Profesorul Mateuț este din nou decan de suflet. Roxana Dan, seminarist de suflet: ”Să aveți curajul de a vă spune povestea cu toată inima!”

Profesorul Gheorghiță Mateuț este din nou decan de suflet al generației care va absolvi anul acesta Facultatea de Drept UBB Cluj. Deja studenții au avut cursul de suflet, la care le-au vorbit, pe lângă Mateuț, cei doi seminariști de suflet, împărțiți pe drept privat – Roxana Dan și drept public – George Zlati.

Cursul de suflet reprezintă o întâlnire, într-un cadru mai puțin formal, între studenți ce urmează să absolve facultatea în acel an universitar și cadrele didactice care le-au fost mai apropiate pe parcursul anilor de studiu. O serie de discursuri ținute de invitați și o sesiune de întrebări și răspunsuri au constituit cursul de suflet din acest an, potrivit reprezentantului de an al studenților, Călin- Ioan Rus.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 5 mai 2018, în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai. Au fost prezenți peste 250 de studenți din anul al IV-lea.

„Decan de suflet” a fost ales, ca și anul trecut, profesorul Gheorghiță Mateuț titular al cursurilor de procedură penală, „seminarist de suflet – drept privat” este doctoranda Roxana Dan, colaborator privind seminarele de procedură civilă, de profesie judecător, iar „seminarist de suflet – drept public” este doctorand George M.R. Zlati, colaborator privind seminarele de penal special, de profesie avocat.

Studenții ne-au spus că au fost discursuri captivante, în care stilul personal al fiecăruia dintre vorbitori a avut un caracter pronunțat.

”Eu apreciez că m-au ales, mai ales că ei sunt curați. Discursul meu s-a axat pe latura umană, ca de onicei, pe echilibru, pe normalitate. Asta e foarte important, am ajuns să apreciem normalitatea, căci acetea sunt vremurile în care trăim. Eu le-am vorbit spontan și din inimă”, ne-a spus profesorul Mateuț.

Roxana Dan a avut bunăvoința să ne pună la dispoziție discursul pregătit pentru acest eveniment emoționant, în care a vorbit despre vulnerabilitate și din care orice student are de învățat:

”M-am gandit foarte mult despre ce ar trebui sa va vorbesc astazi si oare ce ar fi mai potrivit pentru un astfel de eveniment. M-am gandit asadar ce avem noi, cei trei alesi pe de pe acesta scena, in comun, inafara de pasiunea pentru drept, si am ajuns la concluzia ca motivul pentru care ne-ati ales este dat de faptul ca ne-ati vazut nu doar ca profesori, ci si ca oameni. Asadar, am decis sa va vorbesc despre ceva specific oamenilor, respectiv vulnerabilitate. Chiar daca sensul inteles de societatea noastra este unul negativ, am inteles in perioada aceasta a vietii mele ca nu isi merita deloc aceasta catalogare.

Vulnerabilitatea, in opinia mea, este puterea de a fi tu, indiferent de situatie, de a spune adevarul indiferent de consecinte. Asta nu inseamna ca trebuie să îi alimentam pe altii cu frustrarile inerente stresului cotidian sau ca ar trebui sa incetam sa ne “mintim” prietenul sau prietena despre cat de bine ii vine rochia cea noua sau camasa cea noua. Efectul pe care il ai asupra celorlalti este cea mai importanta moneda pe care o ai, iar acest efect nu poate fi intotdeauna bun sau rau, dar poate fi intotdeauna sincer. In ochii celor multi sa fi vulnerabil inseamna sa fi slab si nimeni nu vrea sa fie perceput astfel. Personal nu cred ca e perceptia corecta, pentru ca daca te arati asa cum esti, nicio critica nu poate ajunge la mintea respectiv sufletul tau.

Personal nu cred ca nu poti relationa cu cineva, nu te poti conecta la o alta persoana, atunci cand nu arati cine esti cu adevarat.. Ganditi-va care a fost persoana cu care v-ati simtit cu adevarat conectata? Care partea a voastra i-ati aratat-o, cat v-ati deschis in fata ei? Nu trebuie sa rostiti raspunsul cu voce tare, trebuie sa va recunoasteti voua ca in acea relatie in care ati aratat exact cum sunteti, cine sunteti, ce asteptari aveti, acea relatie a contat cel mai mult pentru voi. Este adevarat ca aceasta deschidere pentru care eu militez astazi nu vă va apara de dezamagiri, nu va va pune la adapost de suferinta, dar vă va oferi ceva la care tanjim fiecare: sentimentul de autenticitate.

Cred ca ne putem atinge adevaratul potential si sa simtim cu succesul doar in conditiile in care ne iubim, ne acceptam si respectam pe noi insine. Specialistii spun ca daca suntem capabili de iubire neconditionata avem fericirea garantata, dar aici apare exact cea mai mare problema: cum sa te iubesti cand nu ai 90-60-90, cand nu arati ca Brad Pitt in vremurile bune, cand nu ai succesul financiar pe care l-ai vrea, cand ai cazut la INM, cand nu ai reusit la barou sau cand repeti anul?  Sentimentul care ne copleseste in astfel de momente nu este nici pe departe unul pozitiv. Ceea ce simtim in astfel de momente este rusinea, rusine ca nu suntem suficienti de buni, frumosi, inteligenti pentru a ne ridica la standardele imposibile pe care ni le-au impus altii, societatea sau perfectionistii din noi.

De ce ne ascundem? De ce nu spunem ceea ce simtim sau gandim? M-am intrebat oare care este motivul pentru care nu facem asta in conditiile in care aceasta simpla actiune ne poate aduce atatea beneficii? Raspunsul pe care sociologii l-au gasit consta in faptul ca noi in adancul sufletului în minte) credem ca suntem demni de a fi iubiti sau acceptati doar sub conditia extinctiva de a nu esua. Or, eu cred ca iubirea si acceptarea de sine nu sunt elemente care aiba un termen de prescriptie sau sa fie supuse unei conditii extinctive. Care este calitatea omului vulnerabil? Aceea de a fi curajos, notiune care provine din latinescul cor, care inseamna inima si inseamna puterea de a-ti spune povestea din toata inima. Va doresc ceea ce imi doresc si mie, sa aveti curajul de a fi voi insiva si de a va spune povestea cu toata inima! Multumesc.”, le-a spus Roxana Dan studenților.

Vedeți mai jos discursul profesorului Mateuț de la festivitatea de absolvire din 2017:

Prof. Gheorghiță Mateuț, decan de suflet: ”Bunătatea vă va proteja conștiința și va garanta integritatea ei”

Comments

comentarii

Ion Oprișor a fost consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională fostului președinte Klaus Iohannis. Oprișor este primul consilier prezidențial care a părăsit Cotroceniul după venirea noului președinte interimar, Ilie Bolojan.... Citește mai mult
Vineri seara au început să se formeze cozi interminabile de mașini la Jucu, ca urmare a unui protest al locuitorilor din zonă. Parapeții de pe DN1C i-a scos pe clujeni în stradă.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns