Acasă » ȘTIRI » Sentință-șoc pentru lumea presei și o coincidență ciudată

Sentință-șoc pentru lumea presei și o coincidență ciudată

O instanță de la Tribunalul Cluj a pronunțat, astăzi, o sentință-șoc pentru lumea presei: Patru ziariști și două firme care editează publicația în cauză au fost obligați, în solidar, la plata unor daune morale de 200.000 de lei către CS ”Universitatea” Cluj și președintele clubului, Ovidiu Vasu. Valoarea se apropie de cea din litigiul Kovesi vs. Antena 3. Ca o coincidență ciudată, este a patra hotărâre nefavorabilă patronului Ziar de Cluj, Liviu Alexa, pronunțată de aceeași judecătoare.

Ovidiu Vasu și CS Universitatea Cluj au chemat în judecată jurnaliștii, în iunie 2017, ca urmare a unor articole de presă despre Vasu.

Solutia pe scurt: ”Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii OVIDIU VASU EMILIAN şi CLUBUL SPORTIV “UNIVERSITATEA” CLUJ-NAPOCA, în contradictoriu cu pârâţii CALL MANIA SRL, PAGINA CIUDATULUI SRL, LIVIU ALEXA DORU ALIN, DRAGOTĂ GABRIELA LUMINIŢA, LUNGU VICTOR EUGEN MIHAI, MOLDOVAN FLORIN CONSTANTIN şi în consecinţă: Constată încălcarea de către pârâţi a dreptului la propria imagine, reputaţie şi onoare, prin publicarea cu rea-credinţă a unor informaţii defăimătoare la adresa reclamanţilor. Obligă pârâţii să nu mai publice informaţii neadevărate, care aduc atingere onoarei, demnităţii, reputaţiei şi imaginii reclamanţilor.

Obligă pârâţii în solidar să plătească reclamantului Vasu Ovidiu suma de 100.000 lei şi reclamantului Clubul Sportiv “Universitatea” Cluj-Napoca suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi împotriva pârâtului OLARIU EUGEN IOAN.”

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 30 zile de la comunicare.

Patronul trustului Presa Bună, Liviu Alexa, susține că judecătoarea Oana Raluca Ghișoiu are ceva cu el, arătând că nu este primul proces pierdut la ea.

”M-am abtinut cu greu sa scriu si la ultimul proces pierdut, maestrul Mihai Lapusan m-a sfatuit sa nu ies in public, dar dupa sentinta profund nedreapta de azi, lucrurile trebuie scoase la lumina. Aceasta doamna judecator este de rea credinta in ceea ce ma priveste si PESTE TOT unde m-a judecat dumneai am pierdut, dand motivari grotesti pentru sentintele sale exagerate, motivari din care reiese clar ca nu numai ca nu intelege ce inseamna libertatea de exprimare, nu numai ca nu doreste sa tina cont de practicile si jurisprudenta europeana in materie, dar refuza sa tina cont de dovezile si declaratiile ce alcatuiesc baza factuala pentru investigatiile noastre.”, a precizat Liviu Alexa după pronunțarea sentinței.

Acesta a arătat astăzi pe ziardecluj.ro că mai are trei hotărâri nefavorabile, pe lângă cea recentă, pronunțate de complete cu judecătoarea Oana Raluca Ghișoiu, al cărei soț este avocat.

Victor Lungu, redactor-sef al Ziar de Cluj, ziarist cu 30 de ani de experientă, a afirmat: “Sunt mâhnit cu privire la starea Justiției și mai ales a celor puși să judece după ce am aflat azi că am pierdut primul proces din cariera mea de jurnalist cu o vechime “în câmpul muncii” de imediat 30 de ani. Aștept motivarea judecătorului de contencios, să-mi dau seama cu ce anume am greșit atunci când mi-am exprimat OPINIA conform Articolului 30 din Constituția României, având ca suport declarațiile a terțe persoane.

Clujust.ro a arătat în 2016 cum trei dosare diferite ale unui bărbat au căzut la aceeași judecătoare, Oana Ghișoiu, și în toate i-au fost respinse acțiunile.

Repartizare aleatorie: Trei dosare diferite ale unui reclamant la același judecător la Tribunalul Cluj

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina