Expert contabil din Cluj, condamnat definitiv pentru că a luat 10.000 euro de la doi clienți pentru a interveni la șeful ANAF Oradea

Ramona Vasilica Teșu, expert contabil în Cluj-Napoca, a fost condamnată definitiv la 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune. Mai exact, a cerut și primit 10.000 de euro de la doi oameni de afaceri cărora le-a creat impresia falsă că vor avea control fiscal și le-a spus că va interveni pentru ei la șeful ANAF Oradea, lucru pe care nu-l intenționa. Inculpata a recunoscut acuzația, dar a spus că a procedat așa pentru că cei doi îi datorau sume de bani pentru serviciile contabile prestate.

Pe scurt, potrivit rechizitoriului, Ramona Teșu ”a creat un scenariu fraudulos complex, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste de la persoanele vătămate  S.R.A şi P Ș L cărora le-a prezentat faptul neadevărat că societăţile comerciale administrate de aceştia, şi a cărei contabilitate o ţinea inculpata, vor fi supuse unui control al inspectorilor antifraudă iar situaţia contabilă şi fiscală a firmelor prezintă mai multe neregularităţi ce pot antama răspunderea penală, context în care le-a pretins suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă şeful Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea, respectiv pe lângă inspectorii antifraudă din cadrul acestei instituţii, în scopul mincinos al blocării unor constatări nefavorabile din partea organelor fiscale, sumă de bani pe care la data de 27.11.2020 a încasat-o în mod nemijlocit de la S.R.A, activitatea fiind surprinsă în flagrant”

În primă instanță, Judecătoria Cluj-Napoca, pe lângă pedeapsa la închisoare cu suspendare, a obligat-o să achite celor doi daune morale de câte 5.000 lei, însă Curtea de Apel Cluj a menținut pedeapsa, dar a anulat partea cu daunele.

De asemenea, s-a impus inculpatei să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. Iar pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Cluj-Napoca sau Asociaţia „O masă caldă

”În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare, instanţa a considerat că pedeapsa aplicată inculpatei, care este o persoană integrată în societate (este de profesie expert contabil, din anul 2019 este şi expert judiciar, are un loc de muncă stabil), în vârstă de 41 de ani, aflată la primul contact cu legea penală, care a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii şi a avut o conduită de colaborare cu organele judiciare, respectând toate obligaţiile aferente măsurilor preventive, prezentându-se la fiecare termen şi oferind explicaţii cu privire la acuzaţiile care i se aduc, este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia în regim de detenţie, inculpata nu va mai săvârşiri alte infracţiuni.

În acest sens, instanţa a considerat că pentru a stimula eforturile de autoeducare şi de responsabilizare ale inculpatei, având în vedere toate circumstanţele personale ale acesteia, deja indicate, este suficientă suspendarea executării pedepsei. Astfel, instanţa a concluzionat, din datele existente în cauză, că săvârşirea infracţiunii este un eveniment izolat în viaţa inculpatei.”, se arată în motivarea deciziei.

Teșu l-a avut complice pe logodnicul ei, Radu Sechel, care a căzut la pace cu cei doi afaceriști pe parcursul procesului.

Solutia instanței față de Sechel: ”Încetează procesul penal având ca obiect pretinsa săvârşire de către inculpatul S I-R,, a infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune, urmare a împăcării cu persoanele vătămate P Ş L şi S R-A. Constată stinsă acţiunea civilă exercitată de către părţile civile în contradictoriu cu inculpatul Sechel Ioan Radu”

Starea de fapt pe larg, așa cum e prezentată în decizia Curții de Apel Cluj

Potrivit instanței, ”în cursul lunii iulie 2020, societăţile comerciale administrate ori în care au calitatea de asociaţi persoanele vătămate P Ş L şi S R-A, au început o colaborare cu inculpata Teșu Vasilica Ramona, pentru ca aceasta din urmă, în calitate de expert contabil, să realizeze contabilitatea firmelor respective, printre care se numără CONS SERV SRL şi NICOMI TRADE SYSTEM SRL.

În acest context, începând cu luna octombrie 2020, inculpata a acreditat faţă de persoanele vătămate împrejurarea că, în exercitarea atribuţiilor sale pe linie de contabilitate, a identificat o serie de nereguli care ar putea atrage inclusiv tragerea la răspundere penală.

