Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » Andrea Chiș, candidat la CSM: ”Cred că o candidatură onestă va beneficia de un vot onest”

Andrea Chiș, candidat la CSM: ”Cred că o candidatură onestă va beneficia de un vot onest”

”Aici e casa mea și va rămâne, pentru că vreau să mă întorc de unde am plecat. E singura garanție că vreau cu adevărat să îmbunătățesc condițiile în care lucrează colegii mei, nu doar cei din Cluj, ci toți”, spune judecătoarea Andrea Chiș de la Curtea de Apel Cluj, lector universitar la Facultatea de Drept UBB, într-un interviu vast și complex pe site-ul juridice.ro despre candidatura la Consiliul Superior al Magistraturii.

Încă de la început, Andrea Chiș spune că, dacă va fi alească membru CSM, se va întoarce la instanța din Cluj după expirarea mandatului: ”Am ajuns la un punct  al carierei mele în care mă consider realizată profesional deplin. Sunt judecător de 22 de ani, de când am terminat facultatea și îmi place foarte mult ceea ce fac. Mă simt bine în sala de judecată, mă simt bine soluționând problemele, umane și juridice, din dosare. Îmi place să învăț continuu, să citesc mult și să scriu. Îmi place să transmit ceea ce știu studenților, fiind profesor de drept procesual civil la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Mulți dintre studenții mei sunt azi judecători pentru că m-au considerat un model. De aceea, așa cum am și scris în proiect, nu consider această candidatură o realizare profesională în sine. O reușită înseamnă să mă împart între București și Cluj, pentru că aici e casa mea și va rămâne, pentru că vreau să mă întorc de unde am plecat. E singura garanție că vreau cu adevărat să îmbunătățesc condițiile în care lucrează colegii mei, nu doar cei din Cluj, ci toți.

Toate acestea, aparent, ar pleda în favoarea unui răspuns negativ. Dacă mi-e așa de bine, de ce să vreau să-mi schimb viața într-un mod atât de radical? Răspunsul este pozitiv, totuși, pentru că acum mă simt pregătită să iau și acest taur de coarne, pentru că cred că a venit timpul să mă implic în problemele sistemului judiciar de pe o poziție care să-mi permită luarea deciziilor, și nu doar una din care să cer altora să ia decizii pentru mine și pentru colegii mei. De ce aș vrea asta? Pentru că, după ce mi-am determinat studenții să se facă judecători, vreau să-mi conving colegii să nu se pensioneze atunci când împlinesc vechimea de 25 de ani în magistratură, așa cum legea le-o permite. Pentru că vreau să păstrăm pentru magistratură acei judecători care sunt la maxim potențial în carieră, și aceasta nu doar pentru ei, ci, mai ales, pentru cei care vin în fața lor pentru a primi o hotărâre – soluție la problemele lor. Suntem, din câte știu, singura țară în care judecătorii pleacă din sistem înainte de vreme. De ce fac asta? Pentru că obosesc lucrând în condiții improprii, gestionând un volum imens de muncă, sacrificând viața personală și timpul ce trebuie dedicat familiei sau altor activități. Pleacă pentru că nu se simt apărați de CSM, care ar trebui să fie tamponul dintre ei și restul puterilor statului, între ei și presa care îi hulește de multe ori pe nedrept, atacându-i în special prin generalizări.

Cred că am experiența profesională necesară pentru ca o pauză din activitatea de judecată de o durată atât de mare (mandatul fiind, așa cum știi, de 6 ani) să nu perturbe semnificativ posibilitatea mea de a reveni de unde am plecat. Nu vreau să folosesc acest post ca o trambulină spre altele, ci vreau să mă întorc știind că am făcut ceva bun între timp. E, dacă vrei, din acest motiv, încă un exercițiu de modestie, valoare pe care o consider esențială într-o funcție publică și pe care o transmit studenților.

Înainte să fac acest pas, mi-am consultat colegii judecători de la Curtea de Apel Cluj, pentru că, așa cum am mai spus, votul de încredere al celor care mă cunosc cel mai bine, lucrând cu mine cot la cot, mă putea motiva să merg mai departe. Mi-am consultat colegii pentru că cred mult și într-o altă valoare, transparența, lucru care a lipsit, din păcate, din activitatea actualului CSM, care lipsește din proiecte pentru funcții de conducere, din evaluarea integrității judecătorilor care vor să promoveze la Înalta Curte de Casație și Justiție și din multe alte chestiuni care afectează cariera judecătorului.

Cred, știu, că, în această cursă, nu e vorba despre mine sau despre vreun alt candidat, ci despre cei care aleg. Lor trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea din ce să aleagă. Fiecare candidat vine cu o propunere, persoana sa și proiectul său, iar cei care aleg vor spune dacă este sau nu ceea ce-și doresc.

Tocmai pentru ca toți colegii mei de la curțile de apel să aleagă în cunoștință de cauză, mă voi duce la fiecare curte să-i întâlnesc, să-i cunosc și să-i rog să nu ezite să mă consulte în legătură cu problemele în care pot să-i ajut, indiferent de rezultatul votului. Vreau să conving colegii mei din țară de deschiderea mea spre comunicare, așa cum mi-am convins colegii de la instanța la care funcționez, studenții, colegii din alte profesii juridice. Invit toți candidații să o facă. Tot în virtutea transperenței, le-am propus deja să mergem împreună, însă nu s-a ajuns la un consens. Eu sunt în continuare deschisă să-i întâlnesc oriunde pe parcursul drumului meu. Cred că o candidatura onestă va beneficia de un vot onest.”

Întrebată fiind ce o recomandă pentru calitatea de membru CSM, Andrea Chiș a răspuns: Cred că mă recomandă tot ceea ce am făcut până acum. Nici nu s-ar putea altfel. Trecutul profesional și personal este garanția că voi face ce promit și că o astfel de funcție nu mă va schimba, că ea nu mă va îndepărta, ci, dimpotrivă, mă va lega și mai mult de cei care m-au ales și de cei pe care îi reprezint în general.

Sunt judecător de foarte mulți ani, am practicat dreptul fiind doar judecător. Am promovat în funcții de execuție doar pe baza unor examene transparente. Am activat în asociații profesionale și am ridicat vocea, atunci când a fost nevoie, pentru apărarea sistemului.

Sunt și profesor de drept. Transmit studenților nu doar cunoștințele acumulate ca practician și pedagog, ci și valorile și principiile care îmi călăuzesc viața.

andrea chis imbratisare clujust

Sunt un judecător și un profesor onest, așa cum rezultă din comunicarea cu colegii care m-au desemnat candidat și studenții care în foarte mulți ani m-au ales decan de suflet, fiind un adevărat mentor pentru unii. An de an, tot mai mulți promovează examenul de admitere la INM. De doi ani, studenții mei au intrat pe primul loc. Am avut și un șef de promoție la INM. Mulți dintre ei mi-au scris după ce au aflat de candidatura mea, urându-mi succes și confirmându-mi încă o dată că am avut dreptate în a face acest demers. Dacă voi fi aleasă, voi fi reprezentantul tuturor judecătorilor, nu doar al celor care au dreptul să mă voteze, așa că voi putea să implic și în cariera tinerilor judecători, care sunt viitorul justiției, viitor despre care trebuie să ne asigurăm că va fi unul mai bun, indiferent de mărimea pașilor cu care ne îndreptăm spre el.

Am avut întotdeauna o bună comunicare și cu celelalte profesii juridice, nu doar în sala de judecată, ci și în afara ei, organizând și seminarii comune de comunicare. Am fost preocupată în a urma cursuri de comunicare, nu doar cele organizate în cadrul perfecționării profesionale continue prin INM, tocmai pentru a avea conștient, și nu doar intuitiv și din educația generală, instrumentele pentru a comunica cu oricine, inclusiv cu presa.

Rezumând, aș spune că ceea ce mă recomandă este deschiderea mea spre oameni, respectul pentru valori, acceptarea provocărilor și preocuparea pentru soluții reale și durabile, plăcerea unei comunicări eficiente, îndreptate spre rezultat, modul clar de exprimare, oral și în scris.

Unii îmi caută schelete în dulap. Îi înțeleg, pentru că e în firea unora. Eu am căutat și nu mi-am găsit, dar s-ar putea ca unii să aibă destulă imaginație și determinare să o facă.”

Citiți continuarea interviului AICI

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina