Lumea dreptului este cutremurată de trecerea subită în neființă, la numai 52 de ani, a profesorului universitar dr. habil., avocat Constantin Duvac, vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, reputat penalist și profesor. Curg mesajele de condoleanțe de la instituții și profesioniști ai dreptului.
”Am pierdut un prieten extraordinar, o minte strălucită, un OM frumos, prin moralitate, prin înălțimea idealurilor sale, un profesor formidabil, cu o mulțime de proiecte și idei, un model de rigoare intelectuală și un reper de claritate și profunzime în gândire și în exprimare, pentru generații de studenți.
Transmitem în primul rând condoleanțe familiei Domniei sale, pe care o iubea atât de mult, soției și celor două fiice, prietenilor, rudelor, tuturor celor care l-au cunoscut și l-au îndrăgit pentru felul său jovial, deschis și corect, cu care ne obișnuise.
Constantin Duvac lasă în urmă o carieră impresionantă. Dispariția sa este o pierdere importantă pentru mediul universitar, pentru profesia de avocat și pentru comunitatea specialiștilor în drept penal.
A obținut titlul de doctor în drept penal în anul 2008 la Academia Română, cu teza „Pluralitatea aparentă de infracțiuni”, coordonator științific fiind regretatul profesor George Antoniu, iar în anul 2016 a absolvit studiile postdoctorale în cadrul celui mai înalt for academic din țara noastră. A fost profesor universitar titular la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București, precum și conducător de doctorat, din anul 2019, la disciplina “Drept penal”, la Școala doctorală de „Drept”, din cadrul aceleiași instituții academice.
Începând cu anul 2012 a deținut funcția de redactor-șef al Revistei de drept penal și al Criminal Law Review. Din anul 2013 a devenit avocat definitiv, fiind apreciat pentru deosebitele sale realizări în această profesie juridică. Din 2015 a exercitat funcția de președinte al Asociației Române de Științe Penale (ARȘP). Pentru activitatea sa prestigioasă în anul 2024 a fost ales în funcția de secretar general adjunct al Asociației Internaționale de Drept Penal (AIDP) și membru în Comitetul executiv, precum și în Consiliul director al acesteia. Totodată, Constantin Duvac a fost și președinte al Secției de Științe Penale din cadrul Academiei de Științe Juridice din România.
Pentru munca depusă în plan profesional și pe planul cercetării științifice, distinsul nostru coleg a fost răsplătit cu distincții și premii, precum: Ordinul „Bărbăție și credință” în gradul de „Ofițer” cu însemn pentru militari prin decretul nr. 1401 din 18 decembrie 2006 emis de Președintele României; premiile „Ioan Tanoviceanu” (2009) și „Vintilă Dongoroz” (2010, 2016) acordate de Uniunea Juriștilor din România.
Constantin Duvac și-a servit țara îndeplinind, în calitate de polițist, înalte responsabilități în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), cum ar fi: Director general – Direcția Generală Audit Intern din MAI (2012-2013); Director general adjunct – Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor (2010-2012); Director – Direcția juridică din cadrul IGPR (2008-2009); Director – Direcția de Cercetări Penale din IGPR (2005-2008) ș.a.
Noi, membrii Uniunii Juriștilor din România îi aducem bunului nostru prieten, profesorul Constantin Duvac un ultim omagiu și transmitem condoleanțe tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit.
Odihnă veșnică, nu te vom uita niciodată!”, a transmis Uniunea Juriștilor din România
”Academia de Științe Juridice din România anunță cu profund regret trecerea prematură în neființă a prof. univ. dr. habil. Constantin Duvac, reputat penalist, președinte al Secției de drept penal a AȘJR și personalitate marcantă a vieții academice, juridice și profesionale din România.
Profesor, cercetător, avocat, redactor-șef al Revistei de drept penal și al Criminal Law Review, președinte al Asociației Române de Științe Penale, vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România și reprezentant al școlii românești de drept penal în plan internațional, Constantin Duvac a lăsat în urma sa o contribuție științifică și instituțională de o rară consistență.
Prin activitatea sa universitară, prin lucrările publicate, prin implicarea în cercetarea juridică și prin responsabilitățile îndeplinite în serviciul public, domnia sa a contribuit la consolidarea dreptului penal român și la afirmarea comunității juridice românești.
Membrii Academiei de Științe Juridice din România aduc remarcabilului profesor Constantin Duvac, colegului și prietenului nostru, un ultim și pios omagiu și transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Profesorul Constantin Duvac a fost, nu în ultimul rând, un familist dedicat și un tată iubitor pentru cele două fiice ale sale.
Membrii AȘJR îi aduc un ultim și pios omagiu și transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au completat membrii Academiei de Științe Juridice din România.
”Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea în neființă a domnului Constantin Duvac, o personalitate marcantă a lumii juridice și academice din România.
