Digitalizarea sistemului judiciar, situaţia arhivării dosarelor, activitatea birourilor de relații cu publicul ale instanţelor și amânarea intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 au fost printre subiectele discutate la întâlnirea președinților de tribunale cu membrii CSM.
”În perioada 23-24 mai 2024 a avut loc întâlnirea președinților de tribunale cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii și reprezentanții Ministerului Justiției, cu participarea preşedintelui Curţii de Apel Braşov, doamna judecător Mădălina Niculeasa, organizată de conducerea Tribunalului Brașov, cu tema “Bune practici organizatorice”, cadru în care au fost dezbătute probleme de interes major şi dificultăţile cu care se confruntă în prezent instanţele judecătoreşti, din perspectiva resurselor umane şi a infrastructurii existente.
Consiliul Superior al Magistraturii a fost reprezentat în cadrul reuniunii de către doamna judecător Laura Radu, domnul judecător Narcis Erculescu, domnul judecător Liviu Odagiu, doamna judecător Graţiela Milu şi domnul judecător Claudiu Drăguşin, membri aleşi ai Consiliului.
Agenda dezbaterilor a inclus, printre altele, teme precum digitalizarea sistemului judiciar, respectiv dosarul electronic şi aplicaţiile ECRIS-STATIS corelate cu normarea activităţii, situaţia arhivării dosarelor şi serviciile de arhivare externalizată, dar şi aspecte particulare în activitatea Biroului de Informare şi Relaţii cu Publicul al instanţelor.
Totodată, au fost dezbătute aspecte generale din perspectiva intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, fiind adoptată o scrisoare deschisă prin care preşedinţii tribunalelor au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Ministerului Justiţiei să demareze proceduri pentru amânarea intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 până la armonizarea acesteia cu ansamblul actelor normative ce reglementează funcţionarea instanţelor judecătoreşti.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au felicitat participanţii la întâlnire pentru activitatea desfăşurată şi efortul susţinut în realizarea unui act de justiţie de calitate, adresând încurajări profesionale şi mult succes în activitate.”, a transmis CSM.