Curtea de Apel București a hotărât, astăzi, declinarea competenție de soluționare a cererii judecătorului Ion Rebeca de anulare a hotărârii CJSU Argel privind obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise.
Soluția CA București : ”Admite exceptia necompetentei materiale a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIII a CAF. Declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, Sectia a II a contencios administrativ si fiscal. Fara cale de atac. Pronuntata azi 05.11.2020 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.”
Reclamantul este preşedinte al Secţiei Civile din cadrul Curţii de Apel Piteşti, judecător Ion Rebeca.
Înainte de chemarea în judecată, Ion Rebeca a trimis o scrisoare a Prefectura Argeș, în care arată că, „din mai multe motive, actul administrativ este contrar normelor fundamentale cuprinse în actele normative internaţionale şi de drept intern, cu efectul încălcării dreptului meu la liberă circulaţie”. Referindu-se la motivele pentru care actul invocat încalcă normele fundamentale, judecătorul Ion Rebeca precizează: „Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a apreciat necesară măsura obligativităţii măştii de protecţie în spaţiile publice numai în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile faţă de data adoptării Hotărârii 47 din 12 octombrie a.c., de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, era sub limita de 3/1.000 de locuitori, fiind de notorietate faptul că acest judeţ se află în rândul judeţelor cu o incidenţă cumulată a cazurilor de sub 1,5/1.000 de locuitori”.
„Restrângerea dreptului meu la liberă circulaţie printr-un act normativ cu o forţă juridică inferioară actelor normative internaţionale şi de drept intern de un nivel juridic superior este de natură să-mi producă o vătămare gravă, motiv pentru care vă solicit în procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 445/2004, privind contenciosul administrativ, să revocaţi hotărârea”, a mai precizat judecătorul în scrisoare.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

