Din cauza numărului mare de infectări, Colegiul de Conducere al unei instanțe a decis să se judece doar cauze urgente

Se revine la măsuri drastice, ca în starea de urgență. Din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19 la nivelul instanței, Colegiul de Conducere al Judecătoriei Buftea a decis, azi, că până în 6 decembrie se vor judeca doar cauzele urgente.

”Având în vedere situaţia existentă la nivelul Judecătoriei Buftea constând în infectarea mai multor persoane din cadrul instanţei cu virusul SARS-COV-2, în vederea limitării riscului de infectare a altor persoane (magistraţi, grefieri, avocaţi şi justiţiabili),

Luând în considerare adoptarea de către Guvernul României – Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a Hotărârii nr. 52 din 05.11.2020,

Prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Buftea nr. 21/05.11.2020 s-a decis ca în perioada 06.11.2020 – 06.12.2020 (inclusiv) să se judece exclusiv următoarele cauze:

În materie nonpenală:

❖ ordin de protecţie;
❖ internarea medicală nevoluntară;
❖ ordonanţa preşedinţială;
❖ suspendarea provizorie a executării silite;
❖ măsuri asigurătorii;
❖ cereri formulate în baza art. 16 şi 17 din Legea nr. 136/2020.

În materie penală:

❖ cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi;
❖ cauze de competenţa judecătorului de camera preliminară/instanţei de judecată având următoarele obiecte: contestaţie privind măsuri asigurătorii, cauze în care există inculpaţi aflaţi sub puterea unei măsuri preventive (dispuse în cauza respectivă), cauze privind aplicarea măsurilor provizorii cu caracter medical, cauze în care se solicită măsuri de protecţie a victimelor şi martorilor;
❖ cauze având ca obiect cooperarea judiciară internaţională în materie penală dacă implică măsuri preventive.
❖ contestaţii la executare (cauze cu persoane private de libertate);
❖ cereri având ca obiect schimbări în executarea unor hotărâri (cauze cu persoane private de libertate);
❖ cereri având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei (cauze cu persoane private de libertate);
❖ cereri privind menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de siguranţă cu caracter medical;
❖ incidentele procedurale în cauzele apreciate ca urgente.

Pentru dosarele cu termene de judecată în perioada 06.11.2020 – 06.12.2020, altele decât cele prevăzute mai sus, la data desfăşurării şedinţei de judecată vor fi acordate noi termene.”, se arată în comunicatul biroului de informare al Judecătoriei Buftea.

Încalcă Constituția?

Avocata Silvia Uscov din Baroul București susține că o asemenea hotărâre luată de un colegiu de conducere al instanței ”încalcă grav Constituția. Restrâng dreptul de acces la o instanță prin hotărâre de colegiu”

”Accesul liber la justiție este garantat prin art, 21 din Constituția României, iar potrivit alin. 2, „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”, în consens cu disp. art. 6 par. 1 CEDO.

Dacă admitem că acest drept nu este unul absolut, restrângerea exercițiului acestuia nu se poate realiza decât prin lege, ca act formal al Parlamentului, în conformitate cu disp. art. 53 alin. 1 din Constituția României, și, în orice caz, fără a aduce atingere esenței dreptului.

În prezent, pentru starea de alertă sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 55/2020, dar nicio prevedere din acest act normativ nu restrânge exercițiul dreptului de acces liber la justiție, astfel încât acest lucru nu se poate realiza nici prin hotărâre de guvern, nici prin hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență și, cu atât mai mult, nu printr-o hotărâre a Colegiului de conducere a unei instanțe judecătorești.”, a precizat avocata.

Surse din Consiliul Superior al Magistraturii ne-au spus că reprezentanții Judecătoriei Buftea au întrebat CSM înainte să ia decizia și li s-a transmis că este decizia lor. Aceleași surse spun că alte variante erau să închidă instanța sau să dea termene lungi: ”Colegiul de conducere poate emite hotărâri pentru buna desfășurare a activității instanței și, având în vedere numărul mare de îmbolnăviri, se impuneau măsuri”

Precizăm că hotărârea CSM prin care se stabileau cauzele urgente a fost valabilă doar în starea de urgență.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns