Liviu Alexa: ”Ciolacu a negociat distrugerea PSD și predarea lui pe tavă la schimb cu libertatea sa”

Fostul lider al PSD Cluj, Liviu Alexa, a anunțat că va candida la șefia formațiunii la congresul din 1 martie și a precizat că actualul președinte interimar al partidului, Marcel Ciolacu, vrea să distrugă PSD-ul pentru a-și păstra libertatea.

”Clujul nu e singurul dușman al domnului Ciolacu, dar este foarte important pentru brandingul sau. În fapt, domnul Ciolacu pregătește asalturi abuzive asupra mai multor filiale – Arad, Maramureș, Târgu-Mureș, în general, pe ideea că are nevoie de lideri slabi în locul celor existenți, care să îi pupe ghiulul. Fiindcă intenția domnului Marcel Ciolacu e să pună gheara pe PSD. Ignorați declarațiile lui penibile și jocul actoricesc de gimnaziu: Ciolacu vrea să “guvernească” peste PSD și să realizeze acest deziderat prin amenințări, instaurarea fricii și măsuri abuzive. Ca un dictator.

Nu e o prostie planul vehiculat de media, acela că PSD trebuie “predat” la cheia de 20 la sută securiștilor și lui Iohannis. Asta e misiunea ocultă a domnului Ciolacu care a negociat distrugerea PSD și predarea lui pe tavă la schimb cu libertatea sa, iar planul are un anumit timing pe care, dacă Marcel Ciolacu nu îl respectă, își “încalță” cătușele și se duce să facă integrame la Rahova. De aici graba, de aici presiunea pe care o pune acesta pe partid și pe CEx.”, a scris Liviu Alexa pe Facebook într-un text mai lung intitulat ”Manifestul de la Cluj”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns