Căpitanul plutonului de represiune care a ucis 12 oameni la Revoluție în Cluj, Dando Carp, este un om activ în cartierul clujean Mănăștur. Deși are o vârstă înaintată și umblă cu cârjă, este administratorul a trei asociații de proprietari, cea din blocul în care locuiește și încă două de pe altă stradă. Astfel își adaugă venituri pe lângă pensia frumușică de locotenent-colonel în rezervă, grad la care a fost avansat după 1989, și indemnizația pentru handicap.
În seara de 22 decembrie 2014, la 25 de ani după ziua în care clujenii au aprins lumânări în stradă pentru moții din 21, fostul căpitan, acum locotenent-colonel în rezervă, Dando Carp a mers la asociația de proprietari de pe Aleea Putna nr.3 din cartierul Mănăștur pentru a încasa cheltuielile. Reporterul CLUJUST a încercat să stea de vorbă cu el, însă răspunsul a fost scurt și tranșant: ”Nu mai am nimic de zis. Am vorbit atunci destul după Revoluție”. După care a intrat în scară pentru a-și vedea de treaba de administrator de bloc. Mai are în administrare încă două asociații, de pe Aleea Putna nr.7 și de pe strada Primăverii nr 22, unde și locuiește. Între cele două adrese, Dando Carp merge pe jos, cu ajutorul unei cârje. A fost rănit la un picior la Revoluție de un glonte misterios. Există două variante consemnate în documente: prima, că focul a fost tras, la comanda căpitanului, de către un soldat care a încercat să-l nimerească pe Călin Nemeș care se lupta la pământ cu Carp; a doua, că focul a fost declanșat de un civil care, împușcat fiind, în cădere s-ar fi agățat de arma unui militar și i-ar fi rănit pe Carp și Nemeș. Cu atât mai mult ar fi fost interesantă și utilă o confesiune a bătrânului Dando Carp. Dar acesta nu vorbește nici nu vecinii despre Revoluție.
”Nu vorbește nimic despre Revoluție. E foarte răutăcios. După ce s-a întâmplat în decembrie 89, la începutul lui februarie nevasta lui a murit. Mergea la birou, era avocată, și a picat și a murit. E demult administrator. Discut cu el așa.. dar niciodată ce s-a întâmplat atunci. Nu discută pentru că știe că e vinovat. Se vede în poze. Mi-a zis un alt vecin că el (Carp – n.red) tot așa zice că a acționat la ordin. Dumnezeu știe!”, ne-a spus o vecină.
Martorii spun că a ordonat ”Foc!”, dar a scăpat de dosar penal
Prima anchetă pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de morţii din Piaţa Libertăţii a fost deschisă în ianuarie 1990 de către procurorul militar clujean, colonel Tit-Liviu Domşa, şeful Parchetului Militar din Cluj. Dosarul său a fost însă ”desfiinţat” câteva luni mai târziu, dar documentele au rămas. În 1997, procurorul militar Dan Voinea a redeschis ancheta, iar în 1998 Dando Carp a fost scos de sub urmărire penală. Ulterior, în 2011, CEDO a confirmat soluția: ”Ținand seama de toate aspectele care i-au fost prezentate si in limitele competenței sale de a examina solicitările formulate, Curtea a considerat ca nu au fost indeplinite conditiile de admisibilitate prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, se arară în răspunsul primit de Asociația pentru Adevărul Revoluției Cluj.
Dando Carp este cel cu care s-a luptat la Revoluție actorul Călin Nemeș. În referatul parchetului din 1998 se precizează despre incidentul din Piața Libertății (acum Piața Unirii): „Pe trotuare se aflau mai mulţi cetăţeni ce priveau la grupul de cetăţeni aflaţi în mijlocul intersecţiei în apropierea militarilor, şi din care s-a desprins de mai multe ori o persoană care, apropiindu-se de căpitanul Carp Dando l-a prins de mâna stângă. Ofiţerul l-a împins şi acesta s-a dezechilibrat căzând într-un genunchi, dar s-a sculat şi a revenit la căpitanul Carp Dando, agâţându-se de el, moment în care amândoi au căzut la pământ. Speriaţi, militarii din grupa a III-a, la comanda ”Foc”, strigată de căpitanul Carp Dando, aflat la pământ, au deschis foc, trâgând cu armele din poziţia la şold, foc automat, circular, asupra tuturor cetăţenilor aflaţi în intersecţie, pe străzi. Unul dintre militarii grupei a tras asupra cetăţeanului civil aflat la pământ, împreună cu căpitanul Carp Dando, dar nu l-a nimerit, rănindu-l în schimb, pe ofiţer în picior. Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, ale militarilor din grupa a II-a şi a III-a din cadrul plutonului I , comandat de căpitanul Carp Dando, ca şi declaraţiile persoanelor vătămate, probează ordinul de tragere dat de căpitanul Carp Dando, fără a ordona somaţiile regulamentare, focul de avetisment şi focul la picioare.”
Matorul ocular Gheorghe Pasto a susţinut la parchet: ”L-am văzut pe Călin Nemeş că se îndrepta şi el către grupul militarilor, cu bluza ridicată, zicând că n-au decât să tragă, că noi ne apărăm numai cu piepturile. În acel moment , am auzit comanada «foc». Mă aflam foarte aproape de militari, când am auzit din nou comanda «foc» dată de căpitanul Carp Dando, iar pe militari uitându-se miraţi, unul la altul, dacă nu cumva le-a luat foc mantaua vreunuia dintre ei, apoi l-am auzit din nou pe căpitan zicând, «Da, trageţi odată, ce mai staţi?!» În acel moment, am văzut cum cei din rândul al doilea au tras în sus, iar cei din faţă către noi (…) M-am îngrozit când în dreapta mea am văzut o doamnă care, întinsă fiind pe spate sângera foarte mult”.
În motivarea sentinței din 2006, prin care cinci șefi din 89 au fost condamnați pentru morții de la Cluj, se arată o altă variantă despre incidentul din Piața Libertății, pentru care nu a fost nimeni condamnat: ”Postat în fața dispozitivului menționat, arătând-și pieptul, tânărul Nemeș Călin a cerut militarilor să tragă asupra sa. Cu pistolul în mână, orientat vertical, căpitanul Carp a atenționat grupul în care se afla Nemeș Călin să nu se apropie de dispozitivul militar. Ripostând, Nemeș Călin l-a apucat pe ofițer de reverele mantalei, după care, luptându-se, au căzut împreună pe carosabil. Concomitent, o altă persoană din grup a încercat să smulgă pistolul mitralieră de la unul din militarii din dispozitiv. În aceste condiții, un alt militar în termen, temându-se că vor fi dezarmați a strigat să se tragă, moment în care militarii au executat două sau trei rafale de armă, atât în plan orizontal cît și în plan vertical. În urma acestor rafale, persoana care a încercat să smulgă pistolul mitralieră din mâna militarului în termen a fost împușcată mortal și, în cădere, agățându-se de armă, a declanșat focul spre locul unde Nemeș Călin se lupta cu căpitanul Carp Dando. În timpul focului necontrolat menționat, cei doi au fost răniți, prin împușcare.”
12 persoane au fost ucise și 26 rănite de focurile de armă din Piața Libertății.
Dando Carp ar trebui să fie la pușcărie, nu bine mersi acasă! Nu știam că mai este în Cluj și că e administrator de blocuri. Carp Dando a fost primul care a comandat să se tragă la Revoluție în Cluj”, a spus revoltat președintele Asociației pentru Adevărul Revoluției Cluj, Aurel Coltor (foto), cel care a cerut de nenumărate ori condamnarea fostulu căpitan Carp Dando și a colonelului Florian Caba, care a dat ordinul să se tragă la Astoria.