Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a refuzat în mod abuziv să-l încadreze pe un doctor, profesor universitar, care lucra cu cadavre, în condiții de muncă deosebite, cu ignorarea dispozițiilor exprese ale legii. Acest tratament discriminator a fost aplicat de către UMF Cluj profesorului încă din anul 1993 până în prezent. Acum, instanța a dispus încadrarea lui corespunzătoare pentru perioada de peste 20 de ani.
Casa de avocatură Trifan, Cuibuș, Bălan SCA, prin echipa formată din avocații Cristina Cuibuș, Ștefan Bălan și Domnica Botoșan, a obținut, pentru profesor, o victorie în fața UMF Cluj, instanța de judecată dispunând că activitatea prestată de reclamant în cadrul UMF Cluj, în intervalul 01.03.1993 – 01.04.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, că activitatea prestată de reclamant în cadrul UMF CLUJ, în intervalul 03.04.2003 – 26.04.2021 se încadrează în condiţii deosebite de muncă în procent de 100% și obligând pârâta UMF Cluj să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferenţa dintre CAS aferent condiţiilor normale de muncă şi CAS aferent încadrării în muncă potrivit dispoziţiilor anterioare.
Întrebată cum s-a ajuns la un astfel de abuz al UMF Cluj din anul 1993 până în prezent, avocata Cristina Cuibuș, care are 25 de ani experiență în drept civil și în dreptul muncii, ne-a explicat pe scurt speța:
”Este necesar a se face distincţie între activitatea desfăşurată în grupe de muncă şi activitatea desfăşurată în condiţii superioare de muncă (deosebite sau speciale), precum şi între acestea şi acordarea sporului salarial pentru condiţii deosebite de muncă. Astfel, încadrarea activităţii în grupa I sau a II-a de muncă vizează perioada anterioară datei de 01.04.2001 – data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi aceasta nu echivalează cu acordarea condiţiilor speciale sau deosebite ulterior datei menţionate, transformarea locurilor de muncă, a activităţilor şi, respectiv, încadrarea sau reîncadrarea în condiţii speciale sau, după caz, deosebite, având loc în baza unor dispoziţii legale speciale, respectiv, HG nr. 1025/2003 şi HG nr. 261/2001, date în aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2000, care implică parcurgerea mai multor etape obligatorii de reevaluare şi verificare a locurilor de muncă, a activităţilor şi categoriilor profesionale, în termenele limită reglementate de acestea.
Tot astfel, nu pot fi echivalate activităţile presate în condiţii superioare de muncă cu activităţile pentru care, pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de condiţiile concrete în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, se acordă spor pentru condiţii deosebite de muncă, cum ar fi situaţia acordării unor astfel de beneficii în temeiul HG nr. 34/2018.
Aşadar, o cerere de constatare a desfăşurării activităţii într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiţii deosebite, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiţii deosebite potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, nu era posibilă. În cauza dedusă judecăţii, însă, încadrarea activităţii reclamantului, în calitate de salariat al disciplinei universitare de anatomie, în condiţii deosebite de muncă s-a realizat, ope legis, în baza prevederilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, potrivit cărora „Personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă”, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Astfel, prin Decizia nr. 24/14.10.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și JustițieCompletul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi 13 prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.”
Dezlegarea dată potrivit menţionatei decizii este obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 C.pr.civ., atât pentru instanțe cât și pentru autoritățile și instituțiile publice, astfel încât şi pârâta are obligația să o respecte, în condiţiile în care reclamantul se încadrează în categoria beneficiarilor dispoziţiei legale care constituie temeiul încadrării în condiţii deosebite de muncă.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

