Acasă » ȘTIRI » Premieră: Jandarmii clujeni le-au predat lecții de autoapărare angajaților unei mari companii din Cluj

Premieră: Jandarmii clujeni le-au predat lecții de autoapărare angajaților unei mari companii din Cluj

În premieră, jandarmii clujeni au predat lecții de autoapărare pentru angajații unei companii.

”Miercuri, 15 mai a.c., la invitaţia companiei Emerson SRL, patru jandarmi din cadrul Grupei de Intervenţie Antiteroristă şi Acţiuni Speciale  a Inspectoratului  de Jandarmi  Judeţean  Cluj  au susţinut un atelier de autoapărare pentru angajaţii acestei companii în cadrul evenimentului ”Safety Day”.

Activitatea a avut ca scop învăţarea unor tehnici şi metode de autoapărare, care se pot dovedi extrem de utile în cazul unor situații neprevăzute și, sperăm noi, foarte puțin probabile.”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Jandarmi.

Purtătorul de cuvânt al IJJ Cluj, lt.col. Mariana Barbu a precizat că este o acțiune în premieră și că s-a întâmplat la inițiativa celor de la Emerson, care anual au încadrul companiei evenimentul Safety Day (Ziua siguranței). În alt an, au fost invitați cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. ”A fost un interes mare din partea angajaților, preponderent femei. Considerăm că pentru orice cetățean sunt utile lecții de autoapărare predate de specialiști.”, a spus Barbu. Întrebată dacă IJJ va onora și alte posibile invitații de la companii, aceasta a răspuns afirmativ.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns