Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe un avocat din Baroul Ialomița, în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influenţă și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
”În perioada 24.01.2024 – 11.02.2024, inculpatul B.Ș.G., în calitate de avocat în cadrul Baroului Ialomița, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la omor, sumele de 7.000 euro pentru sine și între 15.000 – 30.000 euro pentru alții, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti și că-i va determina pe aceștia să dispună cercetarea martorului în stare de libertate.
În contextul menționat mai sus, la data de 11.02.2024, după ce anterior a lăsat să se creadă că decizia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, dispusă de judecători față de persoana cercetată pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la omor, a fost rezultatul acțiunilor sale, avocatul ar fi primit de la o rudă a martorului sumele de 7.000 euro pentru sine și 10.000 euro pentru alții, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”, a transmis DNA
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în timpul discuțiilor cu tatăl celui aflat în arest preventic, avocatul George Bala a explicat „mecanisme procedurale din justiție, felul în care se poate face aranjamentul și alte detalii”. Numai că avocatul ialomițean nu știa că partenerul de conversație înregistrează discuția!
După aceea, detalii esențiale au ajuns la procurorii DNA, iar aceștia au intervenit rapid, iar planurile avocatului au fost date peste cap.
”În urma cercetărilor efectuate de procurori s-a stabilit că avocatul George Bala a pretins diferite sume de bani – „cu titlu de mită”, precizează procurorii anticorupție – pentru punerea în libertate a celui aflat în arest preventiv. Avocatul l-a asigurat pe tatăl acestuia că banii vor ajunge la mai mulți magistrați din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Cu ocazia vizitelor efectuate de tatăl inculpatului în Arestul Central al Poliției Capitalei, fiul său i-ar fi spus că avocatul George Ștefăniță Bala (din cadrul Baroului Ialomița) îl poate ajuta să scape de arestul preventiv.”
O astfel de „mutare” urma să se transforme în realitate în schimbul unor sume de bani cu care avocatul intenționa să mituiască magistrații CAB.
Fiind convins că a dat peste un avocat care poate face „minuni”, chiar dacă asta însemna încălcarea legii, părintele l-a contactat pe acesta și au stabilit o primă întâlnire, pentru data de 24 ianuarie 2024. S-a fixat și locația întâlnirii, respectiv chiar în fața blocului unde domiciliază tatăl celui arestat preventiv.
Cei doi s-au întâlnit în ziua stabilită anterior, iar avocatul Bala i-a spus tatălui celui arestat preventiv că poate „interveni” la magistraţi, dar numai în schimbul unor sume de bani, pentru punerea în libertate a fiului său. Totuși, a precizat avocatul, demersul nu putea fi realizat decât dacă, în prealabil, era încheiat „contract de asistenţă juridică”, în vederea reprezentării în instanță la contestaţia măsurii arestului preventiv.
- Cei doi au hotărât ca la următoarea întâlnire avocatul Bala să primească suma de 800 de lei pentru încheierea respectivului contract de asistenţă juridică.
- Ulterior – în data de 26 ianuarie 2024 -, părintele s-a întâlnit din nou cu avocatul George Bala, în jurul orelor 14:00, la Restaurantul „La plăcinte”, situat lângă Tribunalul Bucureşti.
- La restaurant, avocatul a cerut și a primit din partea tatălui celui arestat suma de 800 de lei, apoi a semnat contractul prin care urma să îi acorde asistență juridică fiulu acestuia.
Fiind „pregătit” pentru a elimina orice piedică în derularea scenariului, avocatul Bala a verificat telefoanele mobile și i-a cerut tatălui celui arestat preventiv să îl însoţească afară, la maşină, pentru a discuta, departe de „urechi indiscrete”, toate amănuntele legate de punerea în libertate a fiului său.
Potrivit interceptărilor procurorilor anticorupție, avocatul i-a transmis interlocutorului că este dispus să intervină pe lângă magistrați în vederea punerii în libertate a fiului său, suma pretinsă pentru acest „ajutor juridic” fiind cuprinsă „între 15.000 – 30.000 euro, cu precizarea că aceste sume bani urmau a fi remise magistraților înainte de judecarea măsurii contestației arestului preventiv”.
„De asemenea, pe lângă aceste sume de bani, inculpatul Bala Ştefăniţă George a mai solicitat inițial suma de 7.000 euro, însă în urma negocierilor dintre cei doi fiind stabilită suma de 6.000 euro, reprezentând „comisionul” inculpatului pentru intervenția directă asupra magistraţilor”,