Avocata Mihaela Rădulescu, despre verificarea telefonului partenerului: „Certificatul de căsătorie nu este un mandat de supraveghere”

Accesarea fără drept a telefonului soțului sau soției pentru a căuta dovezi de infidelitate poate atrage răspunderea penală, avertizează avocata Mihaela Rădulescu. Aceasta subliniază că relația de căsătorie nu anulează dreptul la viață privată, iar cunoașterea parolei nu înseamnă automat permisiunea de a verifica toate conversațiile. Totodată, capturile de ecran obținute prin încălcarea legii nu sunt automat admisibile ca probe într-un proces de divorț.

”În ultima perioadă primesc tot mai multe mesaje referitoare la o situație care, dincolo de implicațiile sale familiale, reprezintă, în opinia mea, un gest profund josnic, nedemn și condamnabil din punct de vedere moral, dar care poate avea consecințe juridice deosebit de grave: accesarea fără drept a telefonului soțului sau soției, verificarea corespondenței private, citirea conversațiilor și realizarea unor capturi de ecran, uneori folosite ulterior ca mijloace de presiune sau ca pretinse dovezi ale infidelității.

Ceea ce mă surprinde este convingerea unor persoane că simpla existență a căsătoriei le conferă dreptul de a controla corespondența, conturile personale și comunicările private ale celuilalt soț. Nimic mai greșit!

Legislația română nu recunoaște un asemenea drept, iar încălcarea limitelor legale poate atrage nu doar răspunderea civilă, ci și răspunderea penală.

Potrivit art. 310 din Codul civil, un soț nu are dreptul să cenzureze corespondența, relațiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț. Dispoziția este cât se poate de clară și consacră independența personală a soților, inclusiv în ceea ce privește protecția corespondenței.

Această garanție legală trebuie analizată în concordanță cu art. 26 și art. 28 din Constituția României, care protejează viața intimă, familială și privată, respectiv secretul corespondenței.

Însă implicațiile juridice pot depăși cu mult sfera dreptului civil.

Articolul 360 alin. (1) din Codul penal incriminează accesul fără drept la un sistem informatic, sancționând această faptă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Atunci când accesul fără drept este realizat în scopul obținerii de date informatice, art. 360 alin. (2) din Codul penal prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.

Mai mult, în ipoteza reglementată de art. 360 alin. (3), atunci când accesul fără drept privește un sistem informatic la care accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori prin proceduri, dispozitive ori programe specializate, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Aceste limite de pedeapsă nu se aplică automat oricărei verificări a unui telefon, încadrarea juridică fiind condiționată de îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii și, după caz, a cerințelor specifice fiecărei variante de incriminare.

Cu toate acestea, trebuie înțeles că accesarea fără drept a telefonului soțului sau soției, în scopul obținerii unor conversații private, nu poate fi justificată prin simpla existență a relației matrimoniale.

Cunoașterea parolei telefonului nu echivalează, în mod necesar, cu un consimțământ nelimitat pentru accesarea tuturor informațiilor stocate în acesta. În egală măsură, faptul că telefonul a fost lăsat nesupravegheat nu reprezintă, prin el însuși, o autorizare pentru verificarea corespondenței private.

Consimțământul și limitele autorizării trebuie analizate în raport cu împrejurările concrete, iar depășirea acestor limite poate determina caracterul neautorizat al accesului.

Nici suspiciunea de infidelitate și nici dorința de a obține dovezi împotriva partenerului nu constituie, prin ele însele, cauze de justificare a unei fapte prevăzute de legea penală.

Este adevărat că art. 309 din Codul civil consacră obligația reciprocă de fidelitate între soți, iar încălcarea acesteia poate avea consecințe juridice în cadrul unui proces de divorț, inclusiv în ceea ce privește stabilirea culpei în destrămarea căsătoriei.

Însă obligația de fidelitate nu poate fi transformată într-un pretins drept de supraveghere, control și acces neautorizat la datele personale ale celuilalt.

În drept, existența unui interes legitim nu justifică automat orice mijloc utilizat pentru realizarea acestuia.

Mai mult decât atât, persoanele care realizează capturi de ecran ale conversațiilor private și intenționează să le utilizeze într-un proces de divorț trebuie să cunoască și dispozițiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestui text legal, fotografiile, fotocopiile, înregistrările și alte asemenea mijloace tehnice pot constitui mijloace materiale de probă dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

Prin urmare, simpla deținere a unor conversații compromițătoare nu garantează admisibilitatea acestora în fața instanței.

Legalitatea obținerii probelor trebuie analizată distinct, iar eventuala lor utilizare într-un litigiu civil nu înlătură răspunderea pentru modalitatea ilicită în care au fost obținute.

De asemenea, copierea, transmiterea sau divulgarea conversațiilor private către terțe persoane poate constitui o încălcare distinctă a dreptului la viață privată, în funcție de conținutul comunicărilor și de împrejurările concrete în care acestea au fost obținute și utilizate.

Persoana vătămată poate solicita, în condițiile legii, încetarea încălcării drepturilor sale nepatrimoniale și repararea prejudiciului suferit, inclusiv prin acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral.

În situația în care există indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, aceasta se poate adresa organelor de urmărire penală, urmând ca existența faptei, caracterul neautorizat al accesului și îndeplinirea condițiilor răspunderii penale să fie stabilite în cadrul procedurilor legale.

Consider necesar să atrag atenția asupra unei confuzii juridice extrem de periculoase: faptul că o persoană suspectează că este înșelată nu îi conferă dreptul să încalce legea pentru a-și confirma suspiciunile.

Poți avea motive întemeiate să soliciți desfacerea căsătoriei din culpa celuilalt soț, însă acest lucru nu înseamnă că ai dreptul să îi accesezi fără autorizare telefonul, să îi copiezi corespondența ori să îi utilizezi datele personale după bunul plac.

Persoana care urmărește să demonstreze încălcarea obligației de fidelitate poate ajunge, prin propriile acțiuni, să fie cercetată penal pentru modalitatea în care a obținut informațiile respective, iar consecințele juridice ale unui asemenea comportament nu dispar doar pentru că între persoanele implicate există sau a existat o relație de căsătorie.

Nu orice verificare a telefonului constituie automat infracțiune, însă nici calitatea de soț sau soție nu reprezintă o cauză generală de justificare a accesului fără drept la un sistem informatic.

Căsătoria nu anulează dreptul la viață privată, nu conferă un drept nelimitat de control asupra corespondenței și nu exonerează de răspundere persoana care încalcă legea.

Cine consideră că are dreptul să acceseze fără autorizare telefonul soțului sau soției pentru a descoperi o eventuală infidelitate trebuie să înțeleagă că, în anumite condiții, din persoana care caută dovezi poate deveni persoana împotriva căreia se formulează o plângere penală.

Certificatul de căsătorie nu este un mandat de supraveghere, iar suspiciunea de infidelitate nu este o autorizație pentru încălcarea legii.”, a postat avocata Rădulescu alături de un mesaj primit de la o femeie.

Comments

comentarii