Domnia sa a fost mai mult decât un profesor. A fost un formator de conștiințe, un model de rigoare intelectuală și un reper de claritate și profunzime în gândire și în exprimare. Prin fiecare curs, prin fiecare cuvânt rostit, a lăsat în urmă nu doar cunoștințe, ci și o viziune despre ceea ce înseamnă cu adevărat responsabilitatea profesiei juridice.
Generații întregi de studenți și actuali profesioniști îi datorează nu doar formarea profesională, ci și încrederea de a-și urma drumul. Moștenirea sa va continua să trăiască în fiecare dintre cei pe care i-a inspirat.
Gândurile noastre se îndreaptă către familie, colegi și toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit.
”Da, ne-am văzut chiar pe 30.04, am râs, am vorbit în șoaptă, doar eram in pretoriu, tu ai reușit să amâni cauza, eu îmi așteptam rândul să pledez, sala era ultraplină, inculpați, boxă, arestați, eram însă în lumea noastră pe care doar noi o putem înțelege. Ai zâmbit și ai spus că ți-ar fi plăcut să-mi asculți pledoaria, dar te grăbeai.
De azi însă nu te mai grăbești. Dimineață când am aflat, mi-am spus: stai, doar ne-am vazut joi, și nu numai joi, dar și înainte la CAB și povesteai cum te vei duce în vacanță…apoi mi-am amintit de prezența ta la conferințe…conferințele noastre și atunci am înțeles deplin că acele conferințe de acum înainte vor fi fără prezența ta, fără prezentările tale. Mi-am adus aminte și de Iași, jos e o poză, nu mai știu din ce an, acum nu mai contează…
R.I.P CONSTANTIN DUVAC
Lumea noastră a mai pierdut un om, profesor, prieten, avocat.”, postat avocata Elena Hach, fost procuror la DNA.
”Astăzi postez această fotografie cu un nod în gât, dar cu o profundă recunoștință în suflet.
Domnul profesor, decan al Facultății de Drept, nu a fost doar un cadru universitar de excepție, ci un adevărat mentor, un om de o corectitudine rară, integru, puternic și profund dedicat studenților săi. Datorită sprijinului, încrederii și îndrumării dumnealui, am avut onoarea să îmi susțin examenul de licență, precum și lucrările de licență și master în materia dreptului penal — domeniu pe care a reușit să îl transforme dintr-o simplă disciplină într-o adevărată pasiune.
Împreună am dus lupte pentru dreptate, pentru studenții Facultății de Drept a Universității Româno-Americane, iar prin tot ceea ce a făcut a demonstrat ce înseamnă cu adevărat caracterul, demnitatea și vocația de profesor.
Pentru mine, și pentru mulți alți studenți, a fost un sprijin moral, un reper și un model de profesionalism. Astăzi pot spune cu mândrie că sunt avocat, iar o parte importantă din acest parcurs i se datorează.
Plecarea dumnealui lasă un gol imens. Transmit sincere condoleanțe familiei, celor apropiați și tuturor celor care au avut privilegiul să îl cunoască.
Vă mulțumesc pentru tot ce ați lăsat în sufletele și în formarea noastră. Respectul, recunoștința și amintirea dumneavoastră vor rămâne mereu vii. Sincere mulțumiri pentru tot, domnule prof. dr. av. Duvac Constantin!
Drum lin, domnule profesor. Nu veți fi uitat.”, a scris tânăra avocată Adina Petre.
”Sunt unele pierderi care nu pot fi cuprinse in cuvinte, iar plecarea profesorului Constantin Duvac este, fără îndoială, una dintre ele.
Pentru mine, nu a fost doar un nume de referință în dreptul penal românesc, ci omul care mi-a marcat decisiv parcursul profesional și modul de a privi profesia și viața. Mi-a fost maestru în stagiatură, profesor, îndrumător și, în timp, un prieten de o rară noblețe sufletească.
A fost unul dintre cei mai mari penalisti ai României, cu un parcurs profesional remarcabil, construit prin rigoare, excelență și o contribuție esențială la dezvoltarea dreptului penal. Activitatea sa academică și practică a format generații întregi de juriști, lăsând în urmă nu doar lucrări valoroase, ci și un mod de a gândi, de a înțelege și aplica normele de drept.
Dincolo de rigoarea și strălucirea intelectuală, ceea ce îl definea cu adevărat era bunătatea sa, generozitatea cu care împărtășea cunoașterea și încrederea pe care o oferea celor aflați la început de drum. Lumea a devenit, fără îndoială, un loc mai bun pentru toți cei care au avut privilegiul să îl cunoască!
Îi datorez nu doar formarea mea profesională, ci și curajul de a alege avocatura și de a crede în acest drum. A fost un exemplu de demnitate, echilibru și pasiune pentru drept, pe care voi încerca să îl urmez mereu.
Vă mulțumesc pentru tot, domnule profesor! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, a postat avocata Bianca Grigorie.

CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.







