Avocata unui polițist din Oradea, care reclamă abuzuri din partea șefilor, a fost amenințată, în această dimineață, de pe un telefon cu număr ascuns. S-a întâmplat la mai puțin de douăsprezece ore după publicarea investigatiei Recorder în care ofițerul Paul Filimon a expus presiunile la care a fost supus chiar din interiorul Poliției Bihor.
„Am depus deja o plângere care urmează să ajungă la Parchet. Vreau să-mi publicați inclusiv numele, pentru ca acești indivizi să știe că nu-mi este frică. Sunt o femeie cu doi copii mici acasă și nu vreau să ajung să mă uit în spate când merg pe stradă. Nu e normal! O să merg până în pânzele albe pentru a afla cine a fost în spatele acestui telefon”, a spus avocata Raluca Todoruț, citată de Recorder.
Ea afirmă că în această dimineață, la ora 07.52, după apeluri insistente primite de la un număr anonim, a răspuns la telefon și a fost abordată de o voce cu un ton amenințător: „«Ai grijă pe cine reprezinți la Poliția Oradea, pentru că iei bătaie!». Atât a spus și a închis telefonul. Vă dați seama că mi-a inspirat o stare de teamă. Am făcut imediat legătura cu investigația pe care ați publicat-o, despre cazul domnului Filimon, pe care l-am reprezentat în cursul urmăririi penale. Eu am participat la toate audierile și da, am fost destul de incisivă în acest dosar, așa că acest telefon venit imediat după publicarea investigației nu mi se pare o coincidență”, a mai declarat avocata Todoruț.
Tot în această dimineață, ministrul de Interne a cerut demararea unei anchete la IPJ Bihor, pentru investigarea problemelor semnalate de ofițerul Paul Filimon.
Investigația publicată ieri de Recorder a ajuns deja la aproape 300.000 de vizualizări pe YouTube și s-a întins în presa națională și locală.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