La data de 21.10.2020, numitul S.R.A a fost contactat de către o persoană de sex masculin, care s-a prezentat ca fiind inspector fiscal în cadrul ANAF Oradea, calitate în baza căreia s-a interesat despre situaţia unor pretinse semnături false de pe unele scripte emise de către societăţile persoanelor vătămate, după care i-a solicitat să îi trimită documentele contabile din ultimii 10 ani pe adresa de e-mail mircea.mhessan.antrifraudă@gmail.com-i transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema.

Fiindu-i prezentată situaţia ivită, inculpata  le-a relatat persoanele vătămate că „e groasă treabă” şi că o să aibă probleme, dar că îl cunoaşte pe şeful ANAF Oradea şi că, dată fiind prietenia dintre persoanele vătămate şi logodnicul ei, numitul Sechel Ioan Radu este dispusă să intervină pe lângă funcţionarii publici, pentru ca iminentul control fiscal să le fie favorabil.

Pentru a capta încrederea persoanelor vătămate, inculpata a contactat telefonic, de faţă cu acestea, o persoană despre care a lăsat în mod fals să se înţeleagă că ar fi „Andreiuț”, şeful ANAF Oradea, căreia i-a propus să se întâlnească pentru a discuta în legătură cu nişte nereguli la actele contabile ale unei verişoare. În plus, în acelaşi scop, le-a relatat persoanelor vătămată că a rezolvat o situaţie similară şi pentru logodnicul ei, numitul Sechel Ioan Radu.

Activitatea de inducere în eroare a persoanelor vătămate a continuat şi în perioada 21-26.10.2020, din conversaţiile tip chat derulate prin intermediul aplicaţiei Whatsapp rezultând că inculpata le-a transmis:

E complicată treaba dar ceva se poate

Nu putem lăsa f mult că vin peste voi cu echipa de la ei (şi) de la pol econ; am (ş)i acolo colegi

Vorb(ş)te (şi) cu Radu că el a trecut prin situa(ţ)ia grea (ş)i a văzut cum se pune problema (şi) reac(ţ)iona

La data de 26.10.2020 inculpata le-a transmis persoanelor vătămate că situaţia societăţilor lor este gravă şi „că e caz de puşcărie”, iar „pentru a scăpa” este necesar să îi remită între 5000 şi 10.000 de euro per asociat, bani pe care să-i predea mai departe către şeful ANAF Oradea.

În decursul zilelor următoare, inculpata  le-a prezentat persoanelor vătămate că şeful ANAF Oradea, cu care a purtat o discuţie telefonică, ar fi spus că nu doreşte niciun ban pentru rezolvarea situaţiei, dar că, pentru scoaterea societăţilor persoanelor vătămate de pe lista de control fiscal, este nevoie de câte 5000 de euro pentru fiecare dintre cei 2 inspectori fiscali.

Pentru a capta încrederea persoanelor vătămate, o conversaţie purtată de către inculpată cu pretinsul şef ANAF Oradea a fost pusă pe modul speaker, iar persoanele vătămate au putut constata în mod nemijlocit consistenţa aspectelor anterior prezentate.

De asemenea, după cum rezultă din procesele-verbale de redare a conversaţiilor înregistrate în mediul ambiental, inculpata a lăsat să se înţeleagă că în vara anului 2020 a rezolvat favorabil o situaţie similară şi pentru concubinul acesteia, numitul S.I.R, prin remiterea sumei de 5500 euro către inspectorii antifraudă.

La data de 25.11.2020 inculpata l-a contactat pe numitul P.Ș şi i-a solicitat să îi remită, fie personal, fie prin intermediul concubinului ei, suma de bani ce urma a fi oferită inspectorilor ANAF, pentru că situaţia se impune a fi rezolvată până la data de 27.11.2020. Astfel, în urma realizării percheziţiei informatice asupra telefonului mobil utilizat de către inculpată, au fost identificate următoarele conversaţii de tip chat purtate între inculpată şi  (P.S.L) respectiv  (S.R.A.) prin intermediul aplicaţiei Whatsapp (vol. III, f. 41-57, f. 85-109 dup)

T.R.V.: Nea(ţ)a. Până vineri tre rezolvată treaba cu banii;

P.S.L.: Neața; Şi cum procedăm;

T.R.V.: Îi aduci (ş)i îi dau; Sau îi dau la Radu; dai;

P.S.L.: Ok; vin iar în cluj?;

T.R.V.: Da;

P.S.L.: Ok vb cu raul şi să facem să ne întâlnim.

T.R.V.: Ok; Oricum îi bine. (Ş)i dacă îi dai la Radu. Eu până vineri am f multe de rezolvat să văd cum mă împart. Ai rezolvat cu proiectul? Al meu e gata

P.S.L.: Dar bine am înţeles? Cu startapurile să rezolvăm până vineri?

T.R.V.: Nu. Cu bănu(ţ)ii; Că e 30 🙂 (ş)i tre să îi dau; Oradea

T.R.V.: În vreo 2 ore vine după mine (n.r. A.)

S.R.A.: Salut; eram cu cineva; a venit la cj? Nu li frică de covid?

T.R.V.: Îi razie pe mai multe obiecte de activitate. El nu merge în control doar coordonează etc…; Nu am întrebat prin telef detalii că nu e treaba mea (ş)i nu vreau să irit; A zis că în 2 ore are pu(ţ)in timp (ş)i putem discuta. De unde să mă ia. Voi sunteţi la birou?

S.R.A.: Da; dar îi închis.

T.R.V.: (Ş)i dacă vine echipa nu mai pot interveni dacă apuca(ţ) să semna(ţ)i.

T.R.V.: Salut. Azi sau cel târziu pe mâine trebuie să stabilesc întâlnire cu Oradea că sunt în Cluj de ieri. Pe la cât să vină Radu să rezolvăm? Zi faină! Să trimiteţi (ş)i restul actelor ce sunt de lucru (n.r. A)

S.R.A.: Salut; Sunt la şantier. Când merg la birou vb;

T.R.V.: Eu trebuie să anunţ la cât mă văd; Că nu îmi permit să zic stai că nu (ş)tiu când; (…) Bun. Eu sunt cu instructajul la alegeri azi, mâine dimi (ş)i stabilesc ora 14. Ok?

La data de 27.11.2020 organele de poliţie au realizat activitatea de prindere în flagrant a inculpatei, context în care au constatat că aceasta a primit suma de 10.000 euro de la persoana vătămată S R A.

Totodată, instanţa a reţinut că societăţile comerciale administrate ori în care sunt asociate persoanele vătămate nu figurau ca având planificate acţiuni de inspecţie fiscală sau controale fiscale (vol. I, f. 34 dup), iar martorul D, director adjunct al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, a declarat că nu a fost solicitat niciodată de către inculpată să rezolve favorabil situaţia unor controale financiare, că vocea care apare pe înregistrarea audio ascultată în cadrul audierii nu îi aparţine, dar şi că nu există angajat niciun inspector cu numele M_____ M______ (vol. IIi, f. 223-228 dup).

În ultimul rând, s-a reţinut că, în demersul infracţional, inculpata a beneficiat de concursul a uneia sau a două persoane, care şi-au declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă la data de 20.10.2020, respectiv de director D.R.A.F. 6 Oradea (amicul A_____ al inculpatei) la data de 29.10.2020. Sub acest aspect, are în vedere că inculpata l-a abordat pe numitul G.S.A, un apropiat al acesteia, căruia i-a propus să îşi asume rolul de inspector antifraudă la data de 19.10.2020, după cum rezultă din următoarea conversaţie tip chat extrasă în urma percheziţiei telefonice realizată asupra telefonului mobil al inculpatei:

„T.R.V.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat iară ca de control

G.S.: Ioi dar mu-s În stare de nimic

T.R.V.: Îţi scriu pe foaie scurt

G.S.: Nici să vb nu pot; Serios; Sunt praf (…)

T.R.V.: Nu va pune întrebări etc că nu are ce…

G.S.: Cred dar chiar nu pot acum. Nici să gândesc; Nici să leg cuvinte parcă nu pot; Sau să le pronunţ bine; sunt chiar varză; nu sunt în stare de nimic. Nici pe clienţi nu i-am mai sunat; Tre să-mi revin sau înnebunesc; În condiţii normale clar sunam; Dar mă dau de gol instant cred. Să văd cum mă trezesc mâine. Poate o să fiu mai Ok; (…)

T.R.V.: Tu doar tre să le zici bună ziua, firma x. sunt x şi vă programez vineri la un control pe 2 ani deoarece am găsit f multe inadvertenţe în declaraţii; apoi rezolv eu, să le zic… plăţi facturile mele măcar;

G.S.: Vedem mâine.

T.R.V.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat iară ca de control

G.S.: Ioi dar nu-s în stare de nimic.”

Săvârşirea de către inculpata Tesu Vasilica Ramona a infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C.p. este dovedită prin următoarele mijloace de probă:

1.Declaraţia de inculpat din data de 21.12.2020, dată în dosarul nr. _/211/2020/a1.1 (f. 13), având ca obiect verificare măsură preventivă, când numita Tesu Ramona a relatat că recunoaşte acuzaţia care i se aduce, respectiv că a construit un scenariu mincinos, în încercarea de a determina persoanele vătămate să-i achite suma de 10 000 euro, pe care acestea din urmă o datorau pentru serviciile de contabilitate prestate. În plus, aceasta a mai declarat „Este adevărat că am spus că o să intervin la ANAF, dar eu nu am avut niciodată această intenţie. Regret din suflet ceea ce am făcut, dar nu m-am gândit că o să aibă astfel de consecinţe.”

În faza de judecată, inculpata a declarat, în esenţă, că recunoaşte că a creat un scenariu mincinos în vederea inducerii în eroare a persoanelor vătămate, în condiţiile în care nu avea cunoştinţă ca societăţile administrate ori în care erau asociate acestea din urmă să fi fost planificate pentru control fiscal, dar că a procedat în acest mod pentru a dobândi un folos just, respectiv sumele de bani care i se datorau pentru serviciile contabile prestate.

În continuare, aceasta a declarat „Văzând că persoanele vătămate profită de mine şi umblă cu vicleşuguri, le-am spus că urmează un control din partea ANAF. Nu am avut niciodată intenţia de a interveni la ANAF. Întrucât nu au plătit sumele pe care mi le datorau, am ajuns în situaţia de a plăti în avans ca să lucrez”. În plus, la întrebarea reprezentantei Ministerului Public „Dacă controlul chiar uma să aibă loc şi dacă a vorbit cu presupuşi angajaţi din cadrul ANAF pentru a evita controlul?”, inculpata a reiterat că nu era planificat un control, a vrut doar să sperie persoanele vătămate şi nu a vorbit cu funcţionari publici din cadrul ANAF.

Totodată, inculpata a susţinut că neregulile identificate la societăţile persoanelor vătămate nu au fost inventate, ele există şi sunt de natură să atragă inclusiv tragerea la răspundere penală.

Referitor la apărările inculpatei, instanţa a reţinut că este indiferent dacă persoanele vătămate aveau sau nu datorii faţă de aceasta, întrucât inculpata, ca orice altă persoană, nu este îndreptăţită să-şi facă singură dreptate, având la dispoziţie alte căi, legale, prin care să obţină executarea pretinsei creanţe. Astfel, nu se poate admite ca o faptă ilicită, respectiv inducerea în eroare a unei persoane, să reprezintă o alternativă a executării silite.

În continuare, trebuie observat că raporturile contractuale au existat între inculpata şi societăţi, care sunt subiecte de drept diferite de persoanele fizice care le-au constituit sau care le administrează. Prin urmare, datoriile pretinse de către inculpată, chiar dacă ar exista, ar cădea în sarcina societăţii, iar nu a persoanelor fizice pe care le-a indus în eroare, din patrimoniile cărora dorea să obţină suma de 10.000 de euro.

De asemenea, probele administrate pe parcursul procesului penal conduc la concluzia că inculpata avea reprezentarea faptului că folosul urmărit este unul injust, relevantă în acest fiind şi următoarea conversaţie tip chat derulată prin intermediul aplicaţiei Whatsapp între inculpată şi numitul Sechel Ioan Radu:

„T.R.V.: Să ştii că mi-e tare milă de ei

S.R.I.: lasă că trece; cu bine; toate trec; cu bineeee;

T.R.V.: O zis că ştiu că pe tine te-am ajutat când ai avut nevoie dar ei cum se descurcă… am zis că o să zic că una din soţii mi-e vară şi încerc tot ce pot… şi eu putere până la urmă…dar no.. ei săracii nu ştiu cst ştiu..; să fie bine mami că fac tot ce pot şi pt ei;

S.R.I.: băieţii veseli; Pe potra tre să l mai scapi;

T.R.V.: erau negri zici că erau daţi cu carioca neagră”

Totodată, susţinerile inculpatei sunt contrazise de extrasele de cont şi facturile depuse la dosar de către persoanele vătămate P Ş L şi S R-A, din care rezultă că acestea au achitat serviciile de contabilitate prestate de către inculpată (vol. II, f. 94-185 dup).

În ultimul rând, dacă neregulile privind activitatea societăţilor administrate ori în care sunt asociate persoanele vătămate, invocate de către inculpată, există sau nu, depăşeşte limita sesizării. Mai mult, prezintă relevanţă modalitatea în care inculpata a prezentat pretinsele nereguli (ca fiind de natură să atragă pedepse cu închisoarea în regim de detenţie). De exemplu, inculpata a susţinut că semnăturile persoanelor vătămate apăreau pe mai multe documente atât la rubrica administrator, cât şi la rubrica întocmit, dar această pretinsă faptă nu are semnificaţia unui fals.

Sub acest ultim aspect, s-a mai avut în vedere că, la termenul din data de 18.06.2021, inculpata a prezentat alte pretinse nereguli în activitatea societăţilor persoanelor vătămate faţă de cele invocate în contextul activităţii de inducere în eroare a persoanelor vătămate.

Declaraţiile persoanelor vătămate, din care rezultă că inculpata le-ar fi transmis faptul că situaţia legată de societăţilor lor este gravă, respectiv că „e caz de puşcărie”, iar „pentru a scăpa” este necesar să-i remită între 5000 şi 10.000 euro pentru inspectorii antifraudă (vol. I, f. 15-23 dup).

Persoana vătămată P S L (vol. I, f.15 dup) a relatat că inculpata le-a spus că situaţie e gravă, că e caz de puşcărie, după care i-a întrebat ce sumă ar fi dispusă să plătească pentru a scăpa, să ştie când se întâlneşte cu şeful ANAF Oradea, şi el va întreba, să îi spună da sau nu din prima. În plus, a sugerat că ar fi necesar între 5000 şi 10 000 euro de persoană.

Persoana vătămată  S R A (vol. I, f. 21 dup) a arătat că a fost contactat telefonic de pe nr. …. de o persoană se sex masculin care s-a recomandat drept M.M din cadrul Antifraudă Oradea, care i-a comunicat că anumite semnături de pe bilanţurile societăţii par false, context în care i-a cerut să-i transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema. Astfel, reţine că inculpata a creat premisa pentru ca persoanele vătămată să apeleze la ea.

De asemenea, persoana vătămată a relatat că inculpata le-a spus că „e groasă treabă” şi că o să aibă probleme, după care i-a cerut numărul de telefon al pretinsului angajat Antifraudă Oradea, de la care a obţinut o amânare pentru transmiterea documentaţiei solicitate, creând astfel contextul necesar captării încrederii persoanelor vătămate.

În continuare, a învederat că, de faţă cu el şi A____ A_____ A______, inculpata a contactat telefonic o persoană despre care a pretins că este „Andreiuţ”, şeful ANAF Oradea, căreia i-a spus că are probleme cu unul dintre angajaţii săi, respectiv M. M., apoi a întrebat dacă „e dobermanul instituţiei”, dându-le persoanelor vătămate impresia că este foarte exigent.

Pentru a preveni intervenţia altor persoane, care să-i saboteze planul infracţional, inculpata a cerut persoanelor vătămate să nu spună despre problemă soţiilor sau altor persoane, pentru că riscă să-l îndepărteze pe „Andreiuţ”, şeful Antifraudă, dar şi că este dispusă să intervină doar în baza prieteniei cu logodnicul ei, Sechel Radu.

Procesul-verbal din data de 26.11.2020 (vol. I, f. 31 dup), din care rezultă că la nivel naţional există un număr de 4 persoane cu numele de M______ M_____, toate având domiciliul în jud. Cluj, iar acestea nu sunt angajate în cadrul ANAF.

Procesele verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediu ambiental (Vol. I, f. 138-140, 141-144), din care rezultă inclusiv că, pentru a capta încrederea persoanelor vătămate, inculpata a lăsat să se înţeleagă că a rezolvat favorabil o situaţie similară şi pentru concubinul acesteia, numitul Sechel Ioan Radu, prin remiterea sumei de 5500 euro către inspectorii antifraudă, respectiv:

(…) Ramona – Raul râde. Râde, dar când a fost vremea lui nu râdea (…)

T  R V: Este o listă oficială pe antifraudă… mi-a arătat-o, pe care sunteţi trecuţi. O să vă ia din lista aia, să nu închideţi firma, să nu închideţi nimic. I-am zis că v-a fraierit contabila, o zis că astea-s poveşti de poveşti că o zis că aşa zic toţi şi o zis Am crezut că leşin, am crezut că 55. No… Eu zic că-i ok… 5, 5. Ce să zic, asta se poate şi nici nu închideţi firma, nici nu mai vin controale… Acuma… mai mult de atâta eu nu pot

Relevante sunt şi următoarele convorbiri, din care rezultă că inculpata le-a sugerat persoanelor vătămate că, în lipsa intervenţiei ei, se expun inclusiv riscului unei pedepse cu închisoarea în regim de detenţie:

Ramona: Eu cum aş proceda, eu, dacă ar fi vorba de mine, asta micu îţi întrerupe, adică nu e ic nici el dacă e acolo. Deci, ce ştiu eu din cazurile pe care le fac la judiciar din tribunale: Ce îi trei chestii false în acte aia îi doar cu … nu ştiu ce, cu amenzi penale, ce îi peste clar, îi clar cu închisoare.

Raul: Cu executare ?

Ramona: Da, deci îi nasol (…)

Ramona: (…) Deci nu văd o chestie ok să se meargă înainte. Eu, dacă ar fi vorba de mine, aş încerca să stopez chestia asta.

Procesele-verbale în care au fost consemnate datele rezultate din percheziţia informatică efectuată asupra telefonului mobil al inculpatei (vol. III, f. 41-57), din care rezultă că între aceasta şi persoana vătămată P S L ar fi avut loc următoarele conversaţii prin intermediul aplicaţiei Whatsapp:

T.R.V.: Nu putem lăsa f mult că vin peste voi cu echipa de la ei (ş)i de la pol econ; am (ş)i acolo colegi; (…)

P.S.L.: Hai să rezolvăm cu omul ăsta să scăpam de toţi;

T.R.V.: Să nu ajungem acolo. Am multe cazuri ca expert judiciar de astea. Nu câştigă clientul; Da să vedem Numai să fiu aptă să vorbesc că îs stereo; (…)

P.S.L.: Facem să rezolvăm că şi eu vreau să mă scap de problemele astea;

T.R.V.: Da. Eu m-am gândit la o solu(ţ)ie. Dacă ajută să închide(ţ)i asta (ş)i să deschide(ţ)i alta; să nu mai poată veni după; (…)

T.R.V.: Ok. Vorbe(ş)te (ş)i cu R. că el a trecut prin situa(ţ)ia aia grea (ş)i a văzut cum se pune problema (şi) reac(ţ)iona

De asemenea, din conversaţiile tip chat extrase în urma percheziţiei informatice asupra telefonului mobil al inculpatei rezultă că aceasta a beneficiat de sprijinul altor persoane, care şi-au declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă, având în vedere următoarele:

T.R.V.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat iară ca de control

G.S.: Ioi dar mu-s În stare de nimic

T.R.V.: Îţi scriu pe foaie scurt (…)

T.R.V.: Tu doar tre să le zici bună ziua, firma x. sunt x şi vă programez vineri la un control pe 2 ani deoarece am găsit f multe inadvertenţe în declaraţii; apoi rezolv eu, să le zic… plăţi facturile mele măcar;

G.S.: Vedem mâine.

T.R.V.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat Iară ca de control

Procesul-verbal de prindere în flagrant (vol. I, f. 191 dup), din care rezultă că la data de 27.11.2020 organele de poliţie au constatat faptul că inculpata a primit suma de 10.000 euro de la numitul S R A”

Exonerată de plata daunelor morale

Curtea de Apel a iertat-o pe Teșu de plata daunelor morale: ”Apelul inculpatei este fondat în ceea ce priveşte greşita obligare a acesteia la plata de daune morale către părţile civile.

Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune, care este o infracţiune îndreptată împotriva patrimoniului, nesusceptibilă de a cauza suferinţe fizice sau morale care să îndreptăţească persoana vătămată la despăgubiri morale.

Prin natura ei, infracţiunea de înşelăciune vizează patrimoniul persoanei, iar nu demnitatea acesteia şi de principiu în cazul infracţiunilor contra patrimoniului acordarea de daune morale este admisibilă numai în cazul în care acest patrimoniu este văduvit de obiecte de o mare valoare sentimentală pentru persoana vătămată.

In speţa de fata nu ne aflăm însă într-o astfel de situaţie, astfel că sub acest aspect apelul inculpatei va fi admis şi va fi desfiinţată în parte hotărârea atacată, cu consecinţa înlăturării dispoziţiei de obligare a inculpatei la plata sumelor de câte 5000 lei cu titlu de daune morale către părţile civile”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns