fbpx

Judecata la distanță în proiect de modificare CPC realizat de un judecător din București și un avocat din Cluj

Un judecător de la Curtea de Apel București și un avocat din Baroul Cluj au conceput un proiect revoluționar de modificare a Codului de Procedură Civilă (CPC) prin introducerea capitolului ”Judecata la distanţă”.

Proiect de modificare şi completare a CPC pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, accelerarea unor proceduri judiciare şi introducerea unor alternative flexibile, prin judecata la distanţă în materie civilă, este promovat de Forumul Judecătorilor din România (FJR):

„Apelul Forumului Judecătorilor din România din 29 aprilie 2020 pentru restrângerea procedurilor orale în fața instanțelor judecătorești, în contextul prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, a avut un ecou în rândul profesioniştilor dreptului, fiind schiţat un proiect curajos de modificare a legislaţiei în materie civilă.

Materialul realizat de dl judecător Ionuț Militaru, din cadrul Curții de Apel București, membru al Consiliului Director al Asociației, și de dl avocat Călin Viorel Iuga, din cadrul Baroului Cluj, este o propunere cât mai apropiată procedural de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel încât poate fi un punct de plecare pentru autoritățile competente, Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, ai căror reprezentanți pot contribui, pe căi instituționale, la transformarea acestei inițiative în realitate, prin adoptarea fie a unei ordonanțe de urgență, fie a unei legi.

Suntem convinşi că proiectul promovat public pe această cale va stârni multe reacţii, de susţinere sau nu, din perspectiva diferitelor viziuni ale profesioniştilor dreptului asupra activităţii de judecată, dar ceea ce e important este să se contureze o dezbatere reală şi constructivă la nivelul societăţii, cele mai bune idei să se coaguleze, inclusiv într-o dezbatere instituţională în procedurile de legiferare, şi să dea naştere unei reforme a legislaţiei în materie civilă. De asemenea, demersul va putea fi completat prin prevederi aplicabile și unor litigii specifice (spre exemplu contestațiile la executare, contenciosul asigurărilor sociale).

Toate instituţiile către care Asociaţia va înainta acest proiect sunt direct responsabile de aplicarea unui plan concret de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru ca instanțele judecătorești să nu devină focare de infecție, fiind necesar ca toate eforturile de legiferare, susținere financiară (dotarea instanțelor cu tehnologia și infrastructura necesare) sau stabilire de reguli de aplicare unitară a legislației ori de administrare a justiției să fie luate rapid, fără întârziere.”, se arată în comunicatul FJR, semnat de co-președinții Dragoș Cășin și Lucia Zaharia.

Avocatul Călin Iuga, consilier în Baroul Cluj, a declarat pentru Clujust.ro: “Proiectul justiției la distanță reprezintă un prim pas spre o justiție online. El a fost conceput pentru a adapta justiția civilă la provocările pe care le-a adus aceasta pandemie și sa ofere partilor posibilitatea de ajunge la judecator mai rapid și mai ușor. Proiectul poate suferi critici și îmbunătățiri. Speram ca Ministerul Justiției și CSM sa preia proiectul și sa ii dea o forma finala cât mai repede pentru ca justiția sa revină in cetate.”

Încă de anul trecut avocaul Iuga a fost un susținător al justiției online și ca a luat poziție de la începutul crizei pentru adaptarea justiției la nevoile actuale.

Judecătorul Ionuț Militaru de la Curtea de Apel Bucureşti a precizat: “Justitia este un serviciu public esențial pentru funcționarea societății, care trebuie sa rămână accesibil in orice condiții. Cât timp societatea insasi evoluează tehnologic, justiția trebuie sa o urmeze sau chiar sa fie cu un pas înainte, cel puțin din perspectiva disponibilitatii de a oferi soluții flexibile părților interesate.

Propunerile noastre trasează o linie mediana a sălii de judecata, privită din unghiuri diferite, al avocatului și al judecătorului, fiind evident ca rezultate miraculoase in practica nu se pot obține in termen scurt, dar exista un mare potențial acolo unde intervine disponibilitatea justițiabililor și a celorlalți participanți la actul de justitie”.

Expunerea de motive a proiectului este disponibilă aici.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Tabelul cu propunerile concrete de modificare şi completare a legislaţiei este disponibil aici 

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina