fbpx

Finalizarea proiectului „Platforma de staționare aeronave”

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, anunță finalizarea proiectului „Platforma de staționare aeronave”, cod SMIS 2014+152326. Proiectul a fost implementat ca urmare a încheierii Contractului de Finanțare Nr.148/30.06.2022 între Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, în calitate de beneficiar al fondurilor europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management.

Obiectivul proiectului a fost creșterea capacității operaționale la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj prin construirea unei noi platforme cu 4 locuri pentru staționarea aeronavelor.

Noua platformă, cu o suprafață construită de e 32.251 mp (suprafețe portante și acostamente) este dotată cu sisteme de balizaj și este conectată la pista de decolare/aterizare și la noua cale de rulare paralelă cu pista, astfel încât să asigure fluidizarea mișcărilor aeronavelor și desfășurarea activitățile operaționale în condiții de siguranță.

Ca urmare a implementării proiectului vor fi oferite noi facilități companiilor aeriene, respectiv operarea zborurilor cu avioane de categoria C și D și va fi asigurată infrastructura necesară pentru suplimentarea aeronavelor staționate.

De asemenea, la finalizarea proiectului vor crește posibilitățile de a atrage noi companii aeriene, de a diversifica rețeaua de rute sau de a suplimenta numărul frecvențelor de zbor, ceea ce va determina creșterea traficului de pasageri și creșterea numărului de mișcări aeronave.

Valoarea totală a Contractului de Finanțare este 33.253.408,34 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 10.942.580,28 lei.

Perioada de implementare a proiectului „Platformă de staționare aeronave” – cod SMIS 2014+ 152326, conform Contractului de Finanțare, este între 1.01.2020 – 31.12.2023.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Comments

comentarii

Echipele clujene dispută, luni, de pe pozițiile fruntașe ale Superligii, derby-ul Clujului, un episod senzațional din campionatul intern.... Citește mai mult
Multiple viaducte și lucrări complexe pe secțiunea Nădășelu-Mihăiești de pe Autostrada Transilvania. Termenul de realizare pentru segmentul de 30 de km a fost extins.... Citește mai mult

Lasă un răspuns