Înalta Curte a anulat definitiv o parte din condițiile impuse absolvenților din străinătate prin modificările aduse de UNBR în 2021 la Regulamentul cadru al examenului pentru Barou.
Acțiunea în instanță aparține unei tinere care a urmat cursurile universitare de zi ale Facultăţii de Drept din cadrul Queen Mary University of London din Regatul Unit al Marii Britanii. Aceasta și-a câștigat dreptul de a da examen pentru Barou în 2022 pe calea ordonanței președințiale.
Apoi, reclamanta Bianca Maria Folescu a obținut sentință favorabilă pe fond la Curtea de Apel Ploiești, care recent a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Soluția ÎCCJ: ”Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr.205 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.”
Anterior, în toamna lui 2022, CA Ploiești a hotărât: ”Admite în parte acţiunea precizată. Anulează în parte pct.2 din anexa 1 la hotărârea UNBR 210/10 -11.12.2021 şi art.7 al.8 ind. 1 din Regulamentul cadru modificat pentru teza a II-a respectiv: Actele de studii vor atesta absolvirea de către candidat a studiilor juridice cu durată de 4 ani (corespunzând unui număr de 240 ECTS) şi cunoaşterea de către acesta a dreptului român potrivit anexei 4 pct.3 a legii 200/2004”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

