaţia numită THCHYDRA, care este utilizată pentru a sparge parole. Am folosit aceste metode de acces la un sistem informatic, iar rezultatul a fost că există mai multe conturi de administrator vulnerabile, pe care le-am accesat.
Pentru a le accesa am folosit un set de vulnerabilităţi denumite în practica de specialitate CVE asupra sistemului de administrare a site-ului denumit CPANEL. Am folosit o metodă cunoscută drept CROSS SITE SCRIPTING (XSS). Am creat un set de comenzi ce au fost încărcate prin metoda mai sus-amintită în site astfel încât câmpurile de la username şi de la parolă să fie trimise către un server pe care îl controlam.
Am descărcat ulterior datele de pe serverul de FTP al platformei lumina.myeducare.ro, respectiv următoarele: log-urile de mail, date cu caracter personal ale părinţilor, ale elevilor şi ale profesorilor. Am stocat aceste date pe laptopul marca Lenovo, care mi-a fost ridicat astăzi la percheziţie şi pe un serviciu numit ONION LINK ce permite stocarea de fişiere în mod anonimizat prin intermediul reţelei de tip TOR – ONION.
Ştiam că în fiecare zi, între orele 16:00-17:00, reprezentanţii liceului trimit un mail oficial părinţilor prin care îi informa cu privire la activităţile desfăşurate în liceu.
Eu am accesat webmail-ul liceului şi am modificat anumite mail-uri care trebuiau transmise în mod automat. Acest mail avea un fişier .pdf sau o fotografie şi am introdus un fişier ascuns de tip keylogger în acel fişier.
Acest fişier de tip keylogger l-am folosit pentru a extrage date din folderul WHATSAPP din telefoanele cu sistem de operare Android depreciat(Android 5).
În acest mod am reuşit să obţin acces la datele de Whatsapp – mesaje şi fişiere media ale unui număr de aproximativ 20 de persoane. Printre acestea am identificat un număr de aproximativ 15 paşapoarte şi cărţi de identitate.
Şi pe acestea le-am încărcat pe serviciul numit ONION LINK.
Accesul pe acest serviciu îl făceam prin intermediul unui hyperlink (.ONION) pe care l-am salvat într-un fişier denumit ”link” pe calea root/bin pe sistemul de operare Kali Linux de pe calculator.
Aflându-mă în Bucureşti în dimineaţa zilei de 09.05.2020, la jurul orelor 04, mi-a venit ideea de a concepe un mail pe care să îl trimit conducerii Liceului Teoretic Internaţional de Informatică Constanța, prin care să informez că au un sistem de securitate foarte slab şi că am reuşit să obţin de pe platforma liceului date cu caracter personal. Am solicitat demisia publică a coordonatorilor din cadrul liceului, iar în caz contrar, i-am înştiinţat că voi posta datele obţinute pe diferite platforme pentru a putea fi folosite în mod ilegal.
Totodată, am folosit un sintetizator de voce şi am contactat telefonic folosind o identitate ascunsă pe membri din conducerea liceului, ocazie cu care le-am comunicat conţinutul mail-ului. Niciuna dintre persoanele contactate nu a ascultat mesajul până la capăt.
Am aşteptat ca aceştia să îşi depună demisiile public, fapt ce nu s-a întâmplat, iar până în prezent nu am folosit acele date în scopul menţionat în acel e-mail.
Nu îmi amintesc de la ce post telefonic i-am contactat pe profesori pentru că am schimbat multe cartele de telefon, dar ştiu că era o cartelă Vodafone.
Bănuiam că din momentul în care am trimis mail-ul mă va căuta poliţia pentru faptul că nu am anonimizat adresa IP.
Declar că în prezent deţin date despre activităţi ilegale ale unui grup infracţional organizat, ce au ca sediu principal mun. Bucureşti, dar şi-au extins domeniul de activitate în alte oraşe, chiar şi în alte ţări precum Egipt şi Maroc. Grupul este format la bază de cetăţeni de etnie arabă, având ca domenii de activitate fabricarea şi distribuirea de documente false, trafic de arme, de metadonă în general în mun Bucureşti, dar şi cu extindere spre Marea Britanie, trafic de influenţă, crearea de companii paravan pentru crearea de credite bancare, dar şi pentru spălarea de bani. Pentru moment am notat în caietul ce mi-a fost ridicat la percheziţie un nume ”Ilya”, care aparţine unei persoane ce se ocupă cu partea de contabilitate şi un post telefonic memorat în telefon care aparţine unui şofer-om de legătură.
