Judecători, procurori și avocați au petrecut împreună la Balul Palatului de Justiție, organizat cu ocazia sfârșitului de an. Balul s-a mai ținut în urmă cu 12 ani. Reprezentanții sistemului judiciar din Cluj spun că vor să continue tradiția acestui eveniment.
Balul Palatului de Justiție a avut loc, vineri, 19 decembrie, la restaurantul Chios, același loc unde s-a ținut și ultima dată, în urmă cu 12 ani. Culmea este că ideea reluării evenimentului a venit după incidentul de la Judecătoria Cluj-Napoca, din sala de judecată, între o avocată și o judecătorare. În urma incidentului, la inițiativa filialei Cluj a Asociației Magistraților din România. s-au organziat la Curtea de Apel mai multe seminarii de comunicare, la care au participat judecători și avoca ți. ”La seminarii mi-a venit ideea să organizăm împreună balul. A fost o reușită și vrem să-l mai organizăm, poate chiar de 8 martie. Balul s-a mai organizat mai demult, ultima oară în urmă cu 12 ani”, a spus judecătoarea Andrea Chiș, vicepreședinte al filialei clujene a Asociației Magistraților din România. La balul din acest an au participat 180 de persoane, două treimi fiind avocați. Restul au fost magistrați, inclusiv procurori DIICOT și DNA.
Decanul Baroului Cluj spune că balul a fost o idee bună pentru sistemul judiciar din Cluj. ”Noi în fiecare an origanizam microrevelion cu avocații. Acum s-au alăturat și magistrați, astfel că după mai bine de 10 ani s-a reluat o tradiție. Sperăm să o continuăm. A fost o petrecere reusită și benefică relatiilor interumane între profesioniștii Justiției din Cluj. În sala de judecată trebuie sa fim ceea ce suntem fiecare acolo, iar relațiile umane sunt altceva. Mulți am fost colegi de facultate. Am sarbătorit împreună sfârșitul de an”, a spus decanul Baroului Cluj, Mircea Pop.
ce penibili !!!
Magistratii nu au ce sa caute la chermeze cu avocatii. Cum ii mai amendeaza pentru tergiversarea procedurii sau pentru formularea unor cereri cu rea credinta, dupa ce au baut cot la cot cu ei?