Acasă » ȘTIRI » Instanța Tribunalului Cluj a respins cererea privind implicarea SRI in dosarul lui Cherecheș

Instanța Tribunalului Cluj a respins cererea privind implicarea SRI in dosarul lui Cherecheș

Instanța Tribunalului Cluj a respins cererea privind implicarea SRI in dosarul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

La termenul de judecată trecut, instanța a luat în discuție și s-a pronunțat asupra cererii depuse de avocatul Alexandru Rîșniță în 9 mai.

Procurorul de ședință din partea DNA, Adriana Titu, a spus în fața instanței că, în acest dosar, nu a existat corespondență cu SRI, că nu s-au efectuate acte in baza protocolului, nu au existat echipe mixte, masurile de supraveghere au fost puse in aplicare de serviciul tehnic al DNA Cluj și că toate actele de urmarire penala au fost efectuate de organele de cercetare penală din cadrul DNA Cluj.

De asemenea, procurorul a precizat că nu exista protocol între DNA Cluj și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice (LIEC) Cluj. ”Nu s-a efectuat expertiză in timpul urmăririi penale, iar în faza de judecată instanta a numit LIEC Cluj pentru a efectua experiza cerută de inculpat”, a spus reprezentantul DNA.

Avocatul Alexandru Rîsniță a replicat: ”Distinsa doamnă procuror infirma orice implicare a SRI si noi trebuie sa o credem pe cuvant. Dansa nu a fost procuror de caz. Si de protocol se zicea ca nu exista si uite ca există.” Avocatul a cerut instanței să ceară un răspuns în scris din partea DNA și a SRI, precizând că a prin răspunsuri in alte cauze, evazive, dar care arată o implicare a serviciului de informații.

”Eu raspund pentru ceea ce spun ii reprezint Ministerul Public, sper eu onorabil, in fata dvs (a instanței – n.red). Apărarea poate sa spuna orice”, a afirmat procurorul.

Instanta respinge cererile in probațiune. ”Din actele dosarului rezulta ca prezenta cauza s-a format ca urmare a unui denunt, nu exista niciun indiciu ca SRI are vreo implicare”, a precizat judecătorul.

De asemeena, instanta a respinge obiectiunile la raportul de expertiză realizat de LIEC Cluj.

Când se discuta despre martorii ce urmau a fi citați, primarul Cătălin Cherecheș s-a ridicat și a spus un lucru grav:  ”Vă rog să atenționați procurorul de caz Ionuț Vasile sa nu mai contacteze martorii. Liviu Bala a fost contactat daca vrea o pozitie mai buna in dosarul 12/P sa vina sa refaca marturia.”

Judecătorul a precizat că nu are competență în așa ceva, după care Cherecheș a spus că-i va face plangere penală procurorului de caz.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina