CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Decizia ÎCCJ nr. 23/2021 referitoare la admiterea recursului în interesul legii (RIL) privind sporurile acordate polițiștilor de penitenciare a fost publicată în Monitorul Oficial din 20 ianuarie.
Prin această decizie s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că:
”În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.”
Extras din motivarea deciziei:
”111. Aşa cum au reţinut instanţele care au îmbrăţişat a doua opinie, precum şi autorul sesizării, faptul că în temeiul art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 – corespunzător art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 604/2021 -, poliţiştii de penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar nu constituie un argument pentru neluarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă la determinarea drepturilor băneşti aferente concediului de odihnă.
112. Pe de o parte, concediul de odihnă suplimentar vizează latura nepatrimonială a dreptului la concediu, respectiv acordarea unui timp liber suplimentar în care poliţiştii de penitenciare nu îşi desfăşoară activitatea, în considerarea condiţiilor de muncă, în timp ce elementele care intră în calculul indemnizaţiei de concediu vizează latura patrimonială a acestui drept, fără a exista, din aceste perspective, ce decurg din conţinutul dual al dreptului la concediu, o dublă compensare identică în conţinut.
113. Pe de altă parte, chiar Codul muncii prevede în mod implicit posibilitatea cumulării celor două beneficii din moment ce reglementează în art. 147 alin. (1) dreptul salariaţilor care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare de a beneficia de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare, iar art. 150 alin. (1) din acelaşi cod stabileşte că “pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă (…)”, fără a distinge între concediul de odihnă obişnuit şi cel suplimentar şi fără a exclude, dintre sporurile cu caracter permanent, pe cele acordate în considerarea condiţiilor de muncă.
114. Soluţia includerii sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în drepturile băneşti aferente concediului de odihnă de care beneficiază poliţiştii de penitenciare este conformă celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE).
115. Conform art. 7 alin. (1) din aceeaşi directivă, “Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale”.
116. În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat într-o bogată jurisprudenţă (Hotărârea din 26 iunie 2001, C-173/99, BECTU, paragraful 47; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, cauzele conexate C-350/06 şi C-520/06, Schultz-Hoff şi alţii, paragrafele 22-25 şi 60; Hotărârea din 22 noiembrie 2011, C-214/10, KHS AG, paragraful 31; Hotărârea din 12 iunie 2014, C-118/13, Bollacke, paragrafele 20-21; Hotărârea din 16 martie 2006, cauzele conexate C-131/04 şi C-257/04, Robinson-Steele şi alţii, paragrafele 48-51; Hotărârea din 15 septembrie 2011, C155/10, Williams şi alţii, paragrafele 20-25; Hotărârea din 13 decembrie 2018, C-385/17, Torsten Hein, paragrafele 33-34) că: (i) dreptul la concediul anual plătit este consacrat în mod expres la articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, căreia articolul 6 alineatul (1) TFUE îi recunoaşte aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor şi trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită, (ii) expresia “concediu anual plătit” ce figurează în art. 7 alin. (1) din directivă are drept semnificaţie faptul că, pe durata «concediului anual» în sensul acestei directive, remuneraţia trebuie menţinută şi că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus, (…) obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu fiind acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă şi (iii) deşi structura remuneraţiei obişnuite a unui lucrător, ca atare, intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului, (…), de a se bucura, în perioada de repaus şi de relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi exercită activitatea, astfel că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul remuneraţiei globale a lucrătorului, (…), trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual.
117. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a mai decis că, deşi articolul 7 din Directiva 2003/88 nu oferă nicio indicaţie expresă în ceea ce priveşte remuneraţia la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual, fiind un text de la care această directivă nu permite să se deroge, rezultă că orice lucrător beneficiază de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni şi că acest drept la concediul anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2009, Schultz-Hoff şi alţii, cauzele conexate C-350/06 şi C520/06, paragrafele 22 şi 54).
118. Potrivit Hotărârii din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10, Williams şi alţii, paragrafele 19-28, pe durata concediului anual în sensul Directivei 2003/88/CE, remuneraţia trebuie menţinută. Altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită şi pentru această perioadă de repaus, întrucât obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul în timpul concediului de odihnă într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă.
119. Atunci când remuneraţia primită de un lucrător este compusă din mai multe elemente, stabilirea remuneraţiei obişnuite şi, prin urmare, a sumei la care lucrătorul respectiv are dreptul pe durata concediului anual impune o analiză specifică. Recunoscând că structura remuneraţiei specifice a unui lucrător intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului de a se bucura, în perioada de repaus şi de relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi exercită activitatea.
120. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor ce revin lucrătorului şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul indemnizaţiei globale a lucrătorului trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care acesta are dreptul pe durata concediului anual. Doar acele elemente ale remuneraţiei globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri accesorii sau ocazionale, intervenite în contextul executării sarcinilor care revin lucrătorului, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite acestuia pe durata concediului anual.
121. Pe lângă elementele remuneraţiei globale care compensează inconvenientele intrinsec legate de executarea sarcinilor lucrătorului, trebuie menţinute, pe durata concediului anual plătit, toate elementele aferente statutului personal şi profesional al acestuia.
122. Aplicând aceste repere problemei de drept sesizate, este evident că sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent şi scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale poliţiştilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remuneraţia globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu şi din indemnizaţia ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă.”
