Raport IJ: Tribunalul Cluj a redus cu peste 25% numărul hotărârilor redactate cu întârziere

Curtea de Apel Cluj și instanțele arondate au încheiat anul 2025 cu 3.460 de hotărâri neredactate în termenul legal, în scădere de la 4.132 înregistrate la sfârșitul anului 2024, potrivit raportului anual al Inspecției Judiciare privind monitorizarea întârzierilor la redactarea hotărârilor.

Cele mai importante progrese au fost consemnate la Tribunalul Cluj și la judecătoriile Bistrița-Năsăud și Năsăud, însă raportul evidențiază și instanțe unde restanțele au crescut, precum Tribunalul Maramureș, Judecătoria Gherla, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Huedin și Judecătoria Șimleul Silvaniei. Inspectorii arată că, în unele cazuri, întârzierile sunt explicate de deficitul de personal și volumul mare de activitate, iar în altele indică și cauze subiective, precum gestionarea defectuoasă a timpului de către unii judecători.

Extras din Raportul anual de monitorizare a hotărârilor neredactate în termen legal privind dosarele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel şi instanţele arondate pentru anul 2025:

„La nivelul Curții de Apel Cluj, se constată o scădere simțitoare a numărului de hotărâri judecătorești rămase neredactate în termenul legal până la sfârșitul anului 2025, comparativ cu anul 2024. Astfel, la 31 decembrie 2024 erau înregistrate 4.132 de hotărâri neredactate în termen, în timp ce la 31 decembrie 2025 erau înregistrate 3.460 de hotărâri neredactate.

Scăderi semnificative ale hotărârilor neredactate în termen s-au înregistrat la următoarele instanțe:

 Nr.crt.

Curtea de Apel Cluj, cu instanțele arondate

Hotărâri restante la 31.12.2024

Hotărâri restante la 31.12.2025

1

Tribunalul Cluj

845

618

2

Judecătoria Bistrița Năsăud

230

78

3

Judecătoria Năsăud

152

8

În cadrul Curții de Apel Cluj, mai multe instanțe, anume Tribunalul Maramureș, Judecătoria Șimleul Silvaniei, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Gherla și Judecătoria Huedin au înregistrat creșteri cu privire la hotărârile judecătorești neredactate în termen.

Analiză date statistice prin raportare la principalele cauze justificative declarate de instanțele mai sus menționate

Tribunalul Maramureș – a raportat ca principale cauze justificative volumul de activitate și schema de personal incompletă3. Analiza datelor statistice relevă că în anul 2025 volumul de activitate al acestei instanțe s-a situat peste media națională, schema de posturi a fost de 30 de judecători (efectiv ocupate 19.4 posturi).

În situația acestei instanțe, cu un volum peste media națională și cu un număr de magistrați redus, se poate reține că întârzierile în redactare sunt justificate din motive obiective. Pe de altă parte, se observă că un magistrat înregistrează un nr. de 189 restanțe, cea mai veche hotărâre neredactată datând din 30.05.2023.

Judecătoria Șimleul Silvaniei – a raportat ca principale cauze justificative volumul de activitate și schema de personal incompletă4. Analiza datelor statistice relevă că în anul 2025 volumul de activitate al acestei instanțe s-a situat peste media națională, schema de posturi a fost de 5 judecători (efectiv ocupate 3.3 posturi) gradul de ocupare – 66.00%. În situația acestei instanțe, cu un volum peste media națională și cu un număr de magistrați redus, se poate reține că întârzierile în redactare sunt justificate din motive obiective.

Judecătoria Bistrița – a raportat ca principale cauze justificative schema de personal incompletă și insuficientă5. Analiza datelor statistice relevă că în anul 2025 volumul de activitate al acestei instanțe s-a situat sub media națională, schema de posturi a fost de 20 judecători (efectiv ocupate 14 posturi) gradul de ocupare – 70.00%. Deși se constată că volumul de activitate nu poate fi reținut în mod obiectiv ca o cauză justificativă, această instanță a funcționat cu un efectiv redus din necesarul de magistrați, astfel că întârzierile în redactare, care nu sunt semnificative, sunt justificate de acest aspect obiectiv.

Judecătoria Gherla – a raportat ca principale cauze justificative volumul de activitate și schema de personal incompletă6. Analiza datelor statistice relevă că în anul 2025 volumul de activitate al acestei instanțe s-a situat sub media națională, schema de posturi a fost de 9 judecători (efectiv ocupate 8.3 posturi) gradul de ocupare – 92.22%. În cazul acestei instanțe, se constată că volumul de activitate nu poate fi reținut în mod obiectiv ca reprezentând o cauză justificativă (cel puțin nu în ponderea indicată de conducerea instanței), de vreme ce acesta s-a situat sub media națională. Totodată, se observă că doar doi judecători înregistrează întârzieri semnificative în redactare, respectiv 124 și 161 de hotărâri neredactate în termen. Or, o atare situație indică și cauze subiective care au stat la baza neredactării în termen (ex. gestionare defectuoasă a timpului de către magistrați etc.).

Judecătoria Huedin – a raportat ca principale cauze justificative volumul de activitate și schema de personal incompletă7. Analiza datelor statistice relevă că în anul 2025 volumul de activitate al acestei instanțe s-a situat peste media națională, schema de posturi a fost de 4 judecători (efectiv ocupate 3.4 posturi) gradul de ocupare – 85.00% În situația acestei instanțe, cu un volum peste media națională și cu un număr de magistrați redus, se poate reține că întârzierile în redactare sunt justificate din motive obiective.”

Raportul complet

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns