O procuroare a anulat în instanță hotărârile CSM prin care nu era primită la un concurs

Procuroarea Carmen Radmacher, candidat la funcția de prim procuror militar adjunct la Parchetul Militar Cluj, a obținut la Înalta Curte anularea hotărârilor Comisiei de organizare a concursului, Secției pentru procurori și a plenului Consiliului Superior al Magitraturii (CSM), prin care îi era respinsă cererea de înscriere la concursul pentru funcția de la Parchetul Militar Cluj pe motiv că nu este ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

În toamna anului trecut, procuroarea Carmen Radmacher de la Parchetul Judecătoriei Năsăud se înscria la concursul pentru funcția de prim procuror militar adjunct la Parchetul Militar Cluj. Comisia de organizare a concursului pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor, origanizat în perioada 18 septembrie – 16 decembrie 2015 i-a respins cererea de înscriere prin hotărârea nr.5 din 15 octombrie 2015. Împotriva acesti hotărâri, Radmacher a formulat contestație la Secția pentru procurori din cadrul CSM , care i-a respins-o prin hotărârea nr.547 din 21 octombrie 2015.

Carmen Radmacher a mers mai departe cu contestație la plenul CSM. Acesta i-a respins contestația prin hotărârea dn 27 octombrie. Ulterior, Radmacher s-a adresat secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, contestația în instanță suspendă hotărârile CSM, astfel că Radmacher a fost primită la concurs sub condiția admiterii contestației de către ÎCCJ, fiind singurul candidat. Întrucât a obținut media finală 8,46, a fost declarată admisă. Dar tot nu a fost numită încă în funcție.

În 28 iunie, plenul CSM a hotărât că ia act de decizia ÎCCJ, dar menține amânarea validării rezultatului obținut la concurs până la dobândirea calității de ofițer activ în MApN.

Hotărârea CSM a fost publicată în 13 iulie.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

Guvernul anunță concursuri pentru peste 60.000 de posturi în educație, blocate la început de an prin „Ordonanța-trenuleț”.... Citește mai mult
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat declanşarea unui control în cazul finanțării activității partidului AUR, în urma informațiilor conform cărora formațiunea politică condusă de George Simion ar avea un contract cu o companie de lobby din SUA.... Citește mai mult

Lasă un răspuns