O judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti a fost sanctionata pentru neredactarea hotararilor.
Hotararea: Cu majoritate, Respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Cu unanimitate, Admite acţiunea disciplinară
formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Opriş Elena Daniela – judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art.100 lit.b) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei Opriş Elena Daniela – judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. r) teza I din acelaşi act normativ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu opinie separată în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârâtă.“
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

