Avocatul psiholoagei Diana Pîrje din Capitală, arestată preventiv pentru că ar fi furat un ceas de 175.000 euro, cere reaudierea de către procuror a clientei sale pe motiv că, din cauza stresului și impactului emoțional, declarația ”a suferit anumite modificări și alterări ale raționamentului”
”În momentul de față, vom cere reaudierea persoanei inculpate pentru că este foarte important ca procurorul de caz să înțeleagă mult mai bine situația, dat fiind faptul că din cauza stresului, din cauza impactului emoțional – să nu uităm că a fost dispus un mandat de supraveghere în ceea ce o privește și ea a fost preluată de pe domeniul public – trebuie să spunem că declarația inițială a suferit anumite modificări și alterări ale raționamentului pe care l-a avut. Din acest motiv vom cere reaudierea persoanei inculpate în acest sens și probabil vom aduce mai multe claritate acestei situații”, a spus avocatul la România TV.
Potrivit acestei surse, a existat un acord între psiholoagă și omul de afaceri ce deține ceasul cu privire la împrumutarea ceasului pentru o ședință foto.
”Vrem ca adevărul obiectiv să iasă la iveală, nu subiectiv, nici al clientei mele, nici al persoanei vătămate. A existat o discuție cu privire la împrumutarea din partea persoanei vătămate a unui ceas. Mai mut de atât nu putem să declarăm în momentul de față pentru că urmrirea penală trebuie să-și urmeze parcursul corect și corespunzător”, a spus avocatul Mihnea Șerban.
G.B., un om de afaceri italian, director executiv al unei companii cunoscute, a primit-o în apartamentul din zona Floreasca pe Diana Pîrje, aceasta având expertiză pe zona de antreprenoriat.
Conform probelor strânse de anchetatori, psiholoaga ar fi remarcat obiectul, l-ar fi examinat pentru câteva clipe, apoi l-ar fi ascuns în geantă, fără a lăsa urme vizibile.
Gazda nu a realizat nimic pe loc. Absența ceasului a fost observată ulterior, însă inițial omul de afaceri a pus dispariția pe seama unei neatenții, presupunând că îl lăsase la birou. Abia a doua zi, proprietarul s-a uitat pe imaginile camerelor de supraveghere din apartament.
Ancheta este în plină desfășurare, iar procurorii continuă verificările pentru a clarifica exact contextul și modul în care ar fi fost comis furtul.
Un element-cheie rămâne, însă, nerezolvat: ceasul de lux, estimat la 175.000 de euro, nu a fost găsit până în prezent.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