Cunosc mai mult detalii cu privire la acest subiect şi doresc să fac un denunţ referitor la acesta.
Alte aspecte nu mai am de declarat.”
Cum a cântărit instanța situația inculpatului
”Având în vedere că inculpatul era minor la data săvârşirii faptelor şi că, potrivit art. 114 alin. 1 cod penal faţă de minorul care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă, la individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată, instanţa va avea în vedere, potrivit art.115 alin.(2) Cod penal, criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Analizând fişa de cazier a inculpatului aflată la dosarul cauzei, instanţa constată că inculpatul nu a mai fost judecat anterior pentru fapte penale.
Aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Constanta, riscul de săvârşire de către inculpat a unor infracţiuni este unul mediu, acesta prezentând perspective de reintegrare social, în condiţiile în care va finaliza cursurile şcolare şi va continua activitatea în cadrul societăţii comerciale pe care a înfiinţat-o.
În favoarea inculpatului, instanţa va reţine că acesta a recunoscut fapta pentru care este cercetat, iar în defavoarea acestuia, instanţa va reţine că încă nu a conştientizat gravitatea faptelor săvârşite, acesta declarând în ultimul cuvânt că nu regretă fapta comisă.
Potrivit art. 114cod penal (1) faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. (2)Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:
a)dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b)atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Evaluând toate circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi împrejurările săvârşirii faptei reţinute în sarcina sa, în baza art.118Cod penal instanţa va aplica inculpatului Marian Alexandru S, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. 1 cod penal, cu aplicarea disp.art.113 şi urm.din C.pen.
Daune de 10 ori mai mici decât au cerut profesorii
Cei șapte profesori părți civile în proces au cerut cate 2000 euro ca daune morale. Instanța le-a dat cate 1000 de lei, motivând astfel:
”Instanţa reţine că, potrivit art. 19 alin. 5 cod procedură penală, repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile. Astfel, instanţa reţine că cererea de acordare a despăgubirilor materiale şi morale poate fi admisă în măsura în care partea civilă face dovada întinderii prejudiciului care să justifice despăgubirile solicitate.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii (potrivit art. 1357cod civil în vigoare la data săvârşirii faptelor) :
– existenţa unui prejudiciu;
– existenţa unei fapte ilicite;
– existenţa unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;
– existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Noţiunea de faptă ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane, iar inacţiunea unei persoane constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă o anumită persoană să acţioneze într-un anumit mod, cerinţă legală care nu a fost respectată. În cazul de faţă, instanţa arată că sunt dovedite faptele inculpatului, care, la data de 09.05.2020, orele 08.47, a trimis un email către Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Constanta, ocazie cu care a comunicat că a obţinut datele cu caracter personal ale tuturor elevilor, profesorilor şi părinţilor, precum şi registrul mail-urilor din scoală, iar pentru a nu folosi aceste date în scopul efectuării unor operaţiuni pe conturile bancare sau comercializarea datelor în scopul întocmirii unor acte de identitate false, a solicitat conducerii instituţiei ca până la data de 09.05.2020, orele 23.59 să posteze public demisiile, acţiune urmată de apelarea persoanelor vătămate , de pe un număr necunoscut pentru a le transmite acelaşi mesaj.
Instanţa arată că prejudiciul reprezintă rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, prin atingerea adusă unei situaţii ce dă naştere unui interes juridic protejat. Cum aceste consecinţe sunt cauzate în mod direct şi exclusiv de fapta ilicită a inculpatului, se justifică obligarea acestuia la plata către partea civilă a unei sume cu titlu de daune.
În continuare, instanţa va analiza dacă sumele pretinse de părţile civile se circumscriu noţiunii de prejudiciu cauzat de inculpat prin fapta ilicită, precum şi dacă există un raport de cauzalitate între prejudiciul pretins şi fapta săvârşită de inculpat.
Sub aspectul daunelor morale solicitate de către părţile civile, instanţa reţine că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială şi socială.
În analiza consecinţelor produse în plan psihic de fapta inculpatului, instanţa va avea în vedere exclusiv prejudiciul moral cauzat persoanelor fizice constituite părţi civile, fiind fără relevanţă un eventual prejudiciu de imagine adus liceului, acesta din urmă nefiind parte în proces.
Faptul că în presă au apărut articole de natură a denigra imaginea corpului profesoral sau imaginea liceului nu poate fi imputat inculpatului, acesta realizând acţiunea de şantaj prin transmiterea unui mail pe adresa de email a liceului, precum şi prin contactarea telefonică a persoanelor vătămate, iar nu prin difuzarea acestor mesaje publicului.
Prin urmare, având în vedere că inculpatul nu a pus în practică ameninţările, instanţa reţine că tulburarea produsă persoanelor vătămate a fost una de moment, întreaga sa activitate infracţională având loc pe parcursul aceleiaşi zile, astfel încât nu se poate susţine că persoanele vătămate au fost grav afectate din punct de vedere moral, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada eventualelor consecinţe negative suferite de persoanele vătămate.
Pentru aceste motive, instanţa apreciază că sumele solicitate de către părţile civile sunt excesiv de mari, prin raportare la consecinţele faptei săvârşite de inculpat, motiv pentru care se apreciază că suma de 1000 lei, pentru fiecare parte civilă în parte, reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral încercat de părţile civile în urma activităţii ilicite a inculpatului.
În ceea ce priveşte răspunderea civilă a părinţilor minorului, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1372 alin. 1 şi 3 cod civil, potrivit cărora cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urme persoane. Tot astfel, potrivit textului de lege indicat, cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedeşte că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părinţilor sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti.
Din textul citat, rezultă că victima beneficiază de trei prezumţii:
- prezumţia că în exercitarea obligaţiei de creştere şi educare au existat abateri, care urmează a fi privite ca adevărate acţiuni sau inacţiuni ilicite;
- prezumţia existenţei vinovăţiei părinţilor sau a tutorelui (de regulă, sub forma neglijenţei) în privinţa acestor abateri;
- prezumţia existenţei raportului de cauzalitate între aceste abateri şi fapta prejudiciabilă săvârşită de minor, în sensul că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei de creştere şi educare a făcut posibilă săvârşirea faptei respective de către minor.
Aceste prezumţii pot fi înlăturate, părinţii fiind astfel exoneraţi de răspundere, numai dacă se face dovada că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti [art. 1372 alin. (3) teza a ll-a C.civ., precum şi dacă se dovedeşte că nu au putut împiedica fapta prejudiciabilă.
Aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, la momentul săvârşirii faptei de către inculpat, acesta din urmă nu se mai afla sub supravegherea părintească, fiind dat dispărut de către părinţi la data de 08.02.2020, aceştia depunând reclamaţia la secţia 2 de poliţie Constanța.
Din declaraţiile persoanei vătămate I., rezultă că inculpatul i-a făcut o impresie bună la orele de biologie, iar părinţii inculpatului erau interesaţi de evoluţia sa şcolară. Tot astfel, referatul de evaluare a minorului, întocmit de Serviciul de Probaţiune Constanta, descrie familia inculpatului ca fiind una închegată, fără probleme financiare, părinţii fiind implicaţi în creşterea şi dezvoltarea ambilor copii pe care îi au.
Prin urmare, faptul că inculpatul s-a sustras supravegherii părinteşti îi exonerează pe părinţii minorului de răspunderea civilă angrenată de fapta sa ilicită, cu atât mai mult cu cât inculpatul avea 17 ani la data săvârşirii faptei, discernământul intact, iar împrejurarea că inculpatul a părăsit domiciliul nu poate fi atribuit unor erori în exerciţiul autorităţii părinteşti, întrucât din actele dosarului rezultă cu claritate că părinţii au fost implicaţi în creşterea şi dezvoltarea fiului lor.
Pentru aceste motive, instanţa va respinge cererea de obligare a părinţilor inculpatului, în calitate de părţi responsabile civilmente la plata daunelor morale stabilite prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a fi obligat singur la plata către părţile civile a câte 1000 lei, cu titlu de daune morale.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


