Legea instituia ingerințe în privinţa dreptului la un proces echitabil și a dreptului de proprietate privată.

Prin decizia nr. 590 din 14 iulie 2020, nepublicată încă în Monitorul Oficial, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 3 (cu referire la art. XVIII) din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale sunt neconstituţionale.

Prin articolul unic pct.3 din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, era prevăzut că ,,se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale declanșate după instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Nu se declanșează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele comerciale și civile pe toată perioada stării de urgență, a stării de alertă până la data de 1 septembrie 2020. Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanțele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală pentru soluționarea laturii civile a cauzei. Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor 3 urmăribile sau disponibilităților bănești se aplică de drept de către organele de executare și instituțiile bancare sau terți popriți, fără nicio altă formalitate.”

Guvernul României a formulat obiecţia de neconstituţionalitate care a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.3104 din 15 iunie 2020, invocând printre altele că a fost încălcat principiul bicameralismului, că textul criticat nu respectă cerințele de calitate a legii, întrucât suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele comerciale, precum și că textul criticat poate afecta accesul liber la justiţie, putând afecta dezideratul soluţionării procesului civil în termen rezonabil, constituind o cauză de obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei civile şi va avea ca efect „înghețarea” (chiar retroactivă) a executărilor silite civile și scurtcircuitarea fluxului financiar specific mai ales raporturilor juridice ex-comerciale, ceea ce duce la blocarea, în unele cazuri în integralitate, a activității justiției civile (în a doua sa fază) – inclusiv a activității executorilor judecătorești – și la afectarea drepturilor de creanță ale creditorilor și, în consecință, a dreptului de proprietate.

Guvernul menționa și că ,,se poate pune în discuție și crearea unui regim juridic discriminatoriu între creditorii care pot apela la alte forme de executare silită decât poprirea în raport cu creditorii care au, în fapt, la dispoziție doar modalitatea popririi pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin titlul executoriu, cu consecința unei potențiale încălcări a principiului egalității în fața legii şi a înfăptuirii justiției în mod egal”.

În motivarea Deciziei nr. 590 din data de 14 iulie 2020, Curtea Constituțională reține că ,, textul contestat se referă la suspendarea şi la nedeclanşarea măsurilor de executare silită în materie civilă, cu alte cuvinte vizează atât cea de-a doua fază a procesului civil, şi anume executarea, instituind o ingerinţă în privinţa dreptului la un proces echitabil şi a celui de proprietate privată, cât şi executările silite întemeiate pe un titlu executoriu ce nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, instituind o ingerinţă în privinţa dreptului de proprietate privată.

Totodată, caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, sub aspectul independenţei şi imparţialităţii autorităţii, atât în faza judecăţii, cât şi a executării silite. Or, ordonanţa de urgenţă, pe de o parte, nu vizează desfăşurarea procesului civil şi, pe de altă parte, vizează aspecte de drept fiscal, şi nu civile.”

Se mai reține în considerentele deciziei, că ,,în privinţa executărilor silite în materie civilă întemeiate pe un titlu executoriu ce nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, Curtea constată că acestea, în mod evident, nu privesc suspendarea executării silite a creanţelor fiscale, ci a celor rezultate din raporturile de drept civil. De altfel, suspendarea executării silite a creanţelor fiscale a fost reglementată prin art.VII alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.230 din 21 martie 2020, potrivit căruia „(3) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale. (4) Măsurile fiscale prevăzute la alin.(1)-(3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă”.

Prin urmare, comparând obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă cu soluţia legislativă reglementată în articolul unic pct.3 [cu referire la art.XVIII] din legea de aprobare a acesteia, Curtea observă că textul analizat are caracter de sine stătător, nu vizează măsuri fiscale [aşadar, obiectul ordonanţei de urgenţă] şi nu reprezintă o măsură conexă, de corelare sau de politică legislativă în raport cu obiectul ordonanţei de urgenţă, ceea ce duce la concluzia că textul criticat nu are legătură cu obiectul ordonanţei de urgenţă aprobate, reglementând un aspect neavut în vedere, distonant şi diferit de aceasta.

Curtea subliniază că ,,în procedura specială de aprobare a ordonanţelor, emise în baza unei legi de abilitare, sau ordonanţelor de urgenţă, Parlamentul trebuie să se limiteze la obiectul acesteia, neputând promova soluţii legislative ce nu se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei/ ordonanţei de urgenţă sau nu sunt în legătură cu acesta”, constatând ,,că textul criticat nu se subsumează obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă, ci promovează soluţii legislative distincte ce nu au făcut obiectul actului de delegare legislativă şi nici nu sunt în legătură cu acesta, astfel încât articolul unic pct.3 [cu referire la art.XVIII] din lege încalcă art.115 alin.(7) şi art.1 alin.(5) din Constituție, prin raportare la prevederile art.41 alin.(1) şi ale art.58 alin.(3) din Legea nr.24/2000”.

Atașăm decizia.Decizie_590_2020

Comments

comentarii