După trei ani de când i s-a reținut permisul de conducere, cu achitare la prima instanță, afaceristul Adrian Marțian s-a dus plin de speranță la Curtea de Apel Cluj, unde se judecă apelul, și a cerut să i se dea voie să conducă, având în vedere că are 3 copii minori pe care trebuie să-i ducă la creșă și grădiniță. Curtea i-a respins cererea.
Avocatul inculpatului, Alexandru Rîșniță a solicitat, în baza art.111 alin.6 din OUG 195/2002, să se dispună prelungirea dreptului de conducere a inculpatului pe o perioadă de 30 zile. În susţinerea cererii, a arătat că, deşi pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut dovada cu drept de circulaţie, pentru că legiuitorul nu a introdus posibilitatea prelungirii şi în etapa camerei preliminare, în această procedură nu s-a mai prelungit dreptul de circulaţie, astfel încât dovada a expirat. ”Sigur, în speţă, continuitatea a fost scindată de etapa camerei preliminarii, dar acest lucru nu-i poate fi imputat inculpatului. În acest sens, s-ar impune chiar sesizarea ÎCCJ, pentru a tranşa în mod definitiv această problemă, pentru că legiuitorul a omis etapa camerei preliminarii.”, a precizat avocatul. Acesta a solicitat Curții să reţină că inculpatului i s-a reţinut permisul de conducere de 3 ani de zile şi că în primă instanţă s-a pronunţat o soluţie de achitare.
Adrian Marțian, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea cererii şi să se dispună prelungirea dreptului de circulaţie pentru că are 3 copii minori, pe care trebuie să-i ducă la creşă și la grădiniţă. Acesta a spus că nu a săvârşit nici măcar o contravenţie la legea circulaţiei, că are sute de oameni care trăiesc din activităţile lui și că ”ceea ce s-a întâmplat este strigător la cer. Pentru o eroare din rea credinţă, are de suferit toată familia mea”
Judecătorii Curții au precizat în încheierea prin care s-a respins cererea că ”în cazul infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (împrejurarea referitoare la faptul că în cauză s-a pronunţat o soluţie de achitare în prima instanţă neprezentând relevanţă sub acest aspect) şi anume infracţiunea prev. de art.334 alin.2 C.p., dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie. Mai mult, chiar şi în cazul în care inculpatului i-a fost acordată în faza de urmărire penală o dovadă cu drept de circulaţie, aceasta a fost suspendată datorită faptului că nu s-a mai solicitat prelungirea acesteia, nefiind posibilă, în acest moment procesual, după o lungă perioadă de timp, să se dispună prelungirea unei dovezi care nu mai este de mult timp în fiinţă.”
Înainte cu o săptămână de cererea lui Marțian, Curtea de Apel Cluj i-a prelungit dreptul de circulație judecătoarei Cristina Nicoară de la Curtea de Apel Alba Iulia, care este judecată pentru ucidere din culpă, după ce a lovit un om cu mașina pe trecerea de pietoni.
Amintim că împotriva lui Adrian Marțian este formulată o acuzație vagă că ar fi avut numere false pe mașină, în timp ce numerele la care se face referire aparțin societății lui, fiind emise de o firmă autorizată din Spania, motiv pentru care a și fost achitat la Judecătoria Cluj-Napoca.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

