Un consilier local din Cluj-Napoca a avut anul trecut contract, prin firma lui de proiectare, cu societatea Univers T SA, deținută de Consiliul Județean Cluj. Consilierul local este din PNL, la fel ca și directorul societății consiliului județean.
Informația apare chiar în noua declarație de interese a consilierului local PNL Ovidiu Florian. Acesta a trecut că a avut în 2013 un contract de proiectare cu Univers T SA, în valoare de 12.500 de euro, oferit prin încredințare directă.
Firma care a derulat contractul este Arh Consult Solution SRL, deținută în proporții egale de Ovidiu Florian și soția lui, Florina Florian. ”A fost un contract pentru proiectarea unor terenuri de tenis”, a declarat consilierul local.
Directorul societății Univers T SA este Valentin Lungu, și el membru PNL, fost protestatar în Piața Unirii împotriva regimului Băsescu.
”Nu a fost licitație căci valoarea este sub 30.000 de euro. A fost o negociere directă. Din câte știu eu au fost mai mulți ofertanți. S-a ales oferta cu prețul cel mai mic. Totul a fost corect”, spune Valentin Lungu.
Surse din PNL Cluj spun că Ovidiu Florian este apropiat de Răzvan Pop, consilierul președintelui suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, arestat preventiv pentru corupție.
Într-adevăr legea ANI le interzice consilierilor locali doar să nu deruleze afaceri cu regiile sau societățile din subordinea Consiliului Local și să nu voteze hotărâri în favoarea firmelor pe care de dețin ei sau rudele lor.
Întrebat de CLUJUST.ro dacă crede că un contract încheiat cu o societate de stat condusă de un coleg de partid ar putea naște suspiciuni, consilierul Ovidiu Florian a răspuns ”absolut niciuna”.
Firma consilierului, Arh Consult Solution SRL, elaborează documentații de urbanism pentru diverși beneficiari, care sunt prezentat spre aprobare Comisiei de urbanism și amenajare a teritoriului, din care face parte și Ovidiu Florian. Potrivit legii, acesta trebuie să se abțină de la dezbateri și de la votarea proiectelor de planuri urbanistice solicitate de firma lui și a soției sale.
Potrivit declarației de avere, Ovidiu Florian este unul dintre cei mai înstăriți consilieri locali. Deține din 2005 cinci apartamente construite împreună cu soția, din 2006 o casă de vacanță și tot din 2005 o mașină Audi A6. Anul trecut a cumpărat împreună cu soția și cu o altă familie 2100 metri pătrați în Bună Ziua, cel mai probabil pentru un proiect imobiliar. Deține obiecte de artă și bijuterii de 50.000 de euro. Anul trecut a și vândut un apartament în Cluj-Napoca unui anume domn Mureșan cu 32.000 de euro.
Ovidiu Florian este asociat în cinci firme: N&D International SRL, Arh Consult Solution SRL, Zorilor Restaurant SRL, Dafa Logistic SRL și Telemax SRL.
2 comentarii
Pingback: Toți oamenii președintelui Uioreanu - CLUJUST
Pingback: Uioreanu își vroia partea și de la Univers T - CLUJUST