fbpx
Lucrările la cele două blocuri sunt suspendate din primăvara lui 2014

Greu de hotărât: Mai bine de o lună de deliberare în dosarul străzii Măceșului

O instanță de la Tribunalul Maramureș este în pronunțare din 23 noiembrie în dosarul de contencios administrativ al celebrelor blocuri de pe strada Măceșului din Cluj-Napoca, de unde a pornit Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului.

Instanța maramureșeană, unde a fost strămutat dosarul de la Cluj, a amânat pronunțarea, prima dată, în 23 noiembrie pentru data de 7 decembrie. La această din urmă dată, instanța a amânat din nou pronuntarea, motivând complexitatea dosarului și încărcătura de cauze pe complet: ”Având nevoie de timp pentru a delibera, data fiind complexitatea dosarului precum si încarcatura completului, amâna pronuntarea pentru data de 21.12.2016. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.”

A venit și ziua mult așteptată de părți, numai că s-a amânat din nou pronunțarea sentinței pentru după Crăciun: ”Data fiind încarcatura completului, amâna pronuntarea în cauza pentru data de 29.12.2016. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.”, a precizat instanța.

La începutul anului, instanța a dispus expertului tehnic din dosar să refacă în tot raportul de expertiză. Apoi, a respins cererea de recuzare a expertului desemnat în cauza, formulata de catre reclamantii, cât și exceptia tardivitatii cererii de recuzare, invocata de catre pârâta SC Synesis Development  SRL.

Amintim că mai mulți locuitori de pe strada Măceșului, majoritatea de la case, au chemat în judecată, în februarie 2014, constructorul blocurilor, firma Synesis Development și Primăria Cluj-Napoca, cerând instanței anularea autorizațiilor de construire și a planului urbanistic zonal votat în Consiliul Local. O parte dintre reclamanți au constituit atunci Asociația pentru Protecția Stăzii Măceșului, avându-l președinte pe Elek Levente, acum președinte USR Cluj. După un an, asociația s-a transformat în Asociațoia pentru Protecția Urbanistică a Clujului (APUC). Asociația este intervenient în dosar.

Litigiul urbanistic de pe strada Măcelului este poate cel mai cunoscut din Cluj, după ce în primăvara lui 2014 oamenii au protestat cu mașinile pe stradă și au înființat asociația.

Comments

comentarii

Franța este în alertă maximă în faţa ameninţării cu atentate, înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Paris.... Citește mai mult
Percheziții în Turda, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de fals și înșelăciune.... Citește mai mult

Lasă un răspuns