După ce în februarie o tânără judecătoare de la Judecătoria Răcari a plecat din sistem, ieri, CSM a aprobat demisia din magistratură a unei judecătoare de la Tribunalul Sălaj, care avea 10 ani de carieră, fiind de două ori președinte de instanțe.
”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcţia de judecător, prin demisie, a doamnei DREGAN CLAUDIA ARABELA, judecător la Tribunalul Sălaj. (unanimitate)”
Am încercat să aflăm motivele demisiei. Însă, la solicitarea Clujust, reprezentanții Tribunalului Sălaj ne-au comunicat într-un răspuns amplu că judecătoarea vizată nu și-a dat consimțământul pentru a se face public actul de demisie.
Răspunsul Tribunalului Sălaj:
În noiembrie 2019, CSM a aprobat ”eliberarea din funcţia de preşedinte al Judecătoriei Zalău a doamnei judecător DREGAN CLAUDIA ARABELA, începând cu data de 01.12.2019, ca urmare a demisiei”. Tot CSM a aprobat continuarea activităţii judecătoarei Dregan pe funcţie de execuţie la Judecătoria Zalău.
Înainte a fost președintele Judecătoriei Jibou, câștigând concursul pentru funcția de președinte al Judecătoriei Zalău la sfârșitul anului 2018.
Claudia Arabela Dregan (fostă Trif) a absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai Cluj în 2010, unde a urmat și un program de master, dar în octombrie 2011 a intrat la Institutul Național al Magistraturii. Între 2013 și 2015 a fost judecător stagiar la Judecătoria Zalău, iar în ianuarie 2015 a fost numită prin decret al Președintelui României judecător la Judecătoria Baia Mare, unde a stat până în 1 martie 2016, când s-a mutat la Judecătoria Ineu din Arad. În iunie 2017 a câștigat concursul pentru conducerea Judecătoriei Jibou.