Polițiștii clujeni l-au găsit în nici două ore pe un bărbat care și-a sechestrat fiul și amenința că îi face rău

La un an și jumătate de la eșecul poliției clujene și uciderea unui băiat de 8 ani de către tatăl său, polițiștii clujeni s-au mobilizat și l-au găsit pe un bărbat care își sechestrase fiul de 5 ani.

Activitățile polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale, Secției de Poliție Transporturi Feroviare Cluj-Napoca, alături de suportul de specialitate al Unității Teritoariale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca și Direcției Operațiuni Speciale, au condus la identificarea și ulterior reținerea acestuia, pentru 24 de ore.

”La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 22.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiu, ar fi adresat amenințări membrilor familiei, prin intermediul unor mesaje, referitoare la integritatea fizică a fiului său, în vârstă de 5 ani, dar și a celei proprii.

În urma sesizării, la nivelul inspectoratului, au fost demarate cu operativitate activități pentru depistarea acestuia și a minorului, în cadrul misiunii, în vederea gestionării situației intervenind și un negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

În jurul orei 00.15, activitățile de căutare derulate au condus la identificarea bărbatului și a minorului, de către un echipaj al polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.

După găsirea celor doi, la sediul unității de poliție, au fost continuate verificările, pentru clarificarea tuturor aspectelor existente, în cauză fiind totodată sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj, în vederea protejării intereselor minorului, care ulterior a fost lăsat în custodia mamei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru amenințare și lipsire de libertate.

În cauză, a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, printre măsurile impuse fiind și aceea de a păstra o distanță minimă de 200 de metri față de familie, de domiciliu și locul de muncă al membrilor acesteia.

La activitățile de căutare au participat jandarmi și polițiști locali.”, a transmis IPJ Cluj.

Bărbatul care în iulie 2021 și-a ucis fiul de 8 ani a fost condamnat la închisoare pe viață.  Vezi aici motivarea

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns