Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ÎCCJ a pronunțat prima decizie din 2020: Martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Înalta Curte a fost sesizată de către un complet de judecată care judeca în apel un dosar trimis în judecată de DNA. În primă instanță, o inculpată a fost achitată de acuzațiile de mărturie mincinosă și favorizare a făptuitorulu. Aceeași persoană primise clasare de la DNA pentru dare de mită după ce a formulat denunț în dosar. Ulterior, ca urmare a declarațiilor date în fața instanței de fond, a fost trimisă în judecată pentru mărturie mincinoasă.

Dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Bacău a fost suspendat până la pronunțarea deciziei de dezlegare a chestiunii de drept. ÎCCJ a pronunțat  Decizia nr. 1 în 16 ianuarie 2020:

”Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 1362/110/2018 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal sau de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal” și stabilește că:

Martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.”

Punctulul de vedere al completului de judecată ce sesizează Inalta Curte cu pivire la lămurirea unei chestiuni in drept:

”poate fi subiectiv activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă numai persoana care, având cunoştintă de vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă sau in orice altă procedură in care se ascultă martori, este audiată în legătură cu aceasta, şi care, totodată, se situează in afara intereselor raportului juridic concret dedus judecăţii şi căreia i se pretinde, în atare conditii, să fie obiectiv şi să contribuie la aflarea adevărului. Or, mituitorul, beneficiar al cauzei speciale de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin.3 din Codul penal, nu este tocmai o persoană ce nu are interese procesuale, atâta vreme cât există înclinarea acestuia fie de a-şi menţine cele precizate prin autodenunţ pentru a beneficia în continuare de cauza de nepedepsire, fie de a-şi schimba depoziţia, prin raportare la cele cuprinse în autodenunţ, în dorinţa de a nu se autoincrimina, de a se apăra de posibila acuzaţie pentru infracţiunea de dare de mită, acuzaţie ce planează în continuare asupra sa, deşi este deja beneficiar al unei solulii de clasare, în condiţiile în care această soluţie a procurorului nu are autoritate de lucru judecat, din punct de vedere procesual putându-se dispune reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere a urmăririi penale pentru cazurile prevăzute la 335 C.p.p., anume când, ulterior, emiterii soluţiei de clasare, se constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori au apărut fapte/împrejurări noi di care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea.

Curtea apreciază că denunţul făcut de mituitor are, în plan procesual penal, doar rolul de a sesiza organul de urmărire penală, conform art. 290 C.p.p., ci nu de a crea posibilitatea introducerii denunţătorului ca martor în procesul în care se cercetează infracţiunea corelativă de luare de mită.

De asemenea, Curtea reţine că denunţul mituitorului are duble valenţe, prin efectele pe care le are în plan procesual penal, organul judiciar competent putând emite o soluţie de clasare/de încetare a procesului penal, dar şi în plan material penal, având efecte de înlăturare a răspunderii penale prin incidenţa cauzei speciale de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin.3 din Codul penal. Mai mult, se observă că această cauză de impunitate a mituitorului denunţător are rolul de a încuraja descoperirea rapidă a infrac^–ţiunilor de corupţie, mituitorul percepând instituţia denunţării ca pe un adevărat stimul de a aduce la cunoştinţa organelor judiciare comiterea acestor infracţiuni grave, el fiind la adăpost de răspunderea penală prin acest beneficiu legal. Aceeaşi cauză de impunitate a denunţului făcut de mituitor, are şi rolul de a preveni comiterea infracţiunilor de luare de mită, aceasta acţionând ca o reală frână a funcţionarului care ar avea pulsiunea infracţională de a comite fapte de corupţie, fiind sub iminenta denunţare a potenţialelor sale fapte de către mituitorul ce este apărat de răspunderea penală.

Curtea,    intr-o prima primă opinie, consideră că mituitorul-denunţător nu poate fi nici subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în condiţiile în care posibila acţiune/inacţiune de favorizare a persoanei ce a luat mită, poate fi, totodată, şi o activitate de autoincriminare pentru infracţiunea de dare de mită a cărei făptuitor este.

Curtea, Intr-o altă opinie, consideră că privitor la calitatea în care poate fi audit denunţătorul, Curtea Constituţională a statuat în deciziile cu nr. 59 / 2019 (paragrafele 47- 51)şi nr. 63/2019 (paragrafele 56-60) următoarele:

47. in cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, procedură publică şi contradictorie,
    cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor.
48. in acest din urmă. caz, Curtea distinge două situaţii, după cum există sau nu există un interes în obţinerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală.
49. Astfel, în cazul în care denunţătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declaraţia sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declaraţia oricărui alt martor, beneficiind de acelaşi tratament.
50. In cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziţia sa se aseamănă oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a
    părţii civile şi a părţii responsabile civilmente. Referitor la aceştia din urmă, s-a precizat că, fiind interesaţi în proces, aceştia acţionează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declaraţiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susţinerea poziţiei pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declaraţii necorespunzkoare adevărului.
51. Or, astfel cum s-a arătat, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţifle art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse nurnai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declara_ţiilor făcute de martori.

In consecinţă, în această a doua opinie, se apreciază prin raportare la cele două decizii ale Curţii Constituţionale anterior menţionate, că, în situaţia din prezenta cauză martorul denunţător are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, faţă de XXX dispunându-se prin rechizitoriul XX al D.N.A. XXX din data de XX clasarea pentru infracţiunea de dare de mită în baza art. 290 alin 3 C.pen..

Denunţul a fost formulat la data de XX, dată după eare, în lipsa unei soluţii de clasare, când încă plana asupra sa riscul de a fi acuzată de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, a fost audiată de procuror în calitate de martor pe tot parcursul urmăririi penale.

În acest context se poate angaja răspunderea penală a inculpatei XXX pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului întrucât şi-a modificat declaraţiile (implicit şi denunţul) cu ocazia audierii în faţa instanţei în calitate de martor denunţător, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpatului – mituitor din cauza in care inculpata XXX a beneficiat de cauza de nepedepsire.

A aprecia că martorul denunţător nu îndeplineşte calitatea de subiect activ nici pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă nici pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, înseamnă a lăsa nesancţionată o conduită infracţională sub un triplu aspect: beneficiază de cauza de nepedepsire ca urmare a denunţării propriei fapte de dare de mită, şi s-ar dispune achitarea pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi de favorizare a infractorului pentru neîndeplinirea condiţiei de tipicitate ce vizează calitatea de subiect activ.”

Vezi și

De ce nu poate fi acuzat de mărturie mincinoasă un martor care a participat la comiterea infracțiunii

Comments

comentarii