Ziua Europeană a Justiției Civile: Peste 80% din procesele din România sunt civile

Aproximativ 83% din volumul de activitate al instanțelor din România în anul 2025 a vizat cauze civile, de la litigii de proprietate și conflicte de muncă până la probleme de familie, potrivit Tribunalului București. De Ziua Europeană a Justiției Civile, marcată la 25 octombrie, instanța și Consiliul Superior al Magistraturii subliniază rolul acestui domeniu în protejarea drepturilor cetățenilor și efortul profesioniștilor care contribuie la înfăptuirea justiției.

”Justiția civilă reprezintă peste 80% din cauzele înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești.

Cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile, sărbătorită la data de 25 octombrie, recunoaștem efortul comun al tuturor profesioniștilor în domeniu!”, a transmis Consiliul Superior al Magistraturii.

„Ziua Europeană a Justiției Civile reprezintă un prilej de a sublinia rolul esențial al justiției civile în protejarea drepturilor cetățenilor și în funcționarea societății.

Deși justiția penală domină adesea atenția publică și mediatică, aproximativ 83% din volumul de activitate al instanțelor judecătorești din România, în anul 2025, a privit cauze civile.

În aceste cauze sunt soluționate probleme care afectează direct viața oamenilor: protejarea dreptului de proprietate, stabilirea drepturilor și obligațiilor părinților față de copii, soluționarea conflictelor de muncă, recuperarea unor prejudicii, respectarea contractelor sau apărarea cetățenilor împotriva actelor nelegale ale autorităților.

Tot aici sunt tranșate litigii complexe, esențiale pentru funcționarea economiei și stabilitatea raporturilor juridice.

A vorbi despre justiție înseamnă, așadar, mai mult decât a relua discursul public concentrat preponderent asupra domeniului penal. Înseamnă și a reafirma importanța independenței justiției, fără de care protecția efectivă a drepturilor tuturor cetățenilor și respectarea legii nu pot fi garantate.

Atunci când drepturile sunt încălcate, iar ordinea juridică este nesocotită, instanțele judecătorești independente reprezintă ultima garanție instituțională pentru restabilirea legalității și apărarea drepturilor cetățenilor.

Independența justiției nu este un privilegiu al judecătorilor, ci o garanție fundamentală pentru fiecare cetățean.”, transmis Tribunalul București.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns