Cu ocazia conferinței Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare, am stat de vorbă cu mai mulți specialiști în drept penal despre cum văd ei acum codurile și ce ar trebui să se întâmple în continuare cu cele două acte normative? Av. dr. Gheorghiță Mateuț: ”Din păcate, practica judiciară posterioară intrării în vigoare a noilor coduri a demonstrat deja vulnerabilitatea acestora, multiplele neajunsuri pe care eu de altfel le-am sesizat de la momentul în care acestea au intrat în vigoare. Evident sunt legi care conțin multiple inadvertențe, care încă au în cuprinsul lor prevederi neconstituționale, în pofida …
Citește mai multTag Archives: modificări
Modificări importante în Regulamentul privind examenul de primire în profesia de avocat
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a adoptat o hotărâre de modificare a Regulamentului privind origanziarea examenului de primire în profesia de avocat. Astfel, nu se mai admit adeverințe provizorii pentru dovedirea promovării examenului de licență, nu se mai scrie ”nu cunosc” la subiectele la care candidatul nu știe răspunsul, iar candidatul admis care nu se înscrie în baroul în termen de 2 ani este decăzut din dreptul de a solicita înscrierea în barou. HOTĂRÂREA Nr. 96/04.06.2016 privind modificarea și completarea Regulamentului – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru …
Citește mai multModificări la Codul penal și Codul de procedură penală prin OUG
Codul penal și Codul de procedură penală au modificate prin OUG în acord cu directivele europene și cu decizii ale Curții Constituționale pronunțate în perioada 2014-2016 Guvernul a modificat și completat, astăzi, prin ordonanță de urgență, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Ordonanța de urgență a fost adoptată având în vedere, în principal faptul că de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent au fost adoptate un număr de 15 decizii ale Curții Constituționale care au produs un impact important asupra acestui act normativ; …
Citește mai multVot amânat în Senat pe modificările la legea avocaturii. Vezi amendamentele Comisiei juridice
Senatorii au amânat pe 29 iunie votul privind propunerea legislativă a parlamentarilor-avocați care aduce modificări la legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Principalele modificări vizează ridicarea de înscrisuri și suporturi de date de la avocați cu ocazia perchezițiilor și răspunderea penală a avocatului în cazul nedenunțării unor infracțiuni. Inițiatorii propunerii legislative sunt 30 de parlamentari, majoritatea avocați, dintre care trei din Cluj: Steluța Cătăniciu (independent), Alin Tișe (PNL, ex-PDL) și Mate Andras Levente (UDMR). Propunerea de lege organică pentru modificarea legii 51/1995 a fost înregistrată la Senat în 17 decembrie 2014. După mai multe proceduri, a ajuns …
Citește mai multProiectul de modificare a Codului Muncii a fost promulgat de președinte
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în 20 ianuarie, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003, Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar şi la durata concediului de odihnă anual. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003, Codul Muncii, având ca iniţiatori 60 de deputaţi şi senatori PSD, a fost respinsă în aprilie de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, în 3 decembrie 2014. Conform expunerii de motive, prin această reglementare s-a avut în vedere continuarea transpunerii Directivei 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. …
Citește mai mult