fbpx

Peste 400 de avocați din Baroul Cluj au cerut indemnizații pe luna aprilie

Peste 400 de avocați din cei circa 1000 de membri activi ai Baroului Cluj au cerut indemnizații de sprijin COVID-19 pe luna aprilie de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.

La solicitarea Clujust.ro, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj a trimis situația indemnizațiilor de sprijin COVID-19 plătite avocaților.

Astfel, pentru luna martie au fost 209 beneficiari, care au primit în total peste 438.000 lei, iar pe luna aprilie au fost 394 de avocați, care au primit în total peste 1,6 milioane lei.

De asemenea, au fost respinse 39 de cereri pentru cele două luni, 23 pe martie și 16 pe aprilie. Pentru această lună au fost depuse în total 410 cereri din partea avocaților, potrivit Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj.

În Baroul Cluj sunt peste 1300 de membri, din care 265 suspendați și 55 în concediu de creștere a copiilor.

Sursele noastre din Consiliul Baroului spun că între beneficiari este și consilierul Voicu Sârb din Baroul Cluj, care este și consilier UNBR. Acesta este mai cunoscut pentru faptul că organiza petrecerile avocaților, dar nici acestea nu au mai avut succes în ultima vreme. La petrecerea de Mărțișor au fost maxim 50 de participanți (cu tot cu soți/soții), în condițiile în care în aceeași zi a fost Adunarea Generală.

Voicu Sârb neagă că ar fi cerut sau că ar fi primit indemnizație: ”Nu am formulat cerere/i și nici nu am beneficiat de indemnizații, astfel ca informația nu este reala.” Acesta susține că doar a ajutat colegi să depună:doar am oferit informații sau am dat sfaturi unor colegi care m-au intrebat ce și cum”

Răspunsul AJPIS Cluj

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [180.36 KB]

Să ne amintim ce spunea decanul Flavia Maier despre cei care cer indemnizații.

Decan Flavia Maier: ”Haideti sa nu ne mai plangem de mila (…) Ajutorul de la stat, chiar daca va veni, va fi scump platit pe viitor!

În schimb, doi avocați tot din Cluj care au găsit ”cheia succesului”

Societate de avocați din Cluj cu contracte de aproape 25 milioane lei cu CNAIR și Primăria Cluj-Napoca

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